Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 17357/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 11 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .> în contradictoriu cu pârâții Z. A. și Z. D., având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 04.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 11.10.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
La data de 31.05.2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_ cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. S.A. în contradictoriu cu parata Z. A. , prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 345,12 lei, cu titlu de contravaloare a facturilor emise în perioada octombrie 2011-decembrie_, și 92.30lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei octombrie 2011- decembrie 2012 . De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de promovarea acțiunii.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, în fapt, a încheiat cu parata contractul de salubritate nr._/30.05.2011, prin care reclamanta s-a obligat să colecteze, să transporte și să depoziteze reziduurile menajere pentru pârât, aceasta având obligația de a achita prețul serviciilor prestate pe baza facturilor emise de reclamantă. S-a susținut totodată că, în baza art. 8 pct.4 din contract, la acest debit au fost calculate penalități, aplicându-se un coeficient de penalizare de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, ’’egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare’’ - conform art.42, alin. 10, lit.b din L.nr.51/2006 - privind serviciile comunitatre de utilități publice și O.U.G. nr.88/2010. Totodată reclamanta a octombrie precizat că respectivul contract îl obligă pe pârât la respectarea clauzelor sale și că reclamanta a încercat rezolvarea amiabilă, convocând parata la conciliere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 din Codul civil.
Acțiunea a fost legal timbrată, fiind achitată o taxă judiciară de timbru în valoare de 45 lei si timbru judiciar de 1,5 lei.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate fotocopii de pe următoarele înscrisuri: contractul de salubritate nr._/30.05.2011, invitație la conciliere, dovada primirii acesteia de către pârât, fișă calcul majorări de întârziere, facturi fiscale.
Legal citat, parata nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.
În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
La data de 30.05.2011 s-a încheiat între reclamanta S.C. S. S.A. și parata Z. A. contractul de prestări servicii nr._, prin care reclamanta se obliga să ridice și să transporte reziduurile menajere din locația menționată în contract, iar parata se obliga să achite prețul serviciilor prestate pe baza facturilor emise de reclamantă.
Potrivit art. 6pct.2 din contract, parata client avea obligația de a plăti contra valoarea serviciilor prestate în termenul legal.
Ținând seama de momentul încheierii actului juridic în cauză, de dispozițiile art.6 alin.2 din Noul Cod Civil, instanța a avut în vedere dispozițiile de drept material incidente la momentul încheierii contractului nr._ din 30.05.2011, respectiv dispozițiile Codului civil din 2009.
Potrivit art. 1169 din Codul civil din 2009, părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri (art. 969 din vechiul Cod civil).
În conformitate cu prevederile art. 1516 din Codul civil din 2009, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate să ceară executarea silită a obligației.
Instanța reține că, potrivit facturilor fiscale depuse la dosar, parata datorează reclamantei, în temeiul contractului de salubritate anterior menționat, suma de 345,12 lei, cu titlu de contravaloare a facturilor emise în perioada octombrie 2011-decembrie 2012.
În speță, instanța reține că reclamanta-creditoare a făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depus la dosar și facturile sus-menționate, iar parata – debitor nu a făcut dovada executării acestei creanțe.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept prezentate, instanța urmează a admite acest capăt de cerere și a-l obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 345,12 lei, cu titlu de contravaloare a facturilor emise în perioada octombrie 2011- decembrie 2012.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de penalități de întârziere aferente prețului serviciilor, instanța reține că potrivit art. 8 pct. 4 din contractul părților, în cazul neîndeplinirii obligației de plată, de la data scadenței beneficiarul va plăti în afara sumei datorate și majorări de întârziere conform legilor în vigoare.
Față de aspectele învederate anterior instanța reține că părțile au procedat la momentul încheierii contractului la o evaluare convențională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate.
Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiilor angajării răspunderii civile contractuale.
Față de aceste considerente, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 1523 din Codul civil, parata fiind de drept în întârziere, părțile contractând expres că debitorul va fi în întârziere la momentul scadenței.
În speță, instanța reține că reclamanta a efectuat un calcul corect al penalităților de întârziere pentru sumele datorate de către pârât, aplicând un coeficient de penalizare prevăzut de legile în vigoare la momentul emiterii facturilor – 0,04%.
Pentru motivele de drept și de fapt expuse, instanța urmează a admite și capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a-l obliga pe parata Z. A. la plata către reclamantă a sumei de 92.30lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei octombrie 2011- decembrie 2012.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța reține că parata este în culpă în ceea ce privește declanșarea prezentului proces și urmează a o obliga la plata către reclamantă a sumei de 81,5 lei, cu acest titlu, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și cheltuieli de mediere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea reclamantei . sediul in Iasi, Șoș. Națională, nr. 43, jud Iași, prin reprezentant legal, in contradictoriu cu pârâtul Z. A. avand CNP_ cu domiciliul în Iași, ., ., parter, .,.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 345,12 lei cu titlu de preț al serviciilor de salubritate pentru perioada octombrie 2011- decembrie 2012 si a sumei de 92,30 lei cu titlu de penalități de întârziere aferenta aceleiasi perioade.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 81,5 lei, reprezentând taxă de timbru de 45lei și timbru judiciar de 1,5lei și cheltuieli de mediere în cuantum de 35 lei.
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
06.11.2013 / 4ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|