Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 21067/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 02 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. P.
Grefier G. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent D. M. C. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând, constată că:
Prin plângerea inregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, ca urmare a declinării prin sent.civ. nr.1071/29.04.2013 a Judecătoriei R., petentul D. M. C. a solicitat anularea proceselor verbale . nr._/03.02.2013 si . nr._/03.02.2013 incheiate de I. Iasi – Serviciul Rutier.
In motivare, a arătat ca in procesul – verbal se precizează că nu a dorit să-l semneze, iar el nici macar nu a stiut ca s-a intocmit acest proces – verbal, deoarece agentul de politie nu i-a comunicat. Se poate constata ca procesul – verbal . nr._/03.02.2013 a fost intocmit mai târziu, pentru ca seriile celor doua procese – verbale nu sunt consecutive, asa cum ar fi fost normal daca s-ar fi intocmit atunci cand a fost oprit in trafic. Considera ca este un abuz sa fie sanctionat pentru aceeasi abatere in doua procese – verbale, mai ales ca al doilea proces – verbal a fost intocmit in lipsa sa, după ce probabil agentul mai sanctionase pe cineva.
In drept, nu a invocat nici un text legal.
Atasat plângerii, a depus copie de pe procesele – verbale atacate, carte de identitate.
Legal citat, intimatul a depus intâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând ca petentul a fost sanctionat prin procesul – verbal . nr._ pentru săvârsirea contraventiilor prevăzute de art.108 alin.1 lit.b pct.2, art.102 alin.1 pct.1 si art.101 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002, constând in aceea ca in data de 23.02.2013 a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ pe DE 583, dinspre Iasi spre Tg.F., in afara localitatii, iar la km 64 a fost inregistrat de aparatul radar cu viteza de 86 km/h pe un sector de drum cu limita de viteza de 60 km/h. Totodata autoturismul avea ITP expirat din data de 15.10.2012, iar la momentul controlului nu avea asupra sa certificatul de inmatriculare al autoturismului.
Intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator, inregistrare video, fotografii radar, atestat operator radar, buletin de verificare metrologică.
Petentului i s-a incuviintat proba cu inscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
Prin procesul - verbal . nr._/03.02.2013 incheiat de I. Iasi, a fost sanctionat contraventional petentul pentru săvârsirea contraventiilor prevăzute de art.108 alin.1 lit.b pct.2, art.102 alin.1 pct.1 si art.101 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002, retinându-se că in data de 03.02.2013, ora 14,35, a condus auto marca Opel cu nr. de inmatriculare_ pe DE 583 km 64, dinspre Iasi catre Tg.F., cu viteza de 86 km/h, in limita de 60 km/h; de asemenea, valabilitatea ITP a expirat din data de 15.02.2013si nu avea asupra sa certificatul de inmatriculare.
Prin procesul - verbal . nr._/03.02.2013 incheiat de I. Iasi, a fost sanctionat contraventional petentul pentru săvârsirea contraventiei prevăzute de art.108 alin.1 lit.c din OUG 195/2002, retinându-se că in data de 03.02.2013, ora 14,35, a condus auto marca Opel cu nr. de inmatriculare_ pe DE 583 km 64, dinspre Iasi catre Tg.F., iar in urma controlului efectuat in trafic a refuzat să inmâneze pentru control certificatul de inmatriculare, pe motiv ca are ITP-ul expirat, pentru a nu i se retine certificatul.
Petentul a formulat plângerea contravențională in data de 27.02.2013, în cadrul termenului de 15 zile de la data comunicării proceselor- verbale, termen prevăzut de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Analizând conținutul proceselor-verbale de constatare a contravenției . nr._/03.02.2013 si . nr._/03.02.2013 incheiate de intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Iasi, instanța constată legalitatea acestuia, procesul-verbal cuprinzând toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 (cuprinde mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator).
Nu există nici o dispozitie care să oblige agentul constatator, in cazul retinerii mai multor fapte, să intocmeasca procese – verbale succesive.
Reținând legalitatea proceselor – verbale întocmite, instanța procedează la verificarea temeinicei acestora sub aspectul situației de fapt reținute și prin prisma apărărilor petentului.
Potrivit art.108 alin.1 lit.b pct.2 din OUG 195/2002, „constituie contraventie …depasirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.”
De asemenea, conform art.1 alin.1 din Metodologia privind modul de folosire si exploatare a echipamentului de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, constatarea nerespectării regimului legal de viteză pe drumurile publice se efectuează cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
In cauză din inregistrarea video depusă si din fotografiile radar rezultă clar ca . cu limita de viteza de 60 km/h, a fost surprins auto cu nr._ circuland cu viteza de 87 km/h( anterior inregistrarii acestei viteze, a fost filmat si semnul de limitare viteză). Fapta a fost constatată cu un aparat radar verificat metrologic, de catre un operator calificat.
Potrivit art.102 alin.1 pct.1. din OUG 195/2002, constituie contraventie „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat.”
Conform art.101 alin.1pct.18 din acelasi act normativ, constituie contraventie nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. (2). ar conform art.108 alin.1 lit.c pct.2, se sanctionează „refuzul inmanarii actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, a celorlalte documente prevazute de lege, la cererea politistului rutier, precum si refuzul de a permite verificarea vehiculului”.
După cum rezultă din raportul agentului constatator, faptele au fost constate de acesta prin propriile simturi.Conform art.109 alin.1 din OUG 195/2002,”constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de cãtre politistul rutier.”
In aplicarea dispozitiilor CEDO, s-a stabilit că, de cele mai multe ori,constatările personale ale agentului constatator cu privire la care petentul nu ridică dubii serioase de lipsă de obiectivitate, sunt suficiente pentru a da nastere unei prezumtii simple, in sensul că situatia de fapt si imprejurările retinute corespund adevărului. Procedând la administrarea de probe (inscrisuri, martori), situatia de fapt retinută in procesul – verbal poate fi confirmată sau infirmată.
Din jurisprudenta constanta a Curtii mai trebuie retinut că celui sanctionat contraventional nu i se recunoaste ab initio si in orice situatie prezumtia de nevinovatie si, implicit, incidenta principiului „in dubio pro reo”.
Concursul dintre cele doua prezumtii (legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumtia de nevinovatie a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut impune ca solutia sa fie determinata de probatiunea administrata in cauza.
In speta, petentul nu a administrat mijloace de proba cu care sa rastoarne prezumtia relativa de adevar de care se bucura procesul verbal de contraventie si cu care sa faca dovada faptului ca cele retinute in sarcina sa prin cele doua acte sanctionatoare nu corespund realitatii, simplele afirmatii facute in cuprinsul plangerii nefiind suficiente pentru a crea convingerea instantei in acest sens.
In consecință, nu a fost răsturnata prezumtia de legalitate si temeincie a proceselor – verbale.
Față de cele evidențiate, instanța, in baza art. 34 din OG 2/2001, va respinge plângerea contraventională formulata de petentul D. M. – C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondata plângerea formulata de petentul D. M. - C., domiciliat in R., ..14, jud.N., impotriva proceselor – verbale . nr._/03.02.2013 si . nr._/03.02.2013 incheiate de I. Iasi, cu sediul in Iasi, ..6, jud.Iasi..
Cu apel in 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Judecătoria Iasi.
Pronunțata in ședința publica astăzi, 02.10.2013.
Președinte, Grefier,
P.O. S.G.
Red./Tehnored. P.O.
4 ex./14.12.2013
← Acordare personalitate juridică. Hotărâre din 02-10-2013,... | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|