Plângere contravenţională. Hotărâre din 07-08-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 14133/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 07 August 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –T. G.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul O. T. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul convențional al petentului, martorul M. M., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare iar martorul a depus înscrisuri.

Reprezentantul convențional al petentului solicită instanței acordarea unui termen pentru a depune la dosarul cauzei înscrisuri suplimentare.

Instanța respinge cererea reprezentantului convențional al petentului de a depune la dosar înscrisuri suplimentare.

Instanța procedează la audierea martorului M. M., C.I., MX,_, C.N.P. –_, martorul asistent care a semnat procesul verbal contestat, respectiv .,_/08.04.2013.

La interpelarea instanței martorul afirmă că semnătura de pe procesul verbal .,_/08.04.2013, semnătura aflată la rubrica “martor”este a lui.

Martorul asistent declară că procesul verbal a fost întocmit la fața locului la adresa din Iași, . în lipsa contravenientului petent O. T..

La interpelarea instanței reprezentantul convențional al petentului arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru propunerea și discutarea probelor.

Reprezentantul convențional al petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri suplimentare și a probei testimoniale constând în audierea unui martor care cunoaște situația de fapt.

Instanța precizează că a fost respinsă proba cu înscrisurile suplimentare și arată că respinge și cererea de audiere a unui martor, motivat de faptul că aceste probe trebuiau solicitate prin cererea de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii, iar necesitatea administrării acestor probe nu rezultă din dezbateri și, în mod evident, determină amânarea cauzei.

Reprezentantul convențional al petentului arată că martorul asistent a semnat procesul verbal ulterior întocmirii lui.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile și cu planșele foto existente la dosarul cauzei.

La interpelarea instanței, reprezentantul convențional al petentului arată că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul convențional al petentului solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat, respectiv .,_/08.04.2013, fără cheltuieli de judecată.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale, reține următoarele aspecte:

Prin plângerea înregistrată la data de 29.04.2013, sub numărul_, petentul O. T. a contestat în contradictoriu cu intimatul POLIȚIA L. IAȘI procesul-verbal . OP nr._/08.04.2013.

În motivare a arătat următoarele aspecte:

Întocmirea procesului-verbal nu respectă normele în vigoare, deoarece nu a primit anteriror întocmirii acestuia nici o înștiințare scrisă din partea Poliției Locale.

A fost vizitat o singură dată, în jurul zilei de 01.04.2013, de un agent al Poliției Locale care i-a pus în vedere să facă ordine în curtea dela adresa din . în termen de 7 zile, el fiind de acord cu acel termen.

Ulterior, a întrebat dacă acel termen nu poate fi prelungit, având în vedere condițiile meteorologice. Agentul, care nu s-a prezentat, a refuzat să prelungească acest termen. La plecare, agentul constatator i-a solicitat să semneze o hârtie, pe care nu i-a arătat-o, din care să rezulte că l-a avertizat.

Petentul mai arată că sancționarea sa este urmare a insistențelor vecinului său, domnul M. M., care apare menționat în cuprinsul procesului-verbal în calitate de martor.

Se mai invocă și faptul că între contravenient și martor există un litigiu cu privire la o construcție ridicată de martor.

La dosarul cauzei petentul a depus înscrisuri (f. 3, 4).

Ulterior, la data de 06.06.2013, petentul a depus la dosarul cauzei precizăti scrise prin care a arătat următoarele:

Procesul-verbal contestat nu respectă preveerile art. 17 din OG nr. 2/2001.

Planșele foto de care se prevalează intimata provin de la martorului M. M., vecinul său.

Legal citat, martorul M. M., a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri: solicitarea adresată de locuitorii de pe . SALUBRIS SA, răspunsul celor de la . Poliției Locale Iași, solicitare către Direcția de Sănătate Publică Iași, răspunsul Direcției de Sănătate Publică Iași, alte adrese similare către diferite instituții și autorități.

De asemenea, martorul a depus la dosarul cauzei o . planșe foto relevante.

La data din 26.06.2013 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.

În fapt, în urma controlului efectuat de către agenții constatatori ai Poliției Locale în data de 07.04.2013, a fost constatat faptul că petentul a depozitat ambalaje din material plastic, materiale de construcții pe terenul aferent imobilului de locuit din Iași, . și nu a luat măsuri de salubrizare deși a fost somat în acest sens.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile și planșele foto de la dosarul cauzei.

Martorul M. M. a fost audiat doar în calitatea sa de martor asistent, fără a fi audiat și asupra situației de fapt, având în vedere aspectele invocate de petent în cuprinsul întâmpinării referitoare la exeistența unui litigiu între cele două persoane – petentul și martorul.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:

Prin procesul-verbal . OP nr._/08.04.2013 petentul O. T. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de Cap. I pct. 14 din HCLM IAȘI nr. 172/2002 și sancționate de Cap. XII pct. 5 din HCLM IAȘI nr. 172/2002, repsectiv pentru că avea depozitatea ambalaje, material plastic, materiale de construcții (lemn, cărămidă) pe terenul aferent imobilului de locuit din Iași, . și nu a luat măsuri de salubrizare deși a fost somat în acest sens.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2 din 12.07.2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și modul de individualizare a sancțiunii aplicate.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu”.

Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește motivele de nulitate virtuală, instanța notează că singurele critice ale petentului vizează faptul că nu a fost înștiințat în scris de către Poliția L. cu privire la o eventuală contravenție.

Acest motiv nu poate atrage nulitatea actului de sancționare, motivat de faptul că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este actul prin care se aduce la cunoștința contravenientului săvârșirea contravenției și sancțiunea aplicată, agentul constatator nefiind în cazul de față obligat să înștiineze anterior în scris contravenientul cu privire la viitoarea sa sancționare.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată următoarele aspecte:

În scopul determinării faptului dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter "penal" în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, par. 29);

Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ, dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

În situația concretă din cazul de față, sancțiunea aplicată nu este de o însemnătate deosebită pentru contravenient. De asemenea, nici sancțiunile ce ar fi putut fi aplicate nu sunt extrem de grave, fiind doar de ordin pecuniar, or valoarea amenzilor pentru aceste fapte este relativ redusă.

În concret, petentului i-a fost aplicatăsancțiunea amenzii în cuantum de 400 lei.

Într-o situație similară, însăși Curtea a apreciat că nu se justifică o acuzație în materie penală, datorită consecințelor minore pe care le produce – Hotărârea Gutfreund împotriva Franței.

Față de aceste argumente instanța apreciază că în prezenta cauză nu se justifică o acuzație în materie penală, sens în care petentului îi revine sarcina probei, în condițiile în care procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate a actului întocmit de un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în limitele competenței sale, având în vedere și împrejurarea că faptele contravenționale au fost constatate de agentul constatator prin propriile simțuri.

Nu numai că petentul nu a administrat probe care să dovedească o situație contrară dar, mai mult decât atât, în cauză au fost administrate probe care dovedesc dincolo de orice dubiu realitatea faptelor constatate de agentul constator.

Astfel, din chiar plângerea petentului, instanța reține că acesta a fost avertizat cel puțin verbal de către agenții intimatei cu privire la obligația sa de a salubriza curtea imobilului din ..

Practic, mențiunile petentului din cuprinsul plângerii contravenționale, reprezintă o mărturisire scrisă judiciară, mărturisire care coroborează prezumția de legalitate a actului de sancționare.

Chiar petentul afimă că a fost de acord cu termenul de 7 zile pe care agentul constatator l-a fixat pentru a face ordine în curtea imobilului din Iași, ., de unde rezultă că a conțientizat împrejurarea că terenul respectiv trebuie salubrizat.

Cu toate că i s-a adus la cunoștință obligația pe care trebuie să o aducă la îndeplinire și i s-a acordat un termen rezonabil, petentul nu s-a conformat, fiind ulterior sancționat contravențional.

Nu se poate reține că agenții intimatei nu au procedat corect, cât timp aceștia i-au adus la cunoștință petentului obligațiile ce îi revin și au aplicat gradual sancțiunile contravenționale, practic, cu ocazia primului control, fiindu-i aplicată petentului sancțiunea avertismentului.

De asemenea, din adresele emise de locuitorii de pe . comunicate de diferitele instituții și autorități, coroborate cu planșele foto depuse la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine realiteate aspectelor reținute în cuprinsul procesului-verbal contestat.

În raport de această împrejurarea, instanța constată că petentul nu a dovedit realitatea celor susținute prin intermediul plângerii contravenționale,

În ceea ce privește proporționalitatea amenzii aplicate, instanța constată că a aceasta a fost orientată spre minimul prevăzut de lege și că nu se impune, în raport de contravenția reținută în sarcina petentului și de circumstanțele concrete în care a fost săvârșită, înlocuirea amenzii cu avertisment. Astfel, petentului i s-a adus anterior la cunoștință depsre obligația ce îi revine și i s-a acordat un termen rezonabil pentru aducerea ei la îndeplinire. De asemenea, anteriror sancționării cu amendă petentului i-a fost aplicată, practic, sancțiunea avertismentului.

Pentru aceste motive plângerea contravențională formulată de petent va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul O. T., cu domiciliul în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI.

Menține dispozițiile procesului-verbal contestat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.08.2013.

Președinte, Grefier,

G. T. R. C. L.

Red/tehnored.G.T../R.C.L.

4ex/.08.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 07-08-2013, Judecătoria IAŞI