Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 2431/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier F. C.

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamant D. D. și pe pârât P. G., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data 05.11.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, când, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de azi când,

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul D. D. a chemat în judecată pârâtul P. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i plătească suma de 800 de euro, echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că la începutul lunii august 2012 a cumpărat un autoturism second-hand marca Subaru Impreza importat din G. și neînmatriculat. Întrucât nu dispunea de posibilități financiare pentru înmatriculare a solicitat primul set de numere provizorii care i-au permis să circule cu autoturismul timp de 1 lună, respectiv până la 11.09.2012. Înainte de expirarea valabilității acestora a decis să vândă autoturismul astfel că i-a făcut unele mici reparații și a început să caute potențiali cumpărători. La data de 01.09.2012 l-a vizitat pârâtul, cu care era în relații de prietenie, i-a solicitat împrumutul mașinii pentru câteva zile, a fost de acord dar i-a comunicat că dorește să îl vândă și dacă va veni vreun client îl va suna să i-l restituie. La data de 07.09.2012 a fost contactat telefonic de o persoană interesată de mașină și a convenit cu acesta să se prezinte a doua zi, moment de la care a încercat să îl contacteze pe pârât, care nu i-a răspuns la telefon. Acea persoană a venit a doua zi însă el nu a reușit să recupereze mașina, astfel că acea persoană i-a solicitat despăgubiri pentru drumul care îl făcuse de la B.. Abia seara l-a contact pârâtul care i-ar fi comunicat (după ce a auzit că pierduse un client) că ar fi interesat să cumpere mașina și s-au înțeles la prețul de 800 de euro, acesta solicitându-i să îl aștepte cu banii până în jurul datei de 22.09.2012, însă i-a solicitat actele mașinii pentru că expira valabilitatea numerelor provizorii. În virtutea faptului că erau prieteni a avut încredere și i-a înmânat actele mașinii înțelegându-se ca ulterior să primească banii și să încheie actul de vânzare-cumpărare pentru suma de 800 de euro, la acea înțelegere fiind de față alte două persoane.

Ulterior, în data de 10.09.2012 pârâtul, având actele mașinii, a completat singur formularul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul folosit, a menționat prețul convenit de ei, deși nu-l achitase, a depus actele și a obținut un nou set de numere provizorii pe numele său, după care a continuat să folosească mașina fără a achita prețul, în pofida faptului că reclamantul i l-a solicitat în mai multe rânduri.

În drept reclamantul a invocat disp. art. 1270 C. civ.

Alăturat cererii reclamantul a depus copia actului său de identitate, copia autorizații de circulație provizorie, copia unui contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit.

Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamanta ca neîntemeiată.

A susținut pârâtul că în perioada iunie –august 2012 s-a adresat reclamantului, care este de profesie mecanic auto și deține un atelier, să îl ajute cu repararea unui autoturism marca Citroen, acesta i-a spus că are defecțiuni la cutia de viteză și că îi va repara mașina, oferindu-se să îi împrumute mașina sa. Datorită operațiunilor reclamantului s-a defectat cutia de viteză în totalitate, reclamantul obligându-se să o înlocuiască cu alta. Ulterior, reclamantul a constatat că nu o poate repara, iar achiziționarea unei alte cutii de viteză este mult prea costisitoare și i-a oferit în schimb autoturismul său Subaru; a susținut că inițial nu a fost de acord, însă a acceptat pentru că nu avea cu ce să se deplaseze și astfel au încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru prețul de 800 de euro, nefiind reală susținerea acestuia că ar fi completat singur acel contract; de asemenea, a susținut că nu cunoaște acele persoane menționate de către reclamanta ca fiind martori participanți la încheierea înțelegerii. Mai mult reclamantul i-a făcut și o plângere penală

În cauză reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială.

În contradovadă pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri.

Instanța de judecată a apreciat ca fiind utile și concludente proba cu înscrisuri și interogatoriu, probe pe care le-a încuviințat, ulterior apreciind că se impune suplimentarea probatoriului și cu proba testimonială, raportat la referatul de neîncepere a urmăririi penale din 15.01.2013dat în dosarul nr._/P/2012.

Legal citat, cu mențiunea la interogatoriu, pârâtul nu s-a prezentat, sens în care urmează a se da eficiență dispozițiilor art. 225 C. proc. civ.

Martorul audiat în cauză a declarat că a fost de față când părțile au convenit vânzarea autoturismului pentru prețul de 800 de euro, că pârâtul a afirmat că va achita acest preț, însă în urma solicitărilor reclamantului nici până la data promovării acțiunii această sumă nu a fost plătită.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de 800 de euro, echivalent în lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând c/v autoturismului pe care l-a înstrăinat către pârât.

Din actele dosarului rezultă că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit la data de 10.09.2012, reclamantul având calitatea de vânzător al autovehiculului marca Subaru, pârâtul în calitate de cumpărător pentru prețul de 800 de euro.

Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic – ori în contractele sinalgamatice, cauza obligației uneia din părți fiind obligația celeilalte, numai partea care și-a executat obligația sau este gata să o execute poate cere executarea obligației celeilalte părți. O parte nu poate cere nimic fără a oferi ea însăși îndeplinirea obligației sale.

Reclamantul și-a îndeplinit obligația de a preda autoturismul ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare și a transmis proprietatea acestuia către cumpărător, fără a primi vreo obiecție cu privire la acesta. În afară de cazul în care părțile nu au stipulat o anumită ordine de executare a obligațiilor, reciprocitatea și interdependența obligațiilor implică cu necesitate simultaneitatea de executare a lor. Aceasta înseamnă că cele două obligații principale ce revin părților într-un contract de vânzare-cumpărare, obligația vânzătorului de a preda lucrul și obligația cumpărătorului de a plăti prețul, inclusiv operațiile prealabile necesare pentru executarea lor, trebuie îndeplinite concomitent.

Din coroborarea poziției procesuale a pârâtului (exprimată în întâmpinare și absența sa de la interogatoriu), cu depoziția martorului audiat nemijlocit de către instanță precum și cu cele reținute în referatul de neîncepere a urmăririi penale din 15.01.2013dat în dosarul nr._/P/2012, rezultă fără putință de tăgadă că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația care îi revenea, rtespectiv cea de plată a prețului, reprezentând c/v autoturismului.

Astfel că raportat la disp. art. 969 coroborate cu art. 1073 C. civ. (aplicabile în cauză față de data încheierii convenției părților) instanța de judecată constată întemeiată acțiunea reclamantului și pe cale de consecință o va admite și va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 800 de euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri, reprezentând c/v autoturismului.

Văzând și disp. art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul D. D., domiciliat în ., jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul P. G., domiciliat în ., jud. Iași.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 800 euro sau echivalentul în lei la data plății efective cu titlu de despăgubiri și suma de 92,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2013.

Președinte, Grefier,

Red./Tehnored.: M.B.

4 ex/17.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI