Pretenţii. Sentința nr. 9935/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9935/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 7129/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier V. A.
SENTINȚA CIVILĂ nr. 9935
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 13.06.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 27.06.2013, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cerea înregistrată pe rolul instanței sub numărul_ reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul . să fie obligat acesta la plata sumei de 713,90 lei reprezentând preț și la plata sumei de 47,95 lei reprezentând penalități.
Motivând acțiunea arată reclamanta următoarele aspecte:
A încheiat cu pârâtul contractul numărul 7510/15.04.2003 ce constă în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului pentru serviciile ce i-au fost prestate acumulând un debit 713,90 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada octombrie 2011 - august 2012.
În temeiul art. 5 din contract s-au calculat penalități pentru neachitarea facturilor în cuantum de 47,95lei.
A depus reclamanta înscrisuri în dovedirea acțiunii.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele aspecte.
În baza contractului numărul 7510/15.04.2003 încheiat cu pârâtul, reclamanta i-a furnizat acestuia serviciile sale ce constau în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
Pentru perioada octombrie 2011 - august 2012 pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor ce i-au fost prestate acumulând un debit de 713,90 lei conform facturilor fiscale aflate la dosar.
În temeiul art. 5 din contract pârâtul datorează și penalități în cuantum de 47,95 lei pentru neachitarea facturilor.
Cum reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale, iar pârâtul nu a făcut dovada plății în temeiul art. 1516 din Noul cod civil instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată dispunând în consecință.
Văzând și dispozițiile Noului Cod Proc.Civ
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea comercială formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul în Iași, ., în contradictoriu cu pârâtul .>
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 713,90 lei cu titlu de preț, suma de 47,95 lei cu titlu de penalități și suma de 72 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 Iunie 2013.
Președinte, Cersela C. | Grefier, V. A. Pentru grefierul aflat în C.O. semnează grefierul-șef al secției civile |
Red.C.C
Tehnored.: P.A.M.
4 ex/10.07.2013
← Pretenţii. Hotărâre din 02-12-2013, Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|