Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 26012/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe organul constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI în contradictoriu cu contravenientul P. S., având ca obiect „reexaminarea sanctiunii contraventionale”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 08.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentința civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea 15.11.2013, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 20.11.2013, când, în aceeași compunere, a dispus următoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 14.08.2013 și înregistrată sub nr._ petentul Inspectoratul de Poliție Județean Iași a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate numitului P. S. prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 07.05.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii formulate, petentul a învederat faptul că intimatul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._ din 07.05.2010, acesta neputând fi pus în executare întrucât contravenientul nu deține bunuri urmăribile și nu realizează venituri din activități autorizate pe raza Comunei R., județul Iași.
În drept, petentul a invocat prevederile O.G. 2/2001, Decizia I.C.C.J. / Secțiile Unite nr. 7/20.09.2010.
În dovedirea cererii petentul a depus la dosarul cauzei exemplarul nr. 1 al procesului verbal de contravenție . nr._ din 07.05.2010, proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate pe numele debitorului P. S., Somație.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și formula apărări.
Instanța constată că cererea de transformare a amenzilor contravenționale cu muncă în folosul comunității este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. 2/2001.
În baza art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciindu-le concludente, pertinente și utile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 07.05.2010, intimatul P. S. a fost sancționat contravențional.
După rămânerea irevocabilă a procesului – verbal de contravenție s-a constatat că subiectul de drept sancționat contravențional nu poate fi executat silit întrucât nu are bunuri mobile, imobile, în proprietate și nici nu realizează venituri din activități autorizate pe raza Comunei R., județul Iași.
În conformitate cu prev. art. 391 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța poate înlocui sancțiunea amenzilor cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Totodată, potrivit art. 391 alin. 2 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prev. la alin. 1, instanța procedează la înlocuirea cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.
De asemenea, potrivit disp. art. 13 din OG nr. 55/2002, instanța, prin hotărâre, stabilește natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.
Având în vedere imposibilitatea petentului de a achita amenda ce i-a fost aplicată, instanța va admite sesizarea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean Iași și va transforma sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentului P. S., în cuantum de 660,00 lei, prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 07.05.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore (maxim 8 ore pe zi).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de organul constatator I. DE Poliție JUDEȚEAN IAȘI cu sediul în Mun. Iași, .. 6 Județul Iași.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată contravenientului P. S. domiciliat în ., jud. B., în cuantum de 660 lei, prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.05.2010, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 60 ore (maxim 8 ore pe zi).
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 20 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
29.11.2013/ 4ex.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria IAŞI | Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2... → |
---|