Acţiune în constatare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

In motivare, reclamantul a arătat că a încheiat cu parata convenția de credit nr. 244C9F_/08.07.2008 valoarea creditului acordat fiind de_ CHF, cu o perioada de rambursare de 120 luni .

Pirita si-a incalcat obligatia de informare corecta si completa, cit si obligatia de a nu crea dezechilibre semnificative prin clauzele impuse consumatorilor. Contractul este unul preformulat de banca, standardizat, in care consumatorul nu are posibilitatea sa intervina, putind doar sa adere sau nu la el. Clauza privind comisionul de administrare de 0,45% stabilit de banca, ca, de altfel, intreaga conventie, a fost prestabilita de banca, imprumutatul avind doar posibilitatea de a adera sau nu la acest contract. Dispozitiile art. 4 al.2, 3 din Legea 193/2000 care transpun in dreptul national dispoz art. 3 al.2 din Directiva 13/93/CEE, instituie o prezumtie de lipsa a negocierii in favoarea consumatorilor in privinta contractelor preformulate. Se mai sustine faptul ca aceasta conventie de credit nu cuprinde informatii suficiente cu privire la comisionul de administrare, nu se precizeaza functia si destinatia acestui comision, nici serviciul pe care il presteaza banca in schimbul incasarii acestuia. Reclamantul arata ca perceperea comisionului de administrare creaza un dezechilibru semnificativ intre obligatiile contractuale, in detrimentul consumatorului . P. modalitatea de redactare si prin continutul acestui tip de contract, banca a transferat riscul contractului in sarcina imprumutatului.

In drept, au fost invocate disp. L. 193/200, Directiva 13/93/CEE.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucît clauzele contractuale respectă criteriul bunei credinte si criteriul echilibrului contractual. La momentul încheierii contractului de credit, pârâta a respectat obligația de transparență și obligația negativă de a nu stipula clauze abuzive, obligații ce sunt prevăzute de art. 1 alin.1 și 3 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori. A mai arătat pârâta că, în primul rând, clauza contractuală prin care s-a reglementat dreptul său de a percepe Comision de administrare nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/_, iar comisionul de administrare a fost perceput in conformitate cu prevederile OUG 50/2010 . Pârâta a arătat că nu sunt întrunite conditii prevăzute de art. 4 alin. 1 din L. nr. 193/2000, precum si de art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13, respectiv clauza să nu fi fost negociată cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei credințe si împreună cu alte prevederi din contract ori prin ea însăsi, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, în detrimentul consumatorului. Riscul este generat de simpla acordare a unui credit si trebuie în permanentă evaluat pe parcursul derulării creditului, această clauză nu creează un dezechilibru între drepturile si obligatiile părtilor, administrarea riscului fiind esentială în contractele de credit, astfel încât acest efort suplimentar depus de creditor se regăseste într-un cost transparent asumat de consumator sub forma comisionului de risc.

Ambelor parti li s-a incuviintat proba cu inscrisuri, proba ce a fost administrate.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la actiune instanta o va respinge ca neintemeiata intrucit reclamantii invoca, raportat la temeiul de drept al cererii, nulitatea absoluta a unor clauze contractuale, nulitate care este imprescriptibila ( art. 2 din Decretul nr. 167/1958).

Pe fondul cauzei, analizând susținerile părților, raportat la probatoriul administrat, instanța constată următoarele:

În ceea ce privește protecția consumatorilor, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, în măsura în care se reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți ,fiind prezumat a fi guvernat de buna-credință și echilibru contractual al prestațiilor, în caz contrar, el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

P. Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe aceasta. Întrucât o asemenea examinare presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.

Art. 1 al. 3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

În cauza dedusă judecății, în fapt, între pârâta . calitate de bancă, și reclamantul B. C. in calitate de imprumutat s-a încheiat convenția de credit nr. 244C9F_/08.07.2008, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de 20.339 CHF, pe o durată de 120 de luni.

În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la art. 4.1 paragraful 2, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de administrare de 0,45% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.

Creditul acordat urma a fi rambursat potrivit planurilor de rambursare anexă la contract, în care este prevăzută, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de administrare la care face referire pct 4.1 paragraful 2 din convenție.

Raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.

Legea nr. 193/2000 prevede însă o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Clauza de la art. 4.1 paragraful 2 din Convenția de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Ori, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de administrare este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de administrare.

Nici o prevedere contractuală, nu oferă informații cu privire la destinația comisionului de administrare, justificarea acestuia.

În consecință, se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță.

De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. În cauza de față, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de administrare, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de administrare a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Contractul de credit. Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauza cu reclamantul. P. urmare, in conditiile in care pirita nu a putut proba ca a negociat contractul cu imprumutatul, instanta constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de administrare.

În condițiile în care însăși destinația comisionului de administrare nu a fost clarificată în contract, iar funcția acestui comision a fost explicată de pârâtă abia prin întâmpinare, nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la art. 4.1 paragraful 2 din contract, mai este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamantului) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.

Potrivit pârâtei, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea, inregistrarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului . In cazul in care acest comision se calculeaza ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Instanța apreciază că prin stipularea comisionului de administrare, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților semnatare ale convenției de credit nr._/07.05.2007.

Având în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata nulitatea absolută a clauzei înscrise la art. 4.1 paragraful 2 privind comisionul de administrare, din contractul de credit de consum nr. 244C9F_/08.07.2008 si sa oblige pirita sa elimine aceasta clauza din contract.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare și s-a dispus anularea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de administrare, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate.

În consecință, pârâta poate fi obligată la restituirea, către reclamant, a contravalorii comisionului deja achitat respectiv a sumei de 6392 ,38 CHF achitata cu titlu de comision de administrare, de la data de 08.07.2008 până la data de 06.06.2014 precum si sumele viitoare achitate cu acest titlu, pina la eliminarea efectiva a acestei clauze.

F. cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B. C. cu domic procedural ales la C. Av R. C. din Iasi, ., ., . în contradictoriu cu pârâta .> cu sediul in Bucuresti, ..6 A, sector 2, inregistrata la ORC cu nr. J_ , CUI_, prin Agentia M. . nr. 5, .,cu sediul în sector 2, București, ., . 10.