Pretenţii. Sentința nr. 5828/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5828/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-04-2014 în dosarul nr. 17120/245/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5828
Ședința publică din data de 18 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI PT 6 N. 2 și pe pârâții R. I. și R. I., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 11.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.04.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 29.05.2013, reclamanta Asociația de Locatari PT 6 Nicolina2, în contradictoriu cu doi pârâți, precizând numele complet doar pentru unul dintre aceștia – R. I. a solicitat instanței obligarea acestora la plata sumei de 7276,81 lei cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012 –aprilie 2013 și 3928,42 lei penalități de întârziere aferente perioadei mai 2010 – aprilie 2013.
În motivare, s-a arătat că pârâții sunt membrii ai asociației reclamante și în această calitate au beneficiat de utilități, fără a plăti contravaloare acestora. Această atitudine perturbă bunul mers al asociației, în contextul în care furnizorii nu sunt plătiți la timp. De asemenea, pârâții ar fi fost atenționați de nenumărate ori cu privire la obligațiile ce le revin și necesitatea îndeplinirii în termen legal a acestora. În drept,au fost invocate prevederile legii 230/2007. au fost anexate cererii: fișa de operațiuni diverse pârâți, desfășurător calcul penalități, procese verbale asociație, listele de plată aferente perioadei mai 2010 – aprilie 2013, delegație președinte.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în termen legal în cadrul procedurii prealabile.
În cadrul ședinței din data de 25 octombrie 2013, instanța a procedat la suspendarea cauzei pentru constatarea nesolicitării judecării în lipsă și absenței părților de la termen.
La datade15.11.2013 a fost formulată de către asociația reclamantă o cerere de repunere pe rol a cauzei,aceasta primind termen în vederea discutării la data de 13.12.2013.
La data de 13 decembrie 2013,în urma punerii în discuție a cererii de repunere pe rol, instanța a încuviințat-o și a fixat termen pentru continuarea judecății la data de 17 ianuarie 2014.
La termenul din data de 17 ianuarie 2014, instanța a efectuat verificări suplimentare referitoare la pârâți. Conform răspunsului la adresele oficiale, s-a constatat că adresa indicată de reclamantă nu este corespunzătoare cu cea menționată în evidențele oficiale.
La data de 19 februarie 2014, reclamanta a menționat că domiciliul corect al pârâților este cel indicat de DEFPL.
Pârâții au fost citați la noul domiciliu identificat pe baza coroborării mențiunilor DEFPL cu baza de date SEIP.
Aceștia nu au formulat întâmpinare în termen legal, nu s-au prezentat în instanță la termenul fixat.
În cadrul ședinței de judecată din data de 11 aprilie 2014, instanța a procedat la încuviințarea probei cu înscrisuri, a constatat administrat întregul material probatoriu și a reținut cererea spre competentă soluționare.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, pârâții sunt proprietari ai apartamentului situat în Iași, ., ., . rezultă din înscrisurile depuse de asociație la dosar, precum și coroborarea acestora cu mențiunile din adresa oficială DEFPL. În această calitate, pârâții aveau obligația de a achita cotele de contribuție la cheltuielile realizate de asociație pentru punerea la dispoziție a utilităților necesare. Această obligație legală rezultă din dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art. 58 alin. 2 din Legea 230/2007 raportat la 50 din cuprinsul aceleiași legi. Astfel, legea recunoaște asociației dreptul de a acționa în justiție proprietarii care nu își îndeplinesc obligațiile de achitare a cotelor de întreținere.
Potrivit susținerilor asociației reclamante, cotele de întreținere neachitate de către pârâți în perioada ianuarie 2012-aprilie 2013 se cifrează la 7276,81 lei,iar penalitățile contabilizate în perioada mai 2010 – aprilie 2013 la suma de 3928,42. în acest sens, la dosarul cauzei au fost anexate toate listele de plată emise de asociație în această perioadă și afișate corespunzător., precum și un tabel referitor la modul detaliat de calcul al penalităților. din studierea listelor de plată, se poate observa că acestea cuprind toate detaliile necesare stabilirii modului în care asociația a ajuns la sumele menționate cu titlul de cote de întreținere lunare, cu indicarea utilităților facturate,cantității și prețului acestora, costului total al întreținerii și restanțele acumulate. Listele cuprind în mod corespunzător data scadenței și data afișării, în acord cu cerințele legale.
De asemenea, la dosarul cauzei, au fost anexate procese verbale din 2011- 2013 referitoare la stabilirea cuantumului penalităților la 0,2 % ( în 2011), respectiv 0,1% în anul 2013 pentru fiecare zi de întârziere în plata debitului principal.
Instanța reține că potrivit HG nr. 1588 din 2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari și care abrogă dispozițiile HG 400 din 2003, administratorul asociației are obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat.
În completarea acestor dispoziții legale, instanța va reține că potrivit art. 25 din același act normativ si a art. 49 alin. 2 din legea 230/2007 privind inființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie sa fie înscrisă în lista de plată respectivă.
Din dispozițiile art. 50 alin. 1 ale Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari rezultă că Asociația de Proprietari este legitimată să acționeze în justiție proprietarii care se fac vinovați de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Pe cale de consecință, pentru a constata că termenul de 90 de zile prevăzut pentru sesizarea instanței s-a împlinit, instanța trebuie să fie în măsură să analizeze cel puțin lista de plată în care figurează cheltuielile de întreținere, conținând data afișării și data scadenței.
Cercetând listele de plată cu privire la cotele facturate în fiecare lună pentru apartamentul proprietatea pârâților, instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată cuantumul cotelor de întreținere cifrându-se la suma de 7276,81 lei contravaloare cote de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012- aprilie 2013. pârâții nu au contestat în scris listele afișate, nu au formulat nici un fel de rezerve sau apărări referitoare la cuantumul utilităților consumate sau cantitatea înscrisă în liste,adoptând o poziție procesuală pur pasivă în raport de cererea de chemare în judecată. În contextul probării unei obligații detaliate, impuse în mod legal de legea 230/2007, precum și al justificării modului de stabilire al cotelor prin anexarea unor liste de plată ce corespund cerințelor instituite de legea 230/2007 și normele metodologice de aplicare ale acesteia, ar fi revenit pârâților sarcina probării îndeplinirii corespunzătoare a acestor obligații,fie prin plată, fie prin stingerea în altă modalitate legală. Or, pârâții nu au probat acoperirea debitului prin plată sau prin altă modalitate de stingere a creanțelor. Pe cale de consecință, instanța va admite în parte acest capăt de cerere ( urmând a dispune obligarea doar în mod divizibil, având în vedere legătura de căsătorie între pârâți, și nu în mod solidar, neexistând un izvor legal sau convențional de solidaritate pasivă în acest caz) la plata sumei de 7276,81 lei contravaloare cote de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012- aprilie 2013.
Față de soluția promovată capătului principal de cerere, constatând stabilirea în mod corect a penalităților, în raport de sumele achitate cu întârziere,prin raportare la cuantumul legal și convențional al penalităților și al numărului de zile de întârziere, instanța urmează a admite în parte( în aceeași modalitate divizibilă) și capătul de cerere referitor la acordarea de penalități și a obliga pârâții la plata sumei de 3928,42 lei penalități calculate pentru cotele datorate în perioada mai 2010 - aprilie 2013. se va reține că nici pentru aceste sume pârâții nu au probat stingerea prin plată sau altă modalitate legală, lor incumbându-le sarcina probei. Se va nota de asemenea, că, spre deosebire de segmentul temporal aferent debitului, penalitățile sunt calculate și pentru sumele achitate cu întârziere de pârâți, începând cu luna mai 2010.
Astfel, instanța va admite în parte acțiunea formulată și va obliga pârâții în mod divizibil la plata către asociația reclamantă a sumei de 7276,81 lei contravaloare cote de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012- aprilie 2013, precum și a sumei de 3928,42 lei penalități calculate pentru cotele datorate în perioada mai 2010 - aprilie 2013, respectiv la plata sumei totale de_,23 lei, câte 5602,61 lei fiecare pârât.
Se va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta Asociația de Locatari PT 6 Nicolina2, cu sediul în Iași, ., . C, parter, prin președinte, în contradictoriu cu pârâții R. I. și R. I., domiciliați în Iași, ., ., ..
Obligă pârâții în mod divizibil la plata către asociația reclamantă a sumei de 7276,81 lei contravaloare cote de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012- aprilie 2013, precum și a sumei de 3928,42 lei penalități calculate pentru cotele datorate în perioada mai 2010 - aprilie 2013, respectiv la plata sumei totale de_,23 lei, câte 5602,61 lei fiecare pârât.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la momentul comunicării.
Pronunțată astăzi, 18 aprilie 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
5 ex, 15.05.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1421/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 9551/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








