Plângere contravenţională. Sentința nr. 5128/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5128/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 11464/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 07 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. Z.
GREFIER N. Z.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5128/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent . IAȘI și pe intimat POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.03.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea inregistrata initial pe rolul Judecătoriei Iasi sub nr_, petentul . IAȘI a solicitat în contradictoriu cu Poliția L. Iași, anularea procesului-verbal . nr._ din 18.03.2013, atât pentru motive de nelegalitate, cât și pentru lipsa temeiniciei.
În motivarea plângerii, a mentionat ca agentul constatator nu a identificat săvârsirea nici unei contraventii, ci doar a făcut o înșiruire a unor fapte, fara a individualiza o anumita contraventie, fiind incălcate prev art 16 din OG nr 2/2001.Mai mult, schimbările făcute de ei, ce au constat in schimbarea tâmplăriei geamurilor si a ușii anterioare existenta, hidroizolarea cu rigips a peretilor din interiorul spatiului – nu presupuneau obținerea unei autorizatii prealabile.
Petentul a depus la dosar copia procesului-verbal contestat și a indicat temeiurile de drept incidente ca fiind prev Legii nr 50/1991.
Legal citată, intimata Poliția L. Iași, a formulat intampinare .
În motivarea acesteia, a arătat ca petenta a fost sanctionata in mod legal.
La dosar, a fost înaintata de către intimata documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contraventie ( filele 18-46 ds).
Instanta a incuviintat petentului proba cu inscrisuri si proba testimonială, fiind audiat in acest sens martorul C. V., a cărui declaratie se afla consemnata si atasata la dosarul cauzei .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul . IAȘI a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. . nr._ din 18.03.2013.
Procesul verbal a fost încheiat în absenta contravenientului, împotriva acestuia petentul formulând în termenul legal de 15 zile (art. 31 din OG nr. 2/2001), prezenta plângere.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/_, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție . nr._ din 18.03.2013, instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, motivele învederate de petent cu privire la forma fiind neîntemeiate și nefiind de natura a atrage sancțiunea nulității relative sau absolute a procesului verbal de contravenție. Astfel, incadrarea juridica a faptei este efectuata de către instanța de judecată si aceasta este data de prev. art. 26 al 2 lit. a din Legea nr 50/1991 .De altfel, fapta contraventională a fost incadrata juridic in mod implicit si de către intimata având in vedere ca fapta contraventionala a fost sanctionata potrivit prev art 26 al 2 lit a din Legea nr 50/1991, prevederi legale ce fac trimitere la prev art 26 al 1 lit a din aceeasi lege .
Față de temeinicia procesului verbal de contravenție instanța arată următoarele:
Astfel, instanța reține că materia contravențională este asimilată în interpretarea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, materiei penale, în ce privește respectarea dreptului la apărare al contravenientului. În consecință, contravenientul beneficiază de o prezumție de nevinovăție. Este adevărat deci că prezumția de legalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție poate veni în flagrantă contradicție cu prezumția nevinovăție a contravenientului, dacă înfrânge în mod nerezonabil posibilitatea acestuia de a se apăra. O astfel de prezumție nu este însă în dezacord cu prezumția de nevinovăție dacă, raportat la gravitatea mizei, ea nu depășește o limită rezonabilă.
Instanța constată că procesul verbal de contravenție constituie un act administrativ, care, în privința constatărilor personale (prin propriile simțuri) ale agentului constatator se bucură de o prezumție relativă de adevăr, agentul constatator fiind împuternicit de stat a constata faptele antisociale.
Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de proc civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. O simplă afirmație a petentului prin care se susține o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul verbal, nu face dovada netemeiniciei acestuia, în lipsa altor elemente probatorii.
In consecinta, instanta va avea in vedere documentatia care a stat la baza încheierii procesului verbal de contraventie, petentul nereușind să faca dovada existentei unei alte situatii de fapt fata de cea retinuta si dovedita de intimata . Astfel, instanta nu a putut da relevanta declaratiei martorului C. V. in conditiile in care sustinerile acestuia vin in contradictie cu starea de fapt retinuta si dovedita de intimata . De retinut este si faptul că, in cadrul raportului de expertiza tehnică intocmit de .- 46 ds) s-au indicat la fila 42 lucrările ce au fost efectuate de către petenta, vorbindu-se inclusiv de compartimentare a peretilor si de lărgire a ferestrelor, recomandându-se de către expert, la finalul lucrării, autorizarea lucrărilor de refunctionalizare executate.
În plus, instanța considera că s-a făcut o individualizare corecta a sancțiunii de către agentul constatator în conformitate cu prev art 21 din OG 2/2001, neputându-se proceda la aplicarea unui avertisment fata de prev art 26 al 6 din Legea nr 50/1991.
F. de cele reținute mai sus, constatând ca procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prev. art. 16 si 19 din OG 2/2001 aprobata prin Legea 180/2002 si ca nu pot fi invocate, din oficiu, nici una din cauzele de nulitate absoluta prev. de art. 17, instanța, in baza art. 32-34 din același act normativ, va respinge plângerea ca neîntemeiata, menținând procesul verbal ca legal si temeinic .
In temeiul principiului disponibilității, va luaact cu privire la faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiata plângerea contravențională formulata de petenta . IAȘI, cu sediul in IAȘI, CALEA CHIȘINĂULUI-CLĂDIREA C4/1/1/P, nr. 29, jud Iași, cu J_ , cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocati I. si Asociatii, cu sediul in Iasi, ., ., parter, jud Iasi in contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI .
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Iași .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.04.2014.
Președinte,Grefier,
Z. I. Z. N.
RED./TEHNORED./Z.I.
4 exempl./30.04.2014
| ← Pretenţii. Hotărâre din 11-12-2014, Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7200/2014. Judecătoria... → |
|---|








