Acţiune în constatare. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 14301/245/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 05.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M. F.
GREFIER: A. M. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. M. și A. G., în contradictoriu cu pârâta . SA, având ca obiect “obligația de a face – constatare nulitate absolută clauză abuzivă”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 29.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.11.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.04.2013 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanții A. M. și A. G. au chemat în judecată pe pârâta OPT B. Romania SA, solicitând în raport de convenția de credit C_ /25.08.2006 constatarea nulității clauzelor 6.4, 6.10, 7.3, 8.2, 8.4, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ilegal după data de 1.09.2008 cu nerespectarea art.6.3 din convenție, obligarea pârâtei de a reduce marja fixă a ratei dobânzii stabilită în art.6.3 cu eliminarea costurilor ascunse pe care le conține, manifestându-și opțiunea pentru derularea în continuare a convenției de credit. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că este vorba de un contract de adeziune, nenegociat, supus rigorilor Legii nr.193/2000, iar clauzele menționate oferă pârâtei drepturi exclusive (de a modifica unilateral dobânda în funcție de politica băncii, în cazuri a căror intervenție consumatorul nu a poate controla și fără a prevedea dreptul consumatorului de a rezilia imediat contractul, de a calcula o dobândă penalizatoare reprezentând dobânda curentă plus 10%, de a percepe taxe și comisioane nenegociate) care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai arată că începând cu 1.08.2008 până la modificările aduse prin OUG nr.50/2010 deși dobânda trebuia să fie calculată ca Libor la 3 luni+5,5%, iar indicele Libor a ajuns la valori apropiate de 0%, în fapt valoarea dobânzii aplicate a depășit 7/7,5%. Se mai învederează că marja fixă de 5,5% din compunerea dobânzii nu are nici un element explicativ, nu permite verificarea legalității perceperii acesteia, întrunind condițiile unei clauze abuzive. Învederează că acțiunea este scutită de taxa de timbru.
În drept, Legea nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE, OUG nr.50/2010.
În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiza contabilă, anexând cererii: contract credit, grafic rambursare, act adițional, corespondența părți.
La solicitarea instanței în procedura regularizării, reclamanții au depus interogatoriul scris pentru pârâtă, estimarea valorii obiectului acțiunii pentru capătul 6 al cererii și au timbrat la valoare.
Pârâta a depus întâmpinare, invocând excepția insuficientei timbrări, excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Iași, excepția lipsei de obiect a capetelor 3 și 5 ale cererii, întrucât aceste clauze au fost modificate prin efectul legii, în sensul eliminării comisionului de rambursare anticipată din contractele de credit cu dobândă variabilă, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul 6 al acțiunii pentru sumele solicitate pentru perioada 01.09.2008 – aprilie 2010. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în privința clauzei de la pct.6.4 faptul că posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii și motivele justificative sunt fundamentate în contract și permise de Legea nr.193/2000, iar după . OUG nr.174/2008, chiar în contextul în care indicele de referință a început să scadă, modificarea clauzelor contractuale în mod unilateral nu a mai fost posibilă decât prin semnarea unui act adițional, fără ca actul normativ să oblige creditorii să ia măsuri pentru implementarea prevederilor sale, iar după . OUG nr.50/2010 clauzele contractului au fost aliniate la rigorile ordonanței prin indicarea în cuprinsul contractului a unei formule de calcul a dobânzii, pe de altă parte nu sunt întrunite condițiile de existență ale unei clauze abuzive. A mai invocat pârâta principiul forței obligatorii a contractului și art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, a arătat că după . celor două ordonanțe menționate sintagma în funcție de politica băncii nu mai există în contract. S-a mai arătat faptul că perceperea unui comision de acordare a creditului conform art.8.2 din convenție nu este abuzivă, că nu pot fi considerate abuzive clauzele de la art.8.4 și 6.10. pe capătul 6 al cererii, a arătat că banca nu poate fi obligată retroactiv la restituirea sumelor deja încasate, iar capătul 7 este neîntemeiat, instanța neputând modifica un contract în contra principiului pacta sunt servanda și al celui privind libertatea contractuală.
S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, respingerea probelor solicitate de reclamanți cu interogatoriul pârâtei și expertiza contabilă.
Prin încheierea din 16.10.2013 instanța a respins excepția netimbrării și excepția necompetenței teritoriale, invocate de pârâtă, a calificat excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă, drept o apărare de fond, a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu fondul cauzei.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâtei și al reclamantului A. M., expertiza contabilă
Analizând susținerile părților, raportat la probatoriul administrat, instanța constată următoarele:
La data de 25.08.2006, între reclamanții A. M. și A. G. și pârâta OPT B. Romania SA a intervenit convenția de credit nr. C_, prin care reclamanții au contractat un credit, cu garanție reală imobiliară, în valoare de_ CHF, cu o perioadă de rambursare de 300 luni și o dobândă curentă de 4,99% pe an în primii 2 ani de creditare (art.6.2) și o dobândă variabilă începând cu data de 01.09.2008, calculată după algoritmul LIBOR CHF la 3 luni plus 5,5% (art.6.3).
Prin clauza de la art.6.4 s-a prevăzut că începând cu 01.09.2008 banca își rezervă dreptul să revizuiască rata dobânzii în funcție de politica Băncii și de evoluția indicatorului Libor CHF la 3 luni, dispozițiile art.6.10 nefiind aplicabile.
Prin clauza de la art.6.10 s-a prevăzut dreptul băncii de a modifica valoare dobânzii curente, până la data de 31.08.2008, în cazul apariției unor cazuri determinate expres, respectiv creșteri ale rezervei minime obligatorii sau ale indicatorului Libor CHF la 3 luni de cel puțin 12% respectiv 20%.
Prin clauza 7.3 s-a prevăzut rata dobânzii penalizatoare, calculată după algoritmul dobânda curentă plus 10%.
Prin art.8.2 s-a prevăzut în sarcina debitorilor obligația de plată a unui comision de acordare a creditului de 2,5% din valoarea creditului.
Prin clauza de la art.8.4 s-a prevăzut în sarcina debitorilor obligația de plată a unui comision de rambursare anticipată de 2,5% din suma rambursată anticipat.
Instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege.
Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune cu privire la capătul 6 al acțiunii pentru sumele solicitate pentru perioada 01.09.2008 – aprilie 2010, reține următoarele:
Capătul 6 al acțiunii vizează solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate ilegal după data de 1.09.2008 cu nerespectarea art.6.3 din convenție, solicitarea reclamantților fiind intrinsec legată de capătul 1 al cererii vizând constatarea nulității clauzei înscrise la art.6.4 din convenție, reclamanții motivând capătul 6 al cererii prin faptul că, aplicând un mecanism abuziv de modificare unilaterală a dobânzii, Banca ar fi încasat cu titlu de dobândă sume care exced dobânzii stabilite prin art.6.3.
Prin urmare, pentru soluționarea acestei excepții trebuie stabilit dacă motivul privind caracterul abuziv al unei clauze este de nulitate absolută sau relativă sau, mai exact, dacă interesul ce se urmărește a fi protejat prin intermediul sancționării practicii abuzive a comercianților este unul general sau privat.
Legea 193/2000 și restul actelor normative europene sau române în materie nu stabilesc expres acest lucru, astfel încât este datoria instanțelor să aprecieze, pe baza trăsăturilor legislative ale acestui motiv.
Sub acest aspect, se reține posibilitatea (sau chiar obligația) instanțelor de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze din contractele cu consumatorii, stabilită în mai multe rânduri de Curtea de Justiție a U.E. (de exemplu, în prima dispoziție a hotărârii pronunțate în cauza Pohotovost v. Iveta Korckovska la data de 16.11.2010). Indubitabil, aceasta este o trăsătură specifică nulității absolute.
În al doilea rând, caracterul abuziv al unor clauze contractuale poate face obiectul unor verificări din partea unei autorități de stat (Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor), care poate lua măsuri sancționatorii împotriva comercianților care inserează astfel de clauze.
În al treilea rând, intervenția activă a statului în aceste probleme are, fără dubiu, un efect de ingerință în dreptul de proprietate și în dreptul la libertate economică al comercianților. Or, pentru a fi justificată sub aspectul drepturilor omului, o astfel de ingerință trebuie să aibă la bază un interes legitim, conform algoritmului promovat de instituțiile în materie (cea mai relevantă, fiind, evident, Curtea Europeană a Drepturilor Omului).
Un astfel de interes legitim, care să justifice o ingerință într-un drept fundamental al unei persoane, nu poate să fie decât unul public, fiind exclus ca un interes privat să poată justifica o astfel de ingerință.
În concluzie, pe baza acestor argumente și nu numai, în opinia acestei instanțe, interesul proteguit prin intermediul legislației în materie de clauze abuzive (și protecție a consumatorilor, în general), este unul public.
Or, termenul de prescripție referitor la restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui contract nul nu poate să curgă decât de la nașterea efectivă a dreptului la acțiune: adică de la momentul analizării și constatării efective a operării sancțiunii nulității. În caz contrar, regimul juridic al nulității absolute ar rămâne lipsit de efect, ajungându-se la situația înlăturării efectelor nulității ( unul dintre aceste efecte fiind chiar principiul restitutio in integrum, adică al repunerii părților în situația anterioară prin restituirea prestațiilor executate).
Asupra fondului cauzei, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Din prisma acestor elemente a căror co-existență trebuie să se verifice, instanța conchide că clauza de la art.6.10, prin care s-a prevăzut dreptul băncii de a modifica valoare dobânzii curente, până la data de 31.08.2008 (pe perioada dobânzii fixe) și clauza de la art.8.4, prin care s-a prevăzut în sarcina debitorilor obligația de plată a unuii comision de rambursare anticipată de 2,5% din suma rambursată anticipat, nu pot fi apreciate la acest moment ca fiind abuzive întrucât prima clauză avea o perioadă de posibilă activare limitată și nu a fost pusă în funcțiune până la 31.08.2008, iar cea de-a doua clauză a fost eliminată din contract odată cu apariția OUG nr.50/2010 (actul adițional prevăzând un comision de rambursare anticipată 0%), astfel că nici una dintre aceste clauze nu a creat și nu va mai putea crea nici în viitor un dezechilibru între drepturile și obligațiile pãrților.
În ceea ce privește clauza 7.3 prin care s-a prevăzut rata dobânzii penalizatoare, calculată după algoritmul dobânda curentă plus 10%, aplicabile în cazul înregistrării de întârzieri la plata debitelor, instanța apreciază că acestea nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ci vin să restabilească echilibrul care s-ar rupe prin nerespectarea obligațiilor contractuale de către împrumutați, compensând pierderile financiare ale Băncii cauzate de nerespectarea scadențarului și lipsirea sa de folosința sumelor de bani pe perioada de întârziere la plată, printr-o dobândă majorată, raportată la dobânda curentă stabilită inițial, cu adăugarea unor puncte procentuale. Instanța apreciază că o astfel de clauză nu este contrară bunei credințe, legiuitorul însuși reglementând distinct, pentru raporturile civile generale, dobânda remuneratorie și pe cea penalizatoare (OG nr.9/2000, OG nr.13/2011), ambele tipuri de dobândă putând fi funcționale în raport cu aceeași obligație, în funcție de circumstanțe și de modalitatea de reglementare și respectare a raporturilor dintre părți.
Pe de altă parte, în ceea ce privește clauza de la art.8.2 prin care s-a prevăzut în sarcina debitorilor obligația de plată a unui comision de acordare a creditului de 2,5% din valoarea creditului, instanța reține că potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Or, comisionul de acordare a creditului reprezintă prețul serviciilor de verificare, analiză, evaluare a bonității debitorului, acest comision fiind validat expres și de dispozițiile OUG nr.50/2010, iar cuantumul acestui comision, de 2,5% din valoarea creditului, este exprimat în mod clar și lipsit de ambiguitate, echivalentul valoric al comisionului fiind cunoscut consumatorilor încă de la momentul solicitării creditului. Astfel, instanța nu poate efectua examenul clauzei pentru simplul motiv că, ulterior încheierii contractului, cuantumul acestui comision a fost considerat prea mare de către reclamanți, întrucât natura abuzivă a unei clauze nu vizează echivalența prestațiilor, ci transparența clauzelor care le prevăd.
În privința clauzei de la art.6.4, prin care s-a prevăzut că începând cu 01.09.2008 banca își rezervă dreptul să revizuiască rata dobânzii în funcție de politica Băncii și de evoluția indicatorului Libor CHF la 3 luni, deși aceasta vizează tot un element al prețului contractului, respectiv dobânda curentă, totuși nu este redactată „într-un limbaj clar și inteligibil”.
În acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE, în cauza C-26/13 (A. Kasler împotriva O. Jelzalogbank Zrt) expuse în paragrafele 67, 72, 73, 74 și mai ales 75. Astfel, CJUE a arătat următoarele: „Art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală…., cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului… la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze…., astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea cel privește”.
Or, din analiza modului de reglementare a dreptului băncii de a modifica unilateral dobânda curentă se observă că, în concret, nu se poate deduce care este mecanismul exact în funcție de care poate evolua dobânda în acest context, care ar fi formula matematică aplicabilă, ce factori se aplică, în ce ordine, în ce proporție și în ce limite, mențiunea în funcție de politica Băncii și de evoluția indicatorului Libor CHF la 3 luni fiind ambiguă și excluzând ab initio orice posibilitate de verificare externă a motivațiilor unei eventuale modificări, cu atât mai mult cu cât dobânda curentă era una variabilă de la 01.09.2008, variație raportată deja în mod obiectiv la indicele Libor la 3 luni.
În ceea ce privește susținerea că debitorii au avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce îi reveneau și sub aspectul valorii și sub cel al perioadei și au fost de acord prin semnarea convenției, cu plata spezelor contractului, instanța apreciază că aceasta nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive, interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.
Astfel, instanța apreciază că lipsa de claritate a clauzelor care reglementează mecanismul contractual de modificare unilaterală a dobânzii curente variabile impune continuarea analizei caracterului eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.4, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.
Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauza cu reclamantii, iar împrejurarea că reclamantii nu au cerut lămuriri cu privire la clauzele contractuale nu poate fi interpretată ca negociere, legea clauzelor abuzive tinzând tocmai la apărarea consumatorului neavizat. De asemenea, este facilă susținerea că simpla prezentare a ofertei băncii este primul pas în negociere. Mai mult, faptul că Legea nr.193/2000 prezumă caracterul nenegociat al clauzelor standard conduce tocmai la ideea că banca e datoare să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea, dacă nu existența în cauză, a negocierii, iar nu simpla prezentare a unui contract standard.
Astfel, instanta constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei 6.4.
Mai departe, pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la art.6.4 ale convenției de credit, mai este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Din acest punct de vedere, instanța constată că începând cu data de 01.09.2008 – rata scadentă la 16.10.2008, dobânda curentă era cea stabilită prin art.6.3, respectiv o dobândă variabilă calculată după formula Libor CHF la 3 luni +5,5%, caz în care graficul dobânzii ar fi trebui să fie cel calculat în anexa 1 la raportul de expertiză contabilă (f.165), respectiv o dobândă variabilă începând de la 8,25% în primele 3 luni ale perioadei și scâzând treptat la de la 6,76% la 5,61% ca urmare a scăderii drastice a indicelui libor CHF 3 luni.
În fapt, din graficul depus la dosar de pârâtă (f.84-88) rezultă că în perioada 16.10.2008 – 16.09.2010, dobânda curentă a fost una constantă, de 6,99%.
Această modificare a ratei dobânzii față de cea stabilită conform clauzei 6.3 putea avea loc doar prin mecanismul clauzei 6.4 privitor la modificarea unilaterală a dobânzii, în sensul majorării dobânzii curente calculate după formula Libor CHF 3 luni+5.5%. Cum la art.6.4, printre cele două motive care determină modificări unilaterale ale dăbânzii, se face referire la fluctuații ale indicelui Libor CHF la 3 luni, iar acesta a scăzut constant în perioada menționată, rezultă că această majorare unilaterală a dobânzii a fost realizată ca urmare a celui de-al doilea factor – politica Băncii.
Consecințele acestei modificări au constat în plata de către consumatori a unei dobânzi mai mari decât cea stabilită de comun acord, respectiv în perioada 16.10.2008 – 16.09.2010 dobânda calculată după formula Libor CHF la 3 luni +5,5% ar fi totalizat 5463,3 CHF, iar în fapt reclamanții au achitat 6125,02 CHF, respectiv cu 661,72 CHF mai mult (f.165).
Or, după cum s-a analizat deja, mențiunea în funcție de politica Băncii nu satisfaceexigențele unei motivații clar exprimate in contract care să justifice conduita Băncii de a menține dobânda la un nivel superior formulei de la art.6.3 odată cu scăderea indicelui Libor CHF 3 luni, motiv pentru care, constatând ca fiind abuziv acest mecanism neclar de modificare unilaterală a dobânzii, instanța va dispune restituirea sumelor încasate de bancă cu titlu de dobândă în perioada 16.10.2008 – 16.09.2010 în plus față de dobânda calculată potrivit formulei agreate de părți.
Cu privire la perioada ulterioară datei de 16.09.2010, se observă că Banca a aplicat dobânda calculată potrivit formulei agreate de părți, Libor CHF la 3 luni +5,5%.
În ceea ce privește marja fixă din formula de calcul a dobânzii, de 5,5%, instanța apreciază că aceasta reprezintă parte din preț, alături de indicele variabil Libor CHF la 3 luni, formând dobânda – contraprestația debitorilor pentru acordarea creditului. Cum clauza referitoare la dobânda variabilă este clar exprimată, mecanismul de funcționare fiind unul inteligibil și simplu de verificat, prin adunarea celor două procente, instanța apreciază că examenul caracterului abuziv nu trebuie continuat, modalitatea de formare a acestui preț al Băncii ori adecvarea acestui preț cu serviciile oferite de Bancă excedând analizei unei clauze pretins abuzive.
Prin urmare, instanța va respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu referire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nelegal și va admite în parte acțiunea, și constatând nulitatea absolută parțială a clauzei contractuale prevăzute în art.6.4 din Contractul de credit ipotecar nr.C_ din 25.08.2006, cu privire la sintagma în funcție de politica băncii va obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 661,72 CHF reprezentând diferența dintre dobânda stabilită conform art.6 pct.3 din contract și dobânda efectiv aplicată de Bancă și achitată de reclamanți în perioada 16.10.2008 – 16.09.2010, celelalte pretenții ale reclamanților fiind apreciate ca neîntemeiate.
În baza art.451 și urm. NCPC va obliga pe pârâta să plătească reclamanților 971 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru achitată pentru capătul 6 al cererii și onorariul expertului numit de instanță, însă nu va include în cheltuielile de judecată suma achitată de reclamanți expertului consultant, aceasta nereprezentând o cheltuială necesară pentru buna desfășurare a procesului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu referire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nelegal, imediat datei de 1.09.2008, cu nerespectarea dispozițiilor art.6.3 din Convenția de credit, invocata de parata . SA.
Admite în parte cererea formulată de către reclamanții A. M. (CNP_) și A. G. (CNP_), ambii cu domiciliul în Iași, ., nr.54, . 2, ., în contradictoriu cu pârâta . SA (înregistrată la ORC sub nr. J40/_/1995, CUI_), cu sediul în București, sector 1, .-68.
Constată nulitatea absolută parțială a clauzei contractuale prevăzute în art.6.4 din Contractul de credit ipotecar nr.C_ din 25.08.2006, intervenit A. M. și A. G., în calitate de împrumutați, și pârâta . SA, în calitate de Bancă, cu privire la sintagma în funcție de politica băncii.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 661,72 CHF reprezentând diferența dintre dobânda stabilită conform art.6 pct.3 din contract și dobânda efectiv aplicată de Bancă și achitată de reclamanți în perioada 16.10.2008 – 16.09.2010.
Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Obligă pe pârâta să plătească reclamanților 971 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi 5.11.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
D. M. FalcanAndra M. B.
Reh./Thred. D.M.F./A.M.B./14.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
