Acţiune în constatare. Sentința nr. 5896/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5896/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 38760/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 22.04.2014

Instanța constituită din:

Președinte: Z. L. F. M.

Grefier: R. M. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5896/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. I. C. și pe pârât B. T. SUCURSALA IAȘI, având ca obiect acțiune în constatare nulitate clauze abuzive - Lg.. 193/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 29.11.2013, sub nr. mai sus menționat, în antet, reclamanta G. I. C. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâta S.C. B. T. S.A. – sucursala Iași, prin care să constate nulitatea unor clauze abuzive din contractul nr.1027/26.08.2008, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a enumerat motivele pentru care consideră că respectivele clauze sunt abuzive.

La cerere, a anexat o . înscrisuri, fără o dovadă a procedurii de informare privind medierea.

Pârâta a depus întâmpinare la 13.02.2014 (f.67), prin care a invocat excepția prematurității, pe motiv că nu se urmase procedura de informare privind medierea.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare în 28.02.2014 (f.86), prin care a arătat că nu este este întemeiată excepția respectivă, deoarece nu are niciun corespondent în legea actuală.

A anexat un proces-verbal de informare despre beneficiile și avantajele medierii din 10.01.2011, întocmit de avocat D. P. (f.90).

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.

Analizând excepția inadmisibilității, reține următoarele:

Conform art.2 alin.12 din legea 192/2006, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art.601 alin.1 lit. a-f.

A..11 prevede că dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.

A..12 prevede că efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris.

Problema în speță este legată de obligativitatea realizării informării de către un mediator autorizat.

Interpretând coroborat ultimele două texte, rezultă că procedura de informare în general poate fi realizată de oricare dintre profesioniștii dreptului menționați în al treilea alineat, dar că procedura inițială, preliminară și obligatorie nu poate fi realizată decât de mediatorul autorizat, de vreme ce se arată că dovada procedurii obligatorii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.

Cum nu s-a făcut dovada că avocatul care a realizat procedura în speță este și mediator autorizat, instanța va admite excepția inadmisibilității și va respinge ca atare cererea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității, ridicată din oficiu.

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta G. I. C. (domiciliată în Iași, ., ., etaj 2, .) în contradictoriu cu pârâta S.C. B. T. S.A. – sucursala Iași (cu sediul în Iași, ..3A, jud.Iași).

Cu apel, în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2014.

Președinte Grefier

Z.L.F.M. R.M.G.

Red/ Tehnored Z.L.F.M.

4 ex./06.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 5896/2014. Judecătoria IAŞI