Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 15834/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. IAȘI SA în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA P. NEPTUN NR. 3 . . ca obiect actiune in raspundere contractuala .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra excepțiilor lipsei de interes și a prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere privind penalitățile și a fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 16.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 31.10.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 06.11.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2014, sub nr._, reclamanta . prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL a chemat în judecată pe pârâta Asociația de proprietari “Neptun” nr.3, . N15 . obligarea acesteia la plata sumei de 4142,61lei reprezentând contravaloare energie termica furnizata si facturata în perioada martie 2011-octombrie 2011 și suma de_,58 lei reprezentând penalități facturare contravaloare energie termică aferentă perioadei noiembrie 2006-decembrie 2013.

Reclamanta precizează că, în baza raportului contractual stabilit cu pârâtă, a furnizat energie termică, pentru care s-au emis facturi acceptate ca debit de către pârâtă onorate la plată cu întârziere fapt ce a atras calcularea penalităților.

Pentru neachitarea la termen a sumelor datorate, s-au calculat și facturat penalități de întârziere, potrivit dispozițiilor contractuale. Aceste facturi nu au fost contestate de către pârâtă, dar contravaloarea facturilor nu au fost achitate până în prezent.

Cererea, scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, a fost motivată în drept conform Legii 325/2006, ordinul A.N.R.S.C. nr. 483/2008, Codul Civil.

În dovedire a depus la dosar, copii, Adresa nr. 7786 din 22.05.2012, Referat de neprezentare la conciliere, facturi, convenție de facturare a consumurilor de energie termica nr. 779/27.07.2007.

Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat pe cale de excepție, excepția lipsei de interes motivate de faptrul că între . pârâtă s-a încheiat acordul de mediere nr. 467/10.03.2011 autentificat de către BNP R. V. M. și L. P. cu privire la debitele restante și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru penalități, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată.

În temeiul art. 258 Cod proc civ instanța a admis pentru părți poba cu înscrusri ca fiind legală, verosimilă pertinentă și utilă soluționării cauzei.

În cadrul ședinței publice din data de 16 octombrie 2014, instanța a pus în discuția părților excepțiile lipsei de interes și excepția prescripției cu privire la sumele reprezentând penalități.

Procedand in temeiul art. 248 alin.1 C.pr.civ., instanta se va pronunta cu prioritate fata de exceptiile invocate prin intampinare.

Cu privire la fundamentarea în drept a pretențiilor formulate de către reclamantă, instanța notează faptul că aceasta a invocat prevederile vechiului cod civil. Urmărind dispozițiile de aplicare a legii în timp inserate în art. 6 Noul Cod Civil, instanța notează că unul dintre principiile fundamentale este reprezentat de neretroactivitatea legii civile. În acord cu art. 5 din Legea 71/2011, legea de punere în aplicare a noului cod civil, dispozițiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, după caz, produse ori savarsite după ., precum si situațiilor juridice născute după .. Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție si obligația legala de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinătate, daca aceste situații juridice subzista după . Codului civil. Analizând dispozițiile legale prin prisma principiului enunțat, precum și a intenției legiuitorului, se poate observa că efectele deja produse, ale situațiilor juridice trecute, cad în continuare sub incidența vechii reglementări a Codului Civil, anterioară momentului octombrie 2011. pe cale de consecință, deși a fost pornit sub incidența noului cod civil, prezentul proces este analizat prin prisma vechii reglementări în materie civilă, fiind vorba în esență de efecte deja produse ale unui contract încheiat sub legea veche.

Între părți au fost stabilite raporturi juridice contractuale prin semnarea și negocierea convențiilor între C. și Asociația de Proprietari “Neptun” nr.3, . N15 . recent contract. În baza raporturilor juridice stabilite, părțile s-au angajat la punerea la dispoziție a agentului termic ( reclamanta), respectiv achitarea contravalorii serviciilor oferite, pe baza măsurătorilor efectuate de contoare și a facturilor fiscale emise.

Contractul a fost asumat pe bază de semnătură de ambele părți și nu a fost denunțat sub nici un aspect de nici una dintre părțile contractante.

În baza acestora relații stabilite, reclamanta, în calitate de furnizor de servicii a pus la dispoziția pârâtei serviciile promise, emițând facturi fiscale aferente. Pârâta nu a realizat nici un fel de apărări legate de o eventuală excepție de neexecutare a contractului, efectuarea unor plăți sau caracterul nereal al calculelor efectuate de societatea reclamantă.

Pentru a fi parte într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiții, reclamantul trebuind să facă dovada, printre altele, că are un interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și direct.

Astfel, una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii civile se referă la necesitatea existenței unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.

Totodată, interesul juridic trebuie să fie născut și actual , deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acțiunii. Instanța reține că în procesul civil nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie sa fie legitim, personal – adică propriu celui ce promovează acțiunea civila, născut și actual – respectiv un interes care se afla în ființă la data promovării acțiunii civile și pe tot timpul exercitării acesteia.

La data de 10.03.2011 intre parti s-a încheiat acordul de mediere autentificat sub numărul 467 din 10.03.2011 de către BNP R. V. M. și L. P..

Ca regula generala, acordul de mediere încheiat între părțile care au ajuns la o înțelegere în urma medierii are valoare de înscris sub semnătură privată. A conferi valoare de titlu executoriu unui acord de mediere înseamnă a oferi părților o garanție că, dacă înțelegerea nu este respectată de către una dintre părți, cealaltă parte o poate obliga să își respecte obligațiile asumate apelând la forța coercitivă a statului prin intermediul unui executor judecătoresc. Dacă acordul de mediere este autentificat de un notar public, atunci el poate fi pus imediat în executare și conferă părților certitudinea maxim posibilă din punct de vedere juridic că înțelegerea va fi respectată.

Conform NCPC art. 638 (1) pct. 2: Sunt de asemenea titluri executorii și pot fi puse în executare silită […] înscrisurile autentice .

Astfel, în cauza de față, reclamanta ,care nu a dovedit în nici un mod folosul pe care l-ar putea avea în urma promovării unei acțiuni care să vizeze obținerea creanței în condițiile în care pentru aceeasi creanta ea având deja un titlu executoriu.

În consecință, instanța urmează a respinge acțiunea ca fiind lipsită de interes.

Având in vedere soluția dată prezentei spețe instanța nu va mai analiza excepția prescripției dreptului la actiune cu privire la penalități.

În baza dispozițiilor art. 453 din Codul de proc.civilă, în calitate de parte căzută în pretenții, reclamanta va fi obligată să plătească pârâtei C. I. suma de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat achitat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia lipsei de interes invocata de catre parată.

Respinge actiunea formulată de către reclamanta S.C. C. IAȘI S.A., cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr.25, societate aflată în insolvență, prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., cu sediul în Iași, ., în contradictoriu cu pârâta Asociația de P.”Neptun” cu sediul în Iași nr.3 . N15 . ca fiind lipsită de interes.

Obligă reclamanta să achite pârâtei suma de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 06.11.2014.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

05.01.2015/ 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI