Uzucapiune. Sentința nr. 9655/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9655/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 19926/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 07 Iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9655
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. D. C. în contradictoriu cu pârâta O. IAȘI, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 23.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2013, sub. nr._, reclamantul C. D. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că a dobândit prin intermediul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 54,91 mp, situat în intravilanul mun. Iași, ., sector cadastral nr. 39, . următoarele suprafețe: 17,28 mp (.) nr. cad.2762/6), 5,36 mp în .) nr. cad.2762/7), 28,97 mp în .) nr. cad.2762/4), 3.3 mp în .) nr. cad.2762/3.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a intrat în posesia terenului în anul 1999, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5718/21.12.1999 la BNP S. B., prin care a cumpărat de la d-na I. I. o suprafață de teren de 180,99 mp situată în Iași, ., cu nr. cadastral 2763 (compusă din două suprafețe: 53,93 mp în ./1) și 127,06 mp în T39, P2 (1399), primind totodată în posesie terenul în suprafață de 54,91 mp. Anterior, suprafața de 54,91 mp a fost posedată de I. I. (în perioada_-1999) împreună cu mama acesteia, B. A. (1954-1982) și cu un prieten de familie, N. Kasperschi (1954-1976). După decesul acestuia din urmă, fără succesori, în 1976 potrivit certificatului de deces . nr._, terenul a fost posedat doar de I. I. și de mama acesteia, B. A.. În anul 1989 aceasta din urmă a decedat, rămânând unică moștenitoare I. I., potrivit certificatului de moștenitor nr. 709/1990 și certificatului supșlimentar de moștenitor nr. 237/1999. Reclamantul invocă joncțiunea posesiei sale cu posesia exercitată de I. I., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a mamei sale, B. A., și cu posesia exercitată de B. A., în perioada 1976-1999. Din anul 1999 suprafața de 54,91 mp are alocat număr cadastral în baza documentației vizată de OJCGC Iași sub nr._/21.12.1999, astfel: 17,28 mp (.) nr. cad.2762/6), 5,36 mp în .) nr. cad.2762/7), 28,97 mp în .) nr. cad.2762/4), 3.3 mp în .) nr. cad.2762/3. În cartea funciară nr. 5778 a loc. Iași este înscrisă însă doar suprafața de 180,99 mp. Nu se cunoaște un proprietar anterior al terenului, ci doar posesorii anteriori menționați. Potrivit adresei nr._/26.09.2012 emisă de Mun. Iași, Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, în evidențele fiscale figurează ca plătitori de impozit reclamantul și, anterior, d-na I. I. și părinții acesteia, B. A. și B. I.. Potrivit adresei nr._/24.04.2013 emisă de Mun. Iași Instituția Arhitectului Șef, terenul din . nu face parte din domeniul public sau privat al Mun. Iași, iar înm registrul posesorilor anterior anului 1989 figurează B. A..
Suprafața de 54,91 mp a fost îngrădită împreună cu suprafața de 180 mp deținută în proprietate de soții B. și stăpânită de BalanAurora și fiica acesteia continuu, public și sub nume de proprietar din anul 1976, achitând și impozitul aferent. Din anul 1999 și până în prezent terenul a fost stăpânit continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar de către reclamant, acest achitând și impozitul aferent. Imobilul are în prezent același amplasament și aceleași limite pe care le-a avut în anii 1950. În tot acest timp nimeni nu a tulburat posesia și nu a pretins că ar avea vreun drept asupra imobilului.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile 1890 C.civ și art. 1049-1052 N.C.p.c.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1674 lei și timbru judiciar de 5 lei.
S-a administrat proba cu înscrisuri, iar la termenul din data de 23.06.2014 au fost audiați martorii H. V. și P. M., ale căror declarații sunt consemnate la dosar.
S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresă emisă de O. Iași din care rezultă că parcelele de teren pe care se află amplasat terenul ce face obiectul cauzei au alocat număr cadastral, dar nu există carte funciară deschisă (f.8), documentația cadastrală vizată de OJCGC Iași sub nr._/21.12.1999 (f.10-13), adresa nr._/26.09.2012 emisă de Mun. Iași, Direcția Economică și Finanțe Publice Locale (f.14,15), certificat de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale (f.16), adresa nr._/24.04.2013 emisă de Mun. Iași Instituția Arhitectului Șef (f.17), extras din registrul posesorilor (f.19), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5718/21.12.1999 la BNP S. B. (f.20), certificat de moștenitor de pe urma defunctului B. I., adfresa nr. 728/07.03.2013 a Camerei Notarilor Public Iași (f.24), adresă nr._/14.05.2013 emisă de Mun. Iași, DAPPP (f.40).
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Instanța constată că, întrucât în cauza de față se invocă dobândirea dreptului de proprietate imobiliară pe calea uzucapiunii extratabulare (terenul în discuție nefiind înscris în cartea funciară, așa cum rezultă din adresa nr._/21.05.2013 emisă de O. Iași-f.8), astfel încât sunt aplicabile, din punct de vedere procedural, dispozițiile art. 1049-1051 N.C.p.c., cererea reclamantului îndeplinind condițiile de formă impuse de art. 1050 N.C.p.c. Ca urmare a afișării somației adresate tuturor celor interesați să facă opoziție la dobândirea, de către reclamant, a dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii, potrivit art. 1051 alin. 1-4 N.C.p.c. nu s-a formulat nicio astfel de opoziție, astfel încât instanța, în baza art. 1051 alin. 5 N.C.p.c. a procedat la soluționarea cererii în cadrul procedurii necontencioase, urmând a verifica îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.
Întrucât, potrivitb art. 82 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, pentru cazurile în care posesia a început înainte de data intrării în vigoare a Noului cod civil sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei, rezultă că în cauza de față vor fi aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.
Instanța învederează că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății asupra bunurilor imobile, prin exercitarea unei posesii utile asupra acesteia în termenul prevăzut de lege; în speță, reclamantul invocă dobândirea proprietății prin uzucapiunea de 30 ani, condițiile ce sunt cerute pentru a opera această uzucapiune vizând, potrivit art. 1890 C.civ. doar exercitarea unei posesii utile și în cadrul unui termen de cel puțin 30 de ani. Conform art. 1847 C.civ. pentru a fi utilă, putând duce, așadar, la prescripție, posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Reclamantul invocă joncțiunea posesiei sale cu posesia exercitată de autoarea sa, I. I.. O astfel de joncțiune este posibilă, având în vedere că reclamantul a cumpărat de la d-na I. I., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5718/21.12.1999 la BNP S. B., o suprafață de teren de 180,99 mp situată în Iași, ., cu nr. cadastral 2763 (compusă din două suprafețe: 53,93 mp în ./1) și 127,06 mp în T39, P2 (1399), primind totodată în posesie terenul în suprafață de 54,91 mp, în contractul de vânzare-cumpărare făcându-se mențiune expresă cu privire la acest teren asupra căruia s-a transmis folosința. S-a creat astfel un raport juridic în temeiul d-na I. a dobândit calitatea de autoare a reclamantului cu privire la stăpânirea în fapt asupra imobilului în discuție. Nici reclamantul, nici d-na I., iar înaintea acesteia nici părinții săi B. I. și B. A. (a se vedea certificatul de moștenitor și certificatul suplimentar de moștenitor de la filele 22,23) nu au avut calitatea de proprietari ai suprafeței de 54,91 mp teren, aceasta fiind menționată în evidențele O. ca fiind teren în folosință, astfel încât aceștia au exercitat o stăpânire de fapt asupra imobilului, fiind vorba, deci, de posesii.
Că avem de-a face cu veritabile posesii rezultă din depozițiile celor doi martori audiați care au relatat că atât terenul transmis prin contractul de vânzare-cumpărare, cât și terenul ce se dorește a fi uzucapat era împrejmuit cu gard, dinainte de a fi transmis reclamantului, gard care nu și-a schimbat amplasamentul până în prezent, iar atât reclamantul, cât și autorii săi s-au comportat față de întreaga suprafață de teren împrejmuită cu gard ca adevărați proprietari.
Caracterul continuu al posesiei presupune ca posesia să fie exercitată în mod regulat, fără intermitențe prea mari, raportat la natura bunului imobil ce face obiectul posesiei. Reclamantul, în calitate de posesor actual, beneficiază de prezumția de continuitate și neîntrerupere a posesiei, prevăzută de art. 1850 C.civ., potrivit căreia dacă posesorul actual probează că a posedat la un moment dat mai înainte este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără ca aceasta să împiedice proba contrară. Nu s-a făcut proba că posesia ar fi avut caracter discontinuu sau ar fi fost întreruptă și, în plus, din declarația martorilor, rezultă că autorea reclamantului și apoi reclamantul au exercitat o posesie continuă asupra acestui teren.
Potrivit art. 1851 C.civ., posesia este tulburată când este fundată sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea adversarului. Din declarația martorilor rezultă și caracterul pașnic al posesiei, acesta arătând că nu știu să se fi prezentat vreo persoană să tulbure exercitarea posesiei.
Caracterul public al posesiei utile este definit de art. 1852 C.civ., ca fiind o posesie care nu este exercitată în ascuns de adversarul proprietarului sau în așa fel încât acesta nu ar putea să o cunoască. Or, din depozițiile martorilor rezultă că posesia asupra terenului a fost exercitată în mod public. De altfel, clandestinitatea este foarte greu de conceput în privința bunurilor imobile, acestea fiind susceptibile de posesie ascunsă mai mult teoretic, iar autoarea reclamantului și apoi reclamantul au plătit impozit pentru întregul teren, astfel cum atestă adresa nr._/26.09.2012 a DEFPL Iași și certificatul de atestare fiscală depuse la dosar (f.14-16).
Iar din felul în care reclamantul și autorii săi s-au comportat cu privire la imobil reiese intenția acestora de a se comporta ca proprietari al imobilului, exercitând, așadar, o posesie sub nume de proprietar, confirmată de depozițiile martorilor audiați precum și de menționarea terenului de 54,91 mp în contractul de vânzare-cumpărare de la fila 20, precum și prin plata impozitului.
Din cele mai sus arătate rezultă că posesia exercitată de autorii reclamantului și apoi de reclamant are caracter util. De asemenea, instanța constată că de la data la care s-a început exercitarea posesiei asupra terenului, cel târziu nivelul anului 1974 (potrivit certificatului de aliniere și regim de construcție de la f.26, precum și potrivit declarației martorilor (care au arătat că încă de la momentul la care au devenit vecine cu autorii reclamanților, în 1955, respectiv 1958, limitele terenului nu s-au modificat), și până la momentul introducerii acțiunii, 20.06.2013, au trecut mai mult de 30 de ani.
Având în vedere cele anterior expuse, instanța, în baza art. 1890 C.civ., urmează a admite cererea reclamantului de constatare a dobândirii, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 54,91 mp, situat în intravilanul mun. Iași, ., sector cadastral nr. 39, . următoarele suprafețe: 17,28 mp (.) nr. cad.2762/6), 5,36 mp în .) nr. cad.2762/7), 28,97 mp în .) nr. cad.2762/4), 3.3 mp în .) nr. cad.2762/3, astfel cum acest teren este identificat în planul de amplasament și delimitare de la fila 10, anexă la documentația cadastrală vizată de OJCGC Iași sub nr._/21.12.1999 (f.10-13).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. D.-C., cu domiciliul procesual ales la cab.av. H. E., cu sediul în Iași, ., ., ..
Constată că reclamantul a dobândit prin intermediul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 54,91 mp, situat în intravilanul mun. Iași, ., sector cadastral nr. 39, . următoarele suprafețe: 17,28 mp (.) nr. cad.2762/6), 5,36 mp în .) nr. cad.2762/7), 28,97 mp în .) nr. cad.2762/4), 3.3 mp în .) nr. cad.2762/3.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași
Pronunțată în ședință publică azi, 07.07.2014.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
3ex/13.10.2014
| ← Succesiune. Hotărâre din 23-12-2014, Judecătoria IAŞI | Cereri. Sentința nr. 6824/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








