Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 9695/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9695/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 8509/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 9695/2014

Ședința publică de la 09 Iulie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. C.

Grefier C. M. R.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. IAȘI SA și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari . PENTRU ., având ca obiect actiune in raspundere contractuală.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 12.06.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 25.06.2014, și apoi pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Față de cererea reclamantei S.C. C.E.T. IASI S.A înregistrata cu nr._ societate in insolvență, prin lichidator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L, prin reprezentant legal a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea paratei Asociația de Proprietari ., prin reprezentant legal la plata sumei de 1269,53 lei reprezentind penalitati pentru perioada dec. 2008 - dec. 2009 .

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza relațiilor contractuale stabilite cu parata, a furnizat acesteia energie termica pentru încălzire si apă caldă menajeră. Contractul legal încheiat a dat naștere pentru societatea reclamanta la dreptul de a factura, la tarifele in vigoare, cantitățile furnizate de energie termica, determinate potrivit prevederilor legale și de a incasa contravaloarea serviciilor prestate cu obligația colectiva pentru consumatorii parati de a achita integral si la termen facturile emise de către reclamanta pentru contravaloarea serviciilor prestate.

Astfel, in baza raportului contractual stabilit cu parata, a furnizat energie termica pentru care a emis factura atașată la dosar.

Pentru neachitarea la termen a sumelor datorate s-au calculat si facturat penalitati de întârziere potrivit dispozițiilor contractuale.

Contravaloarea acestor facturi nu a fost achitata la termenul de scadența stabilit si nici pana in prezent. Aceste facturi nu au fost contestate de către parata.

In vederea respectării procedurii prealabile prevăzuta de art.720 ind.1 Cod procedura civila s-a încercat concilierea directa, dar fără rezultat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.1270,art.1516 alin.1, art.1169,1073 si art.1530 cod civil coroborate cu dispozitiile Legii 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termica, Ordinul A.N.R.S.C. nr.483/2008 privind aprobarea contractului de furnizare a energiei termice.

Conform prevederilor art.77 din Legea 85/2006 cererea este scutită de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.

În dovedire reclamantei i-a fost incuviintata proba cu înscrisuri.

Legal citata parata nu a depus la dosar întâmpinare.

In cauza a fost încuviințata pentru reclamanta proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului de fata, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta . și parata Asociația de Proprietari s-au stabilit raporturi contractuale, prin încheierea Contractului de furnizare a energiei termice nr. 2015 depus la fila 7 dosar.

Potrivit art.16 din convenție, parata avea obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. În ceea ce privește răspunderea contractuală s-a prevăzut, în art.21, că neachitarea contravalorii facturii în termen de 5 zile lucrătoare de la scadență atrage perceperea de penalități de întârziere. În executarea contractului, reclamanta a emis facturile fiscale depuse la dosar, facturi însușite prin semnătura indescifrabila .

Parata nu a achitat la termen facturile emise de către reclamanta si nici nu a contestat facturile depuse de catre reclamanta la dosar .

Astfel la dosar a fost depus PROCESUL VERBAL nr. 278/27 02 2014 depus la fila 5 dosar prin are parata prin reprezentant a fost invitat la sedința de mediere.

Conform art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 C.civ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, in caz contrar având dreptul la dezdăunare.

Mai retine instanța ca din convenția părților reiese acordul parților în privința aplicării penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a facturilor (art.21 din contract), acord valabil în condițiile art.1066 și urm. C.civ., ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului părții în caz de neexecutare sau executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte dar parata nu a achitat la termen contravaloarea facturilor, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei, inclusiv cu privire la penalitățile de întârziere pretinse care de altfel nici nu au fost individualizate, separat de debitul vizând c/val energiei termice, fiind indicat un debit total inclusiv pentru perioade prescrise.

F. de aceste considerente, instanța urmează a admite acțiunea astfel cum a fost formulată,privind obligarea paratei la plata sumei de 1269,53 lei reprezentind penalitati pentru perioada dec. 2008 - dec. 2009 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C.C. S.A., cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr.25, societate aflată in insolvență, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., cu sediul in Iași, ., numit prin sentința civila nr.697/2012, in contradictoriu cu parata Asociația de Proprietari ., prin reprezentant legal.

Obliga parata la plata sumei de 1269,53 lei reprezentind penalitati pentru perioada dec 2008 - dec 2009 .

Cu apel în 30 zile de la comunicare, calea de atac urmind a fi depusa la judecatoria Iasi

Pronunțată în ședință publică, azi 09 07 2014 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

C.C.

Pentru grefierul aflat în C.O.

semnează d-na grefier B. R. desemnată cu îndeplinirea atribuțiilor specifice Grefierului-Șef al Secției Civile

Red. C.C./Tehnored. L.C. 4 ex/13.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 9695/2014. Judecătoria IAŞI