Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 4079/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4079/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 28413/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4079/2014
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE T. G.
Grefier M. C. M.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamant M. IAȘI PRIN PRIMAR și pe pârât A. C., pârât M. L. D., pârât A. L. V. PRIN OCROTITOR LEGAL A. C. ȘI M. L. D., pârât A. A. N. PRIN OCROTITOR LEGAL A. C. ȘI M. L. D., pârât D. A. C. PRIN OCROTITOR LEGAL A. C., având ca obiect actiune in raspundere contractuala reziliere contract; evacuare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integrantă din prezenta și când instanța din lipsa de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la dat a 12.03.2013 pentru astăzi,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, reține:
Prin cererea înregistrată la data de 04.09.2013, reclamanul M. IAȘI, prin Primarul Municipiului Iași, a chemat în judecată pârâții A. C., M. L. D., A. L. V., A. A. N. și D. A. C., solicitând:
- obligarea pârâților la plata sumei de 1214 lei, din care 888 lei chirie pentru perioada 01.11.2011 – 31.07.2013 și 326 lei cu titlu de penalități aferente debitului restant calculate la data de 30.06.2013 pentru lunile noiembrie 2011 - mai 2013;
- obligarea pârâților la plata contravalorii chiriei până la evacuarea efectivă din imobil, precum și la plata penalităților de întârziere de 2%, calculate de la scadența obligației de plată și pîna la achitarea efectivă a debitului;
- obligarea pârâților la plata sumei de 2116, 62 lei din care 1743, 14 lei cheltuieli de întreținere și 373, 48 lei majorări de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011 – iulie 2011, pentru apartamentul nr. 68;
- obligarea pârâților la plata sumei de_, 76 lei din care 8757, 40 lei cheltuieli de întreținere și 1876, 36 lei majorări de întârziere aferente perioadei august 2011 – martie 2013, pentru apartamentul nr. 51.
- rezilierea contractului de închiriere nr._/18.07.2013 și evacuarea pârâților din locuință;
Argumentele reclamantului:
Pârâții au deținut locuința de necesitate din Iași, ., . contractului de închiriere nr._/28.01.2011.
Ulterior, la data de 12.04.2011, pârâților le-a fost atribuit un alt spațiu de locuit situat în Iași, ., ., unde aceștia locuiesc și în prezent în temeiul contractului de închiriere nr._/18.07.2013.
Deși, potrivit art. 6.2 din contract, locatarul este obligat să achite contravaloarea chririei lunare, pârâții nu și-au îndeplinit această obligație.
În temeiul art. 4.5 din contract pârâții au oblșigația de a achita majorări de întârziere de 2% calculate pentru fiecare lună sau fracțiune din lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.
În conformitate cu art. 6.14 din contract, chiriașul trebuie să efectueze plata utilităților și a cheltuielilor comune în termen de 15 zile de la data afișării listei de plată. Neachitarea acestor cheltuieli la termenul stabilit, atrage pereceperea de penalități, potrivit art. 25 alin. (3) din HG nr. 1588/2007, potrivit cu care, dacă terții impun penalități pentru întârzierea la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor.
De asemenea, cuantumul penalităților este cel prevăzut în contractele de furnizare utilități, conform Legii nr. 51/2006.
Întrucât pârâții nu au respectat obligațiile contractuale, în temeiul art. 7.1.2 din contract, reclamantul solicită rezilierea contractului de închiriere.
În temeiul art. 1831 și 1832 C. civ., reclamantul solicită evacuarea pârâților din imobil.
În drept au fost invocate preverile art. 1270 C. civ., Legea nr. 114/1996, HG nr. 1588/2007, OUG nr. 80/2013, Legea nr. 273/2006.
Cu cheltuieli de judecată.
La dosarul cauzei reclamantul a depus înscrisuri.
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
Pârâții au deținut locuința de necesitate din Iași, ., . contractului de închiriere nr._/28.01.2011 (f. 5-7).
Potrivit art. 4.1 din contract, chiria lunară este de 43 lei.
Conform art. 4.5 din contract, pentru neachitarea la termenul scadent a chiriei, locatarul datorează majorări de întârziere de 2% calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.
În conformitate cu prevederile art. 6.2 din contract, locatarul are obligația să achite contravaloarea folosinței spațiului e locuit și a terenului conform destinației, la termenele și în cuantumul stabilit, iar potrivit art 6.14 din contract, locatarul este obligat să efectueze plata utilităților către asociația de proprietari/locatari, în termen de 15 zile de la data afișării listei de plată.
Contractului de închiriere nr._/28.01.2011 (f. 5-7) îi sunt aplicabile prevederile Codului civil 1864.
Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel încât, în temeiul contractului de închiriere pârâților le revenea obligația să achite chiria stabilită prin contract, precum și contravaloarea cheltuielilor de întreținere, în caz de neplată sau întârziere de plată, ei datorând și penalitățile stabilite prin contract sau prin dispozițiile legale.
Ulterior, pârâților le-a fost atribuită locuința situată în Iași, ., . contractului de închiriere nr._/18.07.2013. Deși contractul de închiriere a fost încheiat în iulie 2013, potrivit listelor de plată depuse la dosarul cauzei, pârâții au locuit efectiv în apartamentul nr. 51 din luna august 2011.
Potrivit art. 4.1 din contract, chiria lunară este de 43 lei.
Conform art. 4.5 din contract, pentru neachitarea la termenul scadent a chiriei, locatarul datorează majorări de întârziere de 2% calculate pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență.
În conformitate cu prevederile art. 6.2 din contract, locatarul are obligația să achite contravaloarea folosinței spațiului e locuit și a terenului conform destinației, la termenele și în cuantumul stabilit, iar potrivit art 6.14 din contract, locatarul este obligat să efectueze plata utilităților către asociația de proprietari/locatari, în termen de 15 zile de la data afișării listei de plată.
Raporturile juridice dintre părți izvorâte din contractul de închiriere nr._/18.07.2013 sunt guvernate de prevederile Noului Cod civil.
Potrivit art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.
În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.
În prezenta cauză instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței pe care o deține împotriva pârâtului prin depunerea la dosarul cauzei a contractelor de închiriere nr._/28.01.2011 (f. 5-7) și nr._/18.07.2013 (f. 18 – 20), a listelor de plată a întrețineri și a tabelelor cu modul de calcul al penalităților.
Pârâții, titulari de contract, aveau posibilitatea contestării sumelor înscrise pe listele de plată a întreținere în condițiile Legii nr. 230/2007 și ale HG nr. 1588/2007, însă nu a făcut dovada contestării acestor sume.
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală și nici nu au făcut dovada stingerii obligațiilor pe care le au față de reclamantă.
Potrivit principiului menționat mai sus, cât timp pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației corelative de plată a prețului, se prezumă neexecutarea acesteia și prin urmare pretențiile reclamantei sunt întemeiate, motiv pentru care instanța urmează să le admită și să admită în consecință acțiunea urmând să oblige pârâții, titulari de contract, să achite sumele datorate cu titlu de chirie restantă și cheltuieli de întreținere restante.
De asemenea, din convenția părților reiese acordul acestora în privința aplicării penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a chiriei și a cheltuielilor de întreținere.
Întrucât pârâții nu au făcut dovada achitării obligațiilor principale potrivit clauzelor contractuale, instanța reține că sunt întemeiate pretențiile reclamantei privind plata accesoriilor, constând în penalități de întârziere contractuale și legale.
În ceea ce privește cererea de reziliere a contractului de închiriere nr._/18.07.2013 (f. 18 – 20), instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a dovedit împrejurarea că titularul de contract și persoanele care locuiesc împreună cu acesta în imobilul închiriat nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile contractuale privind plata chiriei și a utilităților.
Întrucât pârâții nu au respectat obligațiile contractuale, în temeiul art. 7.1.2 din contractul de închiriere_/18.07.2013 (f. 18 – 20), potrivit cu care rezilierea contractului intervine în situația în care locatarul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv, precum și atunci când locatarul nu respectă clauzele contractuale, instanța urmează să dispună rezilierea contractului de închiriere nr._/18.07.2013 (f. 18 – 20).
Evacuarea este sancțiunea civilă aplicabilă locatarului principal si membrilor familiei sale in cazul neîndeplinirii unor obligații legale sau contractuale referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative, presupunând rezilierea prealabila a contractului de închiriere a locuinței si constând in obligarea chiriașului, la încetarea actelor de folosință a suprafeței locative pe care o deține in baza contractului reziliat sau pe care a ocupat-o abuziv, fără a poseda un titlu locativ valabil.
Astfel, față de faptul că pentru motivele expuse mai sus s-a dispus rezilierea contractului de închiriere, iar pârâții ocupă fără un titlu legal imobilul proprietatea reclamantului, instanța va admite și capătul de cerere privitor la evacuare și va dispune evacuarea a pârâților A. C., M. L. D., A. L. V., A. A. N. și D. A. C. din din apartamentul nr. 51 situat în Iași, ., ..
Întrucât pârâții vor continua să locuiască fără titlu în imobil până la data evacuării lor efective, aceștia datorează în continuare reclamantei, dar pe temei delictual, sume reprezentând echivalentul lipsei de folosință a imobilului. Cum lipsa de folosință a locuinței sociale este echivalentu chiriei încasate de reclamantă, rezultă că pârâții datorează reclamantei contravalorea chiriei pănâ la evacuarea efectivă din imobil, precum și majorări de întârziere în cuantum de 2% din cuantumul chiriei datorate și neachitate la termen, calculate pentru fiecare luna sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pâna la data stingerii integrale a debitului.
Astfel, urmează ca instanța, în baza dispozițiilor legale redate mai sus și dând eficiență voinței părților, va admite acțiunea reclamantului, in sensul celor de mai sus.
În temeiul art. 453 NCPC, întrucât au căzut în pretenții, instanța va obliga pârâții A. C. și M. L.-D., în calitate de titulari de contract, să achite reclamantului 131 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. IAȘI, prin Primar, cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr. 11, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții A. C., M. L.-D., ambii cu domiciliul în Iași, ., ., jud. Iași, A. L.-V., A. A.-N. și D. A.-C., prin reprezentant legal A. C., cu domiciliul în Iași, ., ., jud. Iași.
Obligă pârâții A. C. și M. L.-D., în calitate de titulari de contract, să achite reclamantului următoarele sume:
-1214 lei, din care 888 lei chirie pentru perioada 01.11.2011 – 31.07.2013 și 326 lei cu titlu de penalități aferente debitului restant calculate la data de 30.06.2013 pentru lunile noiembrie 2011 - mai 2013;
-2116, 62 lei din care 1743, 14 lei cheltuieli de întreținere și 373, 48 lei majorări de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011 – iulie 2011, pentru apartamentul nr. 68;
-_, 76 lei din care 8757, 40 lei cheltuieli de întreținere și 1876, 36 lei majorări de întârziere aferente perioadei august 2011 – martie 2013, pentru apartamentul nr. 51.
Admite cererea de reziliere a contractului de închiriere nr._/18.0.2013 și dispune rezilierea contractului de închiriere nr._/18.0.2013.
Dispune evacuarea pârâților A. C., M. L. D., A. L. V., A. A. N. și D. A. C. din apartamentul nr. 51 situat în Iași, ., ..
Obligă pârâții să achite reclamantului chirie pănâ la evacuarea efectivă din imobil și majorări de întârziere în cuantum de 2% din cuantumul chiriei datorate și neachitate la termen, calculate pentru fiecare luna sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pâna la data stingerii integrale a debitului.
Admite cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâții A. C. și M. L.-D., în calitate de titulari de contract, să achite reclamantului 131 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2014.
Președinte,
Pentru grefier, aflat în C.O., semnează grefierul șef al secției civile.
RED.G.T./TEH .G.T.
4ex/08.07.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8143/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 10-11-2014,... → |
|---|








