Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 24078/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. N.
Grefier: P. T.
Sentința civilă nr._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. IAȘI SA și pe pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari M. S. NR. 26, având ca obiect actiune in raspundere contractuala .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa reprezentanților părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin serviciul Registratură al instanței, reclamanta a înaintat concluzii asupra excepției prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei noiembrie 2006-iunie 2011.
Instanța, apreciind că pentru soluționarea excepției invocate, este necesară administrarea acelorași probe cu cele privind fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 4 din Codul de procedură civilă, unește excepția cu fondul.
Instanța reține că părțile nu au formulat alte cereri. Constată administrate probele.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere și împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02 iulie 2014, pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr._, reclamanta . prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI M. S. NR.26, obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 125.537,93 lei, din care suma de 16.157,12 lei reprezintă contravaloare energie termică pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2011, iar suma de 109.380,81 lei, penalități de întârziere pentru perioada noiembrie 2006 – mai 2014. S-a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâta prin contractul nr. 1057/12.07.2010 a furnizat acesteia energie termică. S-a afirmat că, legal încheiat, contractul a dat naștere dreptului reclamantei de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate de energie termică, determinate potrivit prevederilor legale și a de a încasa contravaloarea serviciilor prestate, cu obligația corelativă pentru pârâtului de a achita la termen și integral facturile emise. S-a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, motiv pentru care reclamanta a calculat penalități de întârziere. De asemenea, reclamanta a susținut că, a invitat pârâta la conciliere, dar că acest demers a rămas fără rezultat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1516 alin. 1,art. 1169 Cod civil, Legea nr. 325/2006 și Ordinul ANRSC nr. 483/2008. Din punct de vedere al materialului probatoriu, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în acord cu dispozițiile ar. 411 alin. 1 pct. 2 Codului de procedură civilă
Cererea a fost formulată prin administrator judiciar, reclamanta aflându-se în procedura insolvenței, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
La cerere au fost anexate în copii certificate, următoarele înscrisuri: adresa nr. 7786/22.05.2012, referatul de neprezentare la conciliere din 09.07.2012, contractul de furnizare a energiei termice nr. 1057/12.07.2010, facturi emise și neachitate, situația debitului defalcat, componenta sold client, sentința civilă nr. 697/2012 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr._, ”fișa de cont pentru operațiuni diverse”.
Fiindu-i legal comunicată cererea de chemare în judecată, pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI M. S. NR.26 nu a depus întâmpinare și nici nu a mandatat un reprezentant în instanță pentru a formula apărări orale.
La primul termen de judecată, din oficiu instanța a invocat excepție prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei noiembrie 2006-iunie 2011, părțile fiind citate cu mențiunea de a pune concluzii asupra acestuia aspect.
Reclamanta prin precizările din 07 noiembrie 2014 a solicitat respingerea excepției, apreciind că, prescripția nu poate fi invocată de cel în folosul căruia curge, iar plățile succesive efectuate reprezintă o recunoaștere a debitului.
Judecarea cauzei s-a făcut în lipsa părților legal citate. În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța în temeiul dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, potrivit căruia “instanța se va pronunța mai intâi asupra execepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de pobe, ori duă caz, cercetarea în fond a cauzei”, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2512 alin. 1 și 2 din Codul civil, în vigoare la momentul înregistrării prezentei acțiuni, „prescripția poate fi opusă numai de către cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu. „
Cu toate acestea, legiuitorul român a stabilit, prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Așadar, cu atât mai mult sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit acele prescripții începute și împlinite anterior intrării în vigoare a Noului cod civil (art. 201).
Mai mult, instanța reține că legiuitorul român, prin reglementarea cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, nu a făcut distincție între normele de drept material și cele de drept procesual. Or, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la momentul începerii cursului prescripției extinctive și împlinirii acesteia, instanța judecătorească era obligată să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Prin urmare, față de aceste prevederi legale, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, pe care o va analiza, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, în vigoare la data sesizării.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 2538 Cod civil conform cărora constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau a penalităților, solicitarea unui termen de plată și alte asemenea. Instanța apreciază că dispozițiile legale invocate nu sunt incidente în prezenta cauză, cât timp sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din actul normativ menționat, cursul prescripției extinctive se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripția. O asemenea recunoaștere trebuia să fie expresă sau tacită, dar neîndoielnică. Plata unei sume de bani nu putea avea valoarea unui act de recunoaștere neechivocă a datoriei. Prevederile art. 2538 Cod civil, care conferă plății parțiale a datoriei valoarea unui act de întrerupere a cursului prescripției extinctive nu sunt aplicabile retroactiv.
Art. 1 din Decretul 167/1958, prevede că „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”. A.. 2 stabilește că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”
Mai reține instanța că, potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 din 1958 privitor la prescripția extinctivă, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție fiind de 3 ani”.
Constatând că nu este incident niciunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive reglementate de art. 13, art. 14, respectiv 16 din Decretul nr. 167/1958, și reținând că prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 02 iulie 2014, instanța apreciază ca întemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind 16.157,12 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice facturată în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2011 și suma de 102.510,26 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei noiembrie 2006 – iunie 2011.
Pentru aceste considerente, în urma admiterii excepției prescripției, instanța va respinge acțiunea în ceea ce privește suma de 16.157,12 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice facturată în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2011 și suma de 102.510,26 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei noiembrie 2006 – iunie 2011, ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei analizând probele administrate în cauză prin raportare la susținerile reclamantei și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta S.C. C. S.A. și pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI M. S. NR.26 s-au stabilit raporturi contractuale, prin încheierea contractului de furnizare a energiei termice nr. 1057/1207.2010, având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum. Potrivit art. 9 punctul 2 din contract, pârâta și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de către furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței (15 zile de la data emiterii) atrage majorări de întârziere stabilite conform reglementărilor în vigoare (art. 18 alin. 2).
În temeiul acestui contract, reclamanta a emis facturile depuse la dosarul cauzei, însă pârâta nu a achitat contravaloarea acestora. Pentru plățile efectuate cu întârziere, au fost calculate penalități.
În executarea contractului, reclamanta a emis facturile fiscale depuse la dosar. Pârâta nu a achitat la termen facturile emise de către reclamantă, motiv pentru care reclamanta a calculat penalități de întârziere în temeiul art. 18 alin. 2 din contractul încheiat între părți și ale OG nr. 93/2003, OUG nr. 39/2010, OUG nr. 88/2010, procentul de penalitate aplicat fiind de 0,1%, 0,05%, respectiv 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.
Din situația de fapt reținută anterior, având în vedere faptul că pârâta nu a contestat existența raporturilor contractuale și îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, reiese faptul că S.C. C. S.A. a dovedit existența raporturilor juridice între părți, generatoare de drepturi și obligații reciproce pentru acestea, convenția încheiată în acest sens având putere de lege, în timp ce pârâtul nu au probat stingerea obligației de plată a penalităților de întârziere, prin nici unul din modurile prevăzute de către lege, nerespectând clauzele asumate la încheierea contractului.
În drept instanța reține că, deși societatea reclamantă a invocat dispozițiile noului cod civil, sunt incidente în cauză dispozițiile Codului civil de la 1865, art. 3 din legea nr. 71/2011, legea de punere în aplicare a Noului cod civil stabilind că „Actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz a săvârșirii ori producerii lor”, contractul dintre părți fiind încheiat a data de 12 iulie 2010.
Potrivit art. 969 din Codul civil de la 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 alin. 1 Cod Civil „convențiile trebuie executate cu bună credință”. Totodată, potrivit art. 1073 Cod Civil, creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației.
În baza raporturilor juridice stabilite, reclamanta s-a angajat să pună la dispoziția pârâților a agentului termic, iar aceștia să achite contravaloarea serviciilor oferite, pe baza măsurătorilor efectuate de contoare și a facturilor fiscale emise. Contractul a fost asumat pe bază de semnătură de ambele părți și nu a fost denunțat sub nici un aspect de nici una dintre părțile contractante. În baza acestor relații stabilite, reclamanta, în calitate de furnizor de servicii a pus la dispoziția pârâților serviciile promise, emițând facturi fiscale aferente. Pârâta nu a realizat nici un fel de apărări legate de o eventuală excepție de neexecutare a contractului sau efectuarea unor plăți dovedite.
Se poate observa așadar că societatea reclamantă se prevalează de un caz de răspundere contractuală, reprezentat de neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate de partea cocontractantă. În atare situație, este suficient ca partea reclamantă să dovedească existența unui contract valabil încheiat și a caracterului cert al creanței sale, revenind pârâților obligația de a dovedi îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate sau excepții de neexecutare a contractului încheiat, or chiar cauze exoneratoare de răspundere.
Aplicând dispozițiile legale menționate la situația de fapt, rezultă că beneficiarii nu și-au achitat la timp obligațiile contractuale față de furnizoare, astfel încât datorează plata penalităților de întârziere aferente iulie 2011 – mai 2014, acestea fiind în suma de 6.744,52 lei (așa cum rezultă și din înscrisul componența sold, dar și din listele de plată anexate).
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.744,52 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada iulie 2011 – mai 2014, urmând a respinge acțiunea în ceea ce privește suma de suma de 16.157,12 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice facturată în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2011 și suma de 102.510,26 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei noiembrie 2006 – iunie 2011, ca fiind prescrise.
În ceea ce privește cererea accesorie a reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată, în situația în care cererea este admisă în parte, judecătorul stabilind măsura în care fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Deși culpa procesuală aparține în parte pârâtei, instanța observă că reclamanta nu a efectuat cheltuieli de judecată, motiv pentru care va respinge cererea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiunea privind suma de 16.157,12 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice facturată în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2011 și suma de 102.510,26 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei noiembrie 2006 – iunie 2011, invocată de instanță din oficiu.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. IAȘI S.A., cu sediul în Iași, .. 25, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO40BRDE240SV_ deschis la BRD Iași, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în Iași, ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI M. S. NR.26, cod fiscal_, cu sediul în Iași, .. 26, județul Iași.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6.744,52 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada iulie 2011 – mai 2014.
Respinge ca prescrise cererile reclamantei având ca obiect plata sumei de 16.157,12 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice aferente perioadei ianuarie 2011 – aprilie 2011 și a sumei de 102.510,26 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente perioadei noiembrie 2006 – iunie 2011.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei a plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțata în ședința publică din 26 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
4Ex./12.12.2014
Red./Tehnored. M.N.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|
