Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 26197/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 31 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta .. IAȘI SA în contradictoriu cu pârâții M. C. și M. A., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 16.07.2014 sub nr._, reclamanta S.C. C. Iași S.A., prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtilor M. C., si M. A., la plata sumei de 108,32 lei reprezintă contravaloarea energiei termice pentru perioada decembrie 07._ iar suma de 1326,66 lei reprezintă penalități de întârziere pentru perioada 06._.
În motivare, reclamanta a arătat că, în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâtii, a furnizat energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră, însă piritii nu și-au îndeplinit obligația de a achita integral și la termen facturile emise de societatea reclamantă pentru contravaloarea serviciilor prestate. Facturile nu au fost contestate de către pârâti.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1270, art. 1516 alin.1, art. 1169, art. 1073, art. 1530 Cod civil, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, Ordinului A.N.R.S.C. nr. 483/2008 privind aprobarea Contractului – cadru de furnizare a energiei termice.
Potrivit prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.
În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, invitația al conciliere, facturi, referatul de neprezentare la conciliere, contractul de furnizare a energiei termice nr.2197/2005, componența sold clienți.
Pârâtii, legal citati, nu au formulat întâmpinare .
Instanța, din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele mai vechi de 3 ani .
Reclamanta a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere mai vechi de trei ani si a precizat ca, ulterior promovarii prezentei actiuni, piritii au achitat integral contravaloarea energiei termice si au platit cu titlu de penalitati suma de 11,68 lei.
În motivarea respingerii exceptiei, reclamanta a arătat că, potrivit art. 2512 alin.2 Cod civil, organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu, iar sumele solicitate cu acest titlu au fost calculate în temeiul clauzei penale din contractul de furnizare a energiei termice încheiat de către părțile din prezenta cauză. Sumele au fost recunoscute de către pârâtă ca fiind datorate prin acceptarea la plată a facturilor și efectuarea de plăți succesive, astfel cum rezultă din fișa de cont pentru operații diverse. Potrivit prevederilor art. 2538 Cod civil, constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau a penalităților, solicitarea unui termen de plată și alte asemenea. Ca efect al acestor recunoașteri s-a întrerupt cursul prescripției în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, urmând ca de la data acestor recunoașteri să curgă un nou termen de prescripție.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamanta S.C. C. Iași S.A., în calitate de furnizor (vânzător), și pârâti , în calitate de consumator, au încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 2197/2005 având ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum. Potrivit contractului, pârâta și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de către furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței (15 zile de la data emiterii) atrage majorări de întârziere stabilite conform reglementărilor în vigoare .
În temeiul acestui contract, reclamanta a emis facturile depuse la dosarul cauzei, însă pârâtii nu au achitat contravaloarea acestora. Pentru plățile efectuate cu întârziere, au fost calculate penalități.
Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei avind in vedere si platile efectuate de piriti, instanța reține că acestia datorează reclamantei suma de 375,82 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 07.2011 – 05.2014.
A. În ceea ce privește sumele reprezentind contravaloare penalități de întârziere aferente perioadei 06.2010 – 06.2011, instanța apreciază ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 2512 alin.1 și 2 din Codul civil, în vigoare la momentul înregistrării prezentei acțiuni, prescripția poate fi opusă numai de către cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință. Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
Cu toate acestea, legiuitorul român a stabilit, prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (art. 201), că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Așadar, cu atât mai mult sunt supuse dispozițiilor legale care le-au instituit acele prescripții începute și împlinite anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil.
Mai mult, instanța reține că legiuitorul român, prin reglementarea cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, nu a făcut distincție între normele de drept material și cele de drept procesual. Or, potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la momentul începerii cursului prescripției extinctive și împlinirii acesteia, instanța judecătorească era obligată să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acțiune este prescris.
Prin urmare, față de aceste prevederi legale, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, pe care o va analiza, în conformitate cu prevederile art. 248 NCPC, în vigoare la data sesizării.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 2538 cod civil conform cărora constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau a penalităților, solicitarea unui termen de plată și alte asemenea.
Instanța apreciază că dispozițiile legale invocate nu sunt incidente în prezenta cauză, cât timp sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din actul normativ menționat, cursul prescripției extinctive se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cãrui acțiune se prescrie, fãcuta de cel în folosul cãruia curge prescripția. O asemenea recunoaștere trebuia să fie expresă sau tacită, dar neîndoielnică. Plata unei sume de bani nu putea avea valoarea unui act de recunoaștere neechivocă a datoriei. Prevederile art. 2538 Cod civil, care conferă plății parțiale a datoriei valoarea unui act de întrerupere a cursului prescripției extinctive nu sunt aplicabile retroactiv.
Mai reține instanța că, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 și art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167 din 1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție fiind de 3 ani.
Constatând că nu este incident niciunul dintre cazurile de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției extinctive reglementate de art. 13, art. 14, respectiv 16 din Decretul nr. 167 din 1958, și reținând că prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 16.07.2014, instanța apreciază ca întemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune privind sumele reprezentind contravaloarea penalități de întârziere aferente debitului din perioada 06.2010 – 06.2011, motiv pentru care o va admite și va respinge ca prescrisă cererea reclamantei de obligare a pârâtilor la plata sumelor menționate mai sus.
B. Față de inscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține că pârâtii datorează reclamantei suma de 375,82 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 07.2011 – 05.2014, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 662 NCPC, urmează a o obliga la plata sumelor menționate.
Așadar, având în vedere și prevederile art. 1516 alin.1 Cod civil, instanța va admite în parte acțiunea și va dispune potrivit celor arătate mai sus.
F. cheltuieli de judecata
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiunea privind suma reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 06.2010 – 06.2011.
Admite în parte acțiunea exercitată de către reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A., cu sediul în Iași, Calea Chișinăului nr. 25, județul Iași, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în Iași, ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâtul M. C., CNP_ si M. A., CNP_ cu domic in Iasi, ., ., . județul Iași.
Obligă pe pârâti să achite reclamantei suma de 375,82 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 07.2011 – 05.2014.
Respinge cererea reclamantei de obligare a piritilor la plata sumei de 108,32 lei reprezentând contravaloarea energiei termice pentru perioada 07._, ca ramasa fara obiect.
Respinge ca prescrisă cererea reclamantei având ca obiect plata sumei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 06.2010 – 06.2011.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare cerere ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.10.2014.
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red/Tehnored. S.A.F./S.C.
5 ex./25.11.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Hotărâre din 24-11-2014,... → |
|---|








