Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 16059/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 10 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier N. M. D.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul R. GH. M. în contradictoriu cu pârâții C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI VOINEȘTI, C. J. DE FOND FUNCIAR IASI, având ca obiect fond funciar rectificare T.P..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 09.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ , reclamantul R. GH. M. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI VOINEȘTI și C. J. DE FOND FUNCIAR IASI, solicitând să se dispună rectificarea titlului de proprietate nr._/06.03.2003 în sensul înscrierii corecte a amplasamentelor terenurilor din respectivul titlu de proprietate.
În motivarea acțiunii se arată că în titlul de proprietate din litigiu s-au strecurat erori materiale cu privire la amplasamentele terenurilor înscrise în respectivul titlu de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. Județeană Iași de Fond Funciar, prin reprezentanții săi legali, a susținut că nu are atribuții cu privire la stabilirea amplasamentelor terenurilor înscrise în titlurile de proprietate.
La termenul de judecată din data de 09.10.2014 instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților, legal citate, excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești de a soluționa cauza, luând act de concluziile apărătorului reclamantului și rămânând în pronunțare asupra excepției respective.
Instanța constată că prin art.59 indice 1 din Legea nr.18/1991 rep., în vigoare de la data de 26.11.2011 s-a prevăzut că îndreptarea erorilor materiale din titlurile de proprietate și rectificarea titlurilor de proprietate se pot face de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene de fond funciar.
Reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.58 din Legea nr. 18/1991 rep., alături de alte temeiuri juridice.
Instanța constată că disp. art.58 din Legea nr.18/1991 rep. nu poate fi temeiul juridic al unei acțiuni în rectificarea unui titlu de proprietate, deoarece acest articol de lege se referă la o cu totul altă situație, respectiv la modificarea, înlocuirea sau desființarea unui titlu de proprietate în cazul în care instanța de judecată admite plângerea formulată împotriva hotărârilor Comisiei Județene de fond funciar, prin care s-au respins cererile de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor unor persoane care se consideră îndreptățite.
Deși instanța de judecată nu poate refuza soluționarea unei cereri, în condițiile în care prin art.59 indice 1 din Legea nr.18/1991 rep. s-au stabilit reguli clare cu privire la instituțiile competente să soluționeze, pe cale administrativă, cererile de îndreptare erori materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate, urmează a se aplica în practică respectivele prevederi legale.
Legea ordinară, având ca punct de plecare principiile constituționale, dă reglementări unor relații sociale din anumite compartimente ale vieții, aceste reglementări fiind de aplicație nemijlocită la cazurile concrete.
Supremația legii exprimă poziția juridică superioară a legii față de toate celelalte acte normative existente în sistemul nostru juridic, acte care trebuie să fie conforme cu legea, ca o consecință a supremației legii, fiind aplicabilă oricărui act ce emană de la alte organe de stat decât parlamentul.
Actele administrative fiind acte de executare a legii, condiția de conformitate a acestora cu legea este indiscutabilă.
Față de aceste considerente, constatând că excepția invocată din oficiu este întemeiată, instanța o va admite, cu consecința respingerii, ca inadmisibilă, a acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa cauza și, în consecință, respinge ca inadmisibilă, acțiunea civilă formulată de reclamantul R. GH. M., cu domiciliul ales la C.. av. C. C. M., din Iași, ..40, împotriva pârâtelor C. LOCALĂ DE FOND FUNCIAR A COMUNEI VOINEȘTI, jud. Iași și C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE FOND FUNCIAR.
Cu drept de recurs la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.O.M./Teh.U.E.
5 ex./05.02.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3197/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








