Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1954/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1954/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 22149/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 10 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. D.

GREFIER- N. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1954

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA SUCURSALA IAȘI în contradictoriu cu pârâtul D. C., având ca obiect actiune in raspundere delictuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă reprezentantul legal al reclamantei și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată partea reclamantă nu și – a îndeplinit obligația pusă în vedere prin citație, conform dispozițiilor încheierii de ședință din data de 03.02.2014, după care,

Instanța decade din proba cu expertiză pe partea reclamantă, dat fiind neîndeplinirea obligației de plată a avansului de onorariu expert de 500 lei.

Instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

A.Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA SUCURSALA IAȘI l-a chemat în judecată pe pârâtul D. C. solicitând obligarea acestuia să plătească sumele de: 4090 lei reprezentând despăgubiri aferente dosarului de daună_, neachitată la data plății efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că la 5.09.2011 a avut loc un eveniment rutier în urma căruia a fost avariat auto_ aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Iași, auto la volanul căruia se afla numitul M. C..

Organele de poliție au reținut că pârâtul fiind sub influența băuturilor alcoolice a pătruns pe contrasens, comițând infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, din dosarul nr._ al Judecătoriei H..

Auto avariat avea asigurare CASCO la reclamantă, care a achitat suma de 4090 lei.

Conform art. 58 lit. b din Lg. 136/1995 „asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei”.

B A depus: delegație, timbraj, procesul verbal de închidere a medierii și copii după borderoul 1390/01.11.2011, documente contabile, planșe foto, adrese, cerere, factura SRMCAT 8564/15.10.2011, calcul reparație, declarație daune și autorizație de reparații_ ..

C. Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii. Pârâtul a arătat că au fost efectuate reparații pentru avarii pe care nu le-a provocat.

A depus împuternicire avocațială.

D. Reclamanta a arătat că verificarea defecțiunilor (avariilor) s-a efectuat de unitatea care a efectuat reparația. În urma impactului a fost a fost înfundată și zgâriată portiera stângă a mașinii, iar pentru reparații unitatea a constatat că se impune a fi înlocuite și elemente care în compun bordul bară față, apărătorile pasaj roată față stânga, clapeta de rezervor, panourile interioare (avariate în urma înfundării lor), semnalizarea laterală etc.

E. A fost audiat martorul pârâtului N. I. care a declarat că pârâtul a lovit o mașină de la Salvare.

F. Probatoriul a fost completat cu copie după sentința penală nr. 225/2013 a Judecătoriei H. (dosar nr._ ).

G. Reclamanta nu a depus la dosar la termenul de judecată onorariul solicitat de expert, iar pârâtul nu s-a prezentat pentru a preciza dacă dorește să-l achite dânsul.

În aceste condiții, soluționarea cauzei s-a făcut în baza înscrisurilor de la dosar ca fiind utile, pertinente și concludente.

H. Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 5.09.2011. pârâtul D. C. a avariat un autovehicul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Iași, la volanul căruia se afla numitul M. C., fapta și vinovăția pârâtului fiind probată în cadrul procesului penal (conform sentinței penale nr. 225/25.11.2013 – dosar_ ).

Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu rezultă din actele depuse la dosar de reclamantă, în urma impactului fiind înfundată și zgâriată portiera stângă a mașinii, fiind astfel necesară înlocuirea și altor elemente care îl compun (conform calculației fiscale_).

Reclamanta a achitat conform documentului IBAN RO 56 RMCB_21323 din 25.11.2011 suma de 4090 lei (înglobând contravaloarea oglinzii stânga față, parte portieră stânga și ornamente laterale și celelalte remedieri care s-au impus) conform actelor emise de .>

Ca atare, reclamanta are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubiri de la persoana responsabilă de producerea pagubei, conform art. 58 lit. b din Lg. 136/1995.

Reclamanta nu a precizat în ce constă reactualizarea (dobândă sau penalități), dar pentru o justă și integrală recuperare a prejudiciului se impune reactualizarea în raport cu rata inflației la data plății.

Față de cele reținute, instanța urmează ca, în baza art. 998 Cod civil, 56 din Lg. 36/1995, 451 Noul C.pr.civ. și 1073 C.pr.civ. să admisă în parte prezenta acțiune, ca parțial întemeiată și să o oblige pe pârâtă să plătească reclamantei sumele de: 4090 lei reprezentând despăgubiri, reactualizată în raport cu rata inflației la data plății și 339 lei cheltuieli de judecată (timbraj, onorariul de avocat nu va fi acordat deoarece nu s-a făcut dovada plății acestuia cu chitanță).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . VIENNA INSURANCE GROUP SA – București, .. 31-33 (J_ – CUI – RO336290) cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Sucursala Iași – . și Sfânt, . 22-552-1991, CUI_ în contradictoriu cu pârâtul D. C., ., jud. Iași, CNP_.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei sumele de: 4090 lei reprezentând despăgubiri, reactualizată în raport cu rate inflației la data plății și 339 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 Februarie 2014.

Președinte, Grefier,

Redactat D.P. – 10.02.14

Teh. 4ex. I.L. – 10.03.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1954/2014. Judecătoria IAŞI