Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr. 8270/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8270/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 32148/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8270
Ședința publică din 10 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C. E.
GREFIER: J. V. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta POLIȚIA L. IAȘI, în contradictoriu cu pârâtul G. C. F., intervenientă în interes alăturat reclamantei D. E.-O. prin procurator G. L., având ca obiect autorizare desființare lucrări (legea 50/1991).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârât avocat P. și pentru intervenienta în interes alăturat reclamantei avocat N., lipsă fiind reprezentantul legal al reclamantei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- reclamanta a solicitat și judecata în lipsă.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Av. P. pentru pârât arată că a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității, excepții pe care le menține. Arată că ar mai fi un singur act de depus, respectiv cererea pentru eliberarea certificatului de urbanism, cerere care s-a făcut recent și nu are relevanță în prezenta cauză decât sub aspectul unei eventuale bune-credințe și doar în situația în care s-ar discuta fondul cauzei. Depune la dosarul cauzei înscrisul amintit și comunică apărătorului intervenientei un duplicat. Învederează instanței de judecată faptul că nu mai sunt alte probe de formulat în soluționarea excepțiilor și nici pe fondul cauzei.
Instanța încuviințează părților probele solicitate, respectiv proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și probe de administrat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei calității procesuale active, excepția prematurității și excepția autorității de lucru judecat și pe fondul cauzei,
Av. P. pentru pârât solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantei Poliția L. Iași motivat de faptul că la data aplicării sancțiunii, respectiv anul 2008, Poliția L. nu avea atribuții de aplicare și, ulterior, de sesizare a instanței de judecată. Este adevărat că la termenul anterior sau depus una sau mai multe hotărâri de Consiliul Local, în confirmarea dispozițiilor legale, respectiv legea Poliției Locale, însă această instituție nu are cum să sesizeze instanța de judecată cu o procedură de demolare a unei construcții, în condițiile în care nu Poliția L. a aplicat acea sancțiune în anul 2008. Astfel, dacă sancțiunea a fost aplicată în anul 2008 de către Primăria mun. Iași, acea instituție este organul competent să sesizeze organul de judecată. În condițiile în care instanța va aprecia că punctul de vedere al pârâtului cu privire la această excepției a lipsei calității procesuale active nu este corect și Poliția L. avea dreptul să se substituie Primăriei în promovarea prezentei cererii, urmează s fie admisă excepția prematurității acțiunii pentru că nu există aplicată nici o sancțiune contravențională pârâtului. În speță, în anul 2008, s-a aplicat acea sancțiune contravențională cu obligarea intrării în legalitate într-un anumit termen. Ulterior, însă, fiind atacat acest proces-verbal, conform dovezilor depuse la dosar, pârâtul a câștigat procesul și s-a anulat procesul-verbal de contravenție și, ulterior, s-a respins și recursul Primăriei. În aceste condiții nu există proces-verbal de contravenție, act premergător unei acțiuni în demolarea de lucrări.
Pe fondul cauzei, aceleași motivări referitoare la prematuritatea acțiunii sunt valabile și pentru fondul cauzei, în cauză neexistând temei în solicitarea de bază.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, consideră că aceasta nu mai poate opera în cauză atâta timp cât instanța a admis o cerere de intervenție în interes alăturat. Consideră că această excepția a autorității de lucru judecat ar fi funcționat doar dacă instanța ar fi admis o cerere de intervenție în interes propriu pentru că atunci și-ar fi justificat un interes propriu și, evident, ar fi operat acea excepție, prin considerarea acelei decizii a Tribunalului Iași.
Solicită instanței de judecată, pentru aceleași considerente, în funcție de modalitatea în care instanța va soluționa această pricină, respingerea cererii de intervenție în interes alăturat, cu cheltuieli de judecată ce vor fi depuse la dosar.
Av. N. pentru intervenienta în interes alăturat reclamantei solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active, urmând a fi avut în vedere faptul că norma de drept incidentă la momentul 2009 nu poate retroactiva. În același sens, este și răspunsul reclamantei, alăturat fiind depuse toate hotărârile prin care instituția Primarului Iași deleagă această competență nou înființatului serviciu al Poliției Locale Iași, care are atribuții în ceea ce privește verificarea îndeplinirii, și formale și de fond, ale Legii nr. 51 în ceea ce privește disciplina în construcții. Pe cale de consecință, atât timp cât prin lege, începând cu 2011, s-a înființat acest organism care a preluat din activitățile Instituției Primarului, care, într-adevăr, era singura instituție abilitată la momentul anului 2008, având în vedere că discuția se poartă la nivelul anului 2013, când reclamanta a promovat prezenta acțiune, consideră că reclamanta are calitate procesuală activă, sens în care se impune respingerea cererii.
În ceea ce privește excepția prematurității cererii, solicită respingerea acesteia motivat de împrejurarea dovedită cu înscrisul depus la acest termen de pârât că acesta nu s-a conformat celor puse în vedere prin procesul-verbal de contravenție. În opinia intervenientei, nu doar existența formală a unui proces-verbal de contravenție dă posibilitatea formulării unei astfel de cererii, ci și obligația care ar fi trebuit respectată de către G. C.. Or, așa cum se poate observa, la momentul 2014, pârâtul a formulat o cerere pentru emiterea certificatului de urbanism. Chiar dacă acest înscris poate fi interpretat în sensul unei bune credințe a acestuia și a intenției de a rezolva situația legalității construcției, nu poate nega, inclusiv prin acest înscris, împrejurarea că imobilul edificat pe terenul intervenientei nu beneficiază de aceste înscrisuri, sens în care se impune respingerea excepției prematurității.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat nu se mai insistă dat fiind modalitatea de soluționare a cererii de intervenție.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii principale și a cererii de intervenție în interes alăturat, urmând a fi verificate înscrisurile depuse la dosarul cauzei care certifică faptul că construcția pârâtului G. nu beneficiază de autorizație de construire, este edificată pe terenul proprietatea intervenientei, împrejurare de natură a justifica cererea de intervenție în interes alăturat, și, până la rezolvarea chestiunilor legate de . construcție are acest statut. Procesul-verbal de contravenție a fost anulat pe motive formale, fiind paradoxală hotărârea instanței de fond în sensul că nu a făcut Primăria dovada celor susținute în condițiile în care petentul nu a negat la acel moment faptul că nu deține autorizație de construcție. Anulat pe chestiuni formale, instanța nu poate să nu ia în calcul chestiunile de fond, respectiv că o construcție fără autorizație poate fi demolată la solicitarea Primarului sau a Poliției, cu atât mai mult cu cât construcția se află pe terenul intervenientei și îi prejudiciază în mod vădit exercitarea dreptului de proprietate, sens în care și acțiunea principală și cererea de intervenție în interes alăturat apar ca admisibile.
Av. P. pentru pârât, în replică, arată că instanța nu poate ignora și trece cu vederea hotărârea Tribunalului Iași, respectiv hotărârea Judecătoriei rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a anulat procesul-verbal de contravenție. În prezenta cauză nu se supune dezbaterii modalitatea în care a rămas definitivă acea hotărâre, cert fiind faptul că nu mai există acel proces-verbal de contravenție, iar certificatul de urbanism depus la acest termen confirmă buna-credință a pârâtului nu în soluționarea unei eventuale sancțiuni pe baza acelui proces-verbal de contravenție din 2008, ci pur și simplu faptul că la acest moment dorește . are posibilități financiare în acest sens. Instanța nu poate pronunța o hotărâre pe „paradox-uri”, așa cum se invocă în cauza de față, motiv pentru care solicită respingerea acestui punct de vedere al pârâtei. În plus, în această cauză nu s-a făcut dovada că această construcție s-ar afla pe terenul intervenientei.
Av. N. pentru intervenienta în interes alăturat reclamantei, în replică, arată că instanța nu va pronunța hotărârea pe paradox-uri, ci pe disp. art. 24, alin. 3 din Legea nr. 51 care prevedea acel termen pentru . și în baza raportului de expertiză efectuat în dosarul față de care a fost invocată inițial excepția autorității de lucru judecat, care certifică existența construcției pârâtului G. pe terenul intervenientei în interes alăturat.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 04.10.2013, sub dosar nr._, reclamanta POLIȚIA L. IAȘI a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul G. C. F., să dispună desființarea construcției reprezentând lucrări de construire a unui imobil din chirpici.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței că, în exercitarea atribuțiilor conferite de art. 1 alin. 1 lit. c din Legea nr. 155/2010, cu privire la disciplina în construcții și afișajul stradal, a efectuat verificări în urma cărora a constatat că pârâtul a construit un imobil din chirpici în mun. Iași, zona Galata, T44, P 1807, fără a deține autorizație de construire. S-a menționat că, în urma constatării, pârâtul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal nr. 57/11.07.2008, dispunându-se ca măsură complementară . obținerea autorizației de construire, iar, în caz contrar, dezafectarea construcției, ambele până la data de 01.12.2008, acesta neconformându-se măsurilor dispuse.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C.proc.civ., Legea nr. 50/1991, OG nr. 2/2001.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosarul cauzei, în copie certificată, următoarele: adresa nr. 7944/13.09.2013, proces-verbal nr. 57/11.07.2008.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei (f. 11).
La data de 30.10.2013, intervenienta D. E.-O. a formulat cerere de intervenție principală și cerere de intervenție accesorie în contradictoriu cu Poliția L. Iași și pârâtul G. C. F., în cuprinsul căreia a arătat că, în urma soluționării litigiului ce a format obiectul dosarului nr._/2445/2009, i-a fost lăsată în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 210 mp teren, situată în mun. Iași, cartier Galata, sector cadastral 44, nr. cadastral 7757/1/2, fiind însă respinsă cererea de demolare a construcțiilor nelegal amplasate. S-a precizat că, până în prezent, construcția edificată în absența unei autorizații, de către pârât, nu a fost dezafectată, aspect ce o împiedică pe aceasta să utilizeze terenul aflat în proprietatea sa.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 27, art. 28 din Legea nr. 50/1991.
În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosarul cauzei, în copie certificată, următoarele: adresa nr. 7077/24.09.2013, decizia civilă nr. 1874/27.06.2011, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2009, sentința civilă nr._/22.10.2010 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2009, procură, raport de expertiză tehnică, sentința civilă nr._/19.11.2008 a Jud. Iași.
Cererile de intervenție au fost legal timbrate, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei fiecare, astfel cum rezultă din chitanțele anexate la dosar (f. 43-44).
Prin întâmpinarea formulată la data de 14.03.2014, pârâtul a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a Poliției Locale Iași, întrucât organul care a aplicat sancțiunea contravențională prin procesul-verbal nr. 57/2008 este Primăria Mun. Iași, doar aceasta fiind îndreptățită să solicite desființarea construcției, aspect ce reiese din dispozițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.
Totodată, s-a invocat excepția prematurității cererii, întrucât reclamanta nu a procedat la constatarea contravenției, Primăria Municipiului Iași fiind organul care a aplicat sancțiunea și a dispus . obținerea autorizației până la data de 01.12.2008, iar procesul-verbal contravențional a fost anulat prin decizia civilă nr. 602/03.06.2009, pronunțată în dosarul nr._/245/2008 al Tribunalului Iași.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că nu există niciun proces-verbal contravențional care să instituie în sarcina sa obligația demolării construcției.
Față de cererea de intervenție în interes propriu, pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat, precizând că prin decizia civilă nr. 1874/27.06.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2009 s-a respins capătul de cerere privind obligarea acestuia la ridicarea construcției anexă amplasată pe terenul numitei D. E. O., reținându-se cu acest prilej buna-credință a pârâtului în edificarea construcției.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 50/1991.
În probațiune, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosar, în copie certificată, decizia civilă nr. 610/09.06.2004 a Trib. Iași, sentința civilă nr._/22.10.2010 a Jud. Iași, decizia civilă nr. 1874/27.06.2011 a Trib. Iași.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 12.05.2014, reclamanta a solicitat instanței respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, prin art. 1 al HCL Iași nr. 56/25.02.2011 privind înființarea Poliției Locale Iași, aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Poliției Locale Iași s-a aprobat înființarea Poliției Locale Iași, ca instituție publică de interes local cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Mun. Iași, dispunându-se totodată includerea Serviciului Control Urbanism ca departament funcțional în structura organizatorică a Poliției Locale Iași. Prin art. 1 al Dispoziției Primarului Municipiului Iași nr. 794/01.04.2011, personalului din cadrul Serviciului Control Urbanism și Afișaj Stradal din structura Poliției Locale Iași îi sunt delegate atribuțiile de constatare și sancționare a contravențiilor în baza Legii nr. 50/1991. În concluzie, se arată, începând cu anul 2011 competența de sancționare și constatare în sfera disciplinei în construcții de la nivelul Primăriei Mun. Iași a fost delegată Serviciului Control Urbanism și Afișaj Stradal, structură integrată la nivelul Poliției Locale Iași.
Răspunsului la întâmpinare i-au fost anexate, în copie certificată, următoarele: proces-verbal nr. 57/11.07.2008, sentința civilă nr._/19.11.2008 a Jud. Iași, decizia civilă nr. 602/C.A./03.06.2009 a Trib. Iași, Dispoziția nr. 793/01.04.2011, referat nr. 2960/22.03.2011, dispoziția nr. 794/01.04.2011, dispoziția nr. 3546/09.12.2010, dispoziția nr. 795/01.04.2011, referat nr. 2799/18.03.2011.
La termenul din data de 18.03.2014, instanța a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție principală și a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta D. E. O..
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Procedând, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 NCPC, la analiza cu prioritate a excepțiilor invocate în cauză, instanța notează astfel:
Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Poliția L. Iași, se reține că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat autorizarea desființării construcției edificate de pârât în mun. Iași, zona Galata, T44, P 1807, în absența deținerii unei autorizații de construire. Prin art. 1 al HCL Iași nr. 56/25.02.2011 privind înființarea Poliției Locale Iași, aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Poliției Locale Iași s-a aprobat înființarea Poliției Locale Iași, ca instituție publică de interes local cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Mun. Iași, dispunându-se totodată includerea Serviciului Control Urbanism ca departament funcțional în structura organizatorică a Poliției Locale Iași. Prin art. 1 al Dispoziției Primarului Municipiului Iași nr. 794/01.04.2011 (f. 104), personalului din cadrul Serviciului Control Urbanism și Afișaj Stradal din structura Poliției Locale Iași îi sunt delegate atribuțiile de constatare și sancționare a contravențiilor în baza Legii nr. 50/1991.
Dispozițiile 793 și 794 din data de 01..04.2011 (f. 102, 104) emise de Primarul Mun. Iași, stabilesc că Directorul Executiv al Poliției Locale este împuternicit a semna la rubricile aferente organelor de control, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor întocmite de funcționarii publici din cadrul Serviciului Control Urbanism și Afișaj Stradal – Poliția L. Iași, în baza Legii nr. 50/1991. Astfel, funcționarii din cadrul acestei structuri sunt delegați ai administrației publice locale, în vederea constatării și sancționării contravențiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991.
În esență, începând cu anul 2011, competența de sancționare și constatare în sfera disciplinei în construcții de la nivelul Primăriei Mun. Iași a fost delegată Serviciului Control Urbanism și Afișaj Stradal, structură integrată la nivelul Poliției Locale Iași, aspect ce fundamentează inclusiv calitatea procesuală activă a Poliției Locale Iași în sesizarea instanței cu privire la orice chestiune litigioasă derivată din aplicarea unor atare sancțiuni, pe calea delegării de competență.
Pentru argumentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Poliția L. Iași, invocată de pârât.
Sub aspectul excepției prematurității, instanța reține că astfel cum rezultă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 57/11.07.2008, constatându-se încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, pârâtului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei, dispunându-se totodată ca măsură complementară . obținerea autorizației de construire, iar, în caz contrar, dezafectarea construcției, ambele până la data de 01.12.2008. Argumentele pârâtului în sensul admiterii excepției, cu privire la împrejurarea că actul sancționator a fost ulterior anulat drept consecință a controlului de legalitate efectuat de către instanță, nu sunt de natură să conducă concluzia prematurității cererii deduse soluționării în prezenta cauză.
Concluzia se impune prin aceea că reclamanta își fundamentează solicitarea autorizării de desființare a construcției pe aplicarea măsurii complementare a dezafectării lucrării prin conținutul acestui proces-verbal contravențional, desființarea sa ulterioară reprezentând exclusiv o chestiune ce se supune analizei în dezbaterea caracterului întemeiat al cererii introductive de instanță, pe fondul cauzei. Pentru aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prematurității cererii, formulată de pârât.
Relativ la excepția autorității de lucru judecat a cererii de intervenție principală formulată de intervenienta accesorie D. E. O., față de împrejurarea că, prin încheierea de ședință din data de 18.03.2014, a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu această cerere, instanța va respinge ca rămasă fără obiect excepția menționată.
Asupra fondului cauzei, instanța reține că măsura autorizării desființării construcției imobilului din chirpici situat în mun. Iași, zona Galata, T44, P 1807, a fost dispusă, în subsidiar, ca măsură complementară, prin conținutul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 57/11.07.2008 (f. 5).
În acord cu dispozițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești (…) b) desființarea construcțiilor realizate nelegal. Se remarcă astfel cătextul normativ prevede explicit condiția existenței unei sancțiuni contravenționale drept condiție prealabilă solicitării desființării construcției executate cu nerespectarea dispozițiilor legale.
În cauza dedusă analizei instanței, actul contravențional pe care reclamanta își fundamentează cererea a fost supus controlului instanțelor judecătorești, fiind pronunțată astfel sentința civilă nr._/19.11.2008 a Judecătoriei Iași (f. 30-32), menținută prin decizia civilă nr. 602/C.A./03.06.2009 a Tribunalului Iași (f. 33-35), prin care a fost anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 57/11.07.2008 (f. 5).
Desființarea procesului-verbal a lipsit de efecte sancțiunile aplicate și măsurile dispuse prin conținutul său, atrăgând totodată imposibilitatea procedării la demolarea construcției prin obținerea unei hotărâri judecătorești în acest sens, pentru rațiunile expuse instanța urmând să respingă ca neîntemeiată cererea.
Față de soluția ce urmează a fi pronunțată asupra cererii principale, pe cale de consecință, în considerarea interdependenței dintre aceasta și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta D. E. O. în interesul reclamantei, instanța va respinge ca neîntemeiată această din urmă cerere.
Sub aspectul solicitării pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că nu au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare care să ateste existența și cuantumul acestora, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active a reclamantei Poliția L. invocată de pârât.
Respinge ca neîntemeiată excepția prematurității acțiunii invocată de pârât.
Respinge ca rămasă fără obiect excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta POLIȚIA L. IAȘI cu sediul în mun Iași . în contradictoriu cu pârâtul G. C. F., cu domiciliul în . M. Județul Iași și domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură în mun Iași Bvd Tuturoa nr 9B blopcul G2 parter . avocat P. M. ca neîntemeiată.
Respinge cererea de intervenție în interes alăturat reclamantei formulată de intervenienta D. E. O. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun Iași . blocul 352 scara B etajul 2 . Av O. N. .
Respinge cererea pârâtului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei
Pronunțată în ședință publică, 10 iunie 2014.
PREȘEDINTE,
D. C. E.
GREFIER,
J. V. G.
Red/teh/ced
13.11.2014,5ex
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Hotărâre din 08-12-2014, Judecătoria IAŞI → |
|---|








