Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 05-12-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 28084/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din camera de consiliu de la 05 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMNIA SRL și pe pârâta L. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 17 Noiembrie 2014 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 28 Noiembrie 2014 și ulterior pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 30.07.2014, reclamanta . SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta L. M. să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 728,96 lei reprezentând debit principal, a sumei de 96,67 lei reprezentând dobânda legală și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a susținut că Orange Romania SA (fostă .) și pârâta L. M. au încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate ( telefonie mobilă și trafic de date de tip GPRS)_/29.02.2012, în baza căruia i s-a atribuit codul de abonat_. Compania Orange Romania SA a prestat serviciile pentru care s-a obligat contractual, emițând facturile JA F009S26068/ JA F_/ JA F00952606G/ 02.04.2012, JAF_ / JAF_/ JAF_/02.03.2012, facturi care nu au fost achitate integral de către pârâtă. Pentru serviciile prestate și neachitate la termen, s-au calculat penalități conform contractului până la concurența cu debitul principal iar apoi s-au calculat dobânzi legale conform OG 9/2000 și ulterior conform OG 13/2011. Reclamanta a susținut că a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului intervenit cu pârâta, prin notificări și apeluri telefonice adresate acesteia, însă demersurile nu au avut rezultatul așteptat.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1.025 și următoarele din Noul Cod de Procedura Civila, privind procedura cererilor cu valoare redusa, art. 969 si următoarele, art. 1073, art. 1084, ale Titlului VI, Capitolul I privind Cesiunea de creanța - Noul Cod Civil.
În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, contractul de abonament încheiat între Orange Romania SA și pârâtă, facturi, modul de calcul al debitului, dovada cesiunii înscrise în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare pentru dovada cesiunii.
Pârâta L. M. nu a depus formularul de răspuns prevăzut la art. 1029 alin.4 Cod procedură civilă pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta . SRL deține, ca urmare a cesiunii de creanță, împotriva pârâtei L. M., dreptul de creanță ce are ca obiect contravaloarea serviciilor de telefonie prestate de către Orange România S.A. în temeiul contractului nr._/29.02.2012, astfel cum rezultă din contractul depus de către reclamantă și facturileemise întemeiul acestuia (filele 15- 53).
Pârâta L. M. nu a achitat suma reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate de către S.C. Orange România S.A., motiv pentru care a acumulat un debit de 726,94 lei, conform facturilor JAF009S26068/ 02.04.2012, JAF_ /02.04.2012, JAF_/02.03.2012,/ JAF_/02.03.2012, JAF_/02.03.2012.
Totodată, conform art. 1.9 alin.4 din contract (fila 35), în caz de neplată a facturii până la expirarea termenului stabilit pentru plata acesteia, conform art. 5 din Clauzele Contractuale de Bază, Clientul este de drept în întârziere, fără a mai fi necesară îndeplinirea vreunei formalități și va datora penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, calculate asupra valorii totale a facturii, până la data achitării integrale a sumelor datorate. Prin factura JA F_/ 02.04.2012 au fost calculate penalități în cuantum de 2,02 lei (fila 17).
În drept, sunt incidente prevederile art. 1516 alin.1 cod civil conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Față de prevederile legale menționate mai sus, având în vedere și situația de fapt reținută de către instanță, reclamanta din prezenta cauză a probat, potrivit art. 10 alin.1 Cod procedură civilă, că deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 728,96 lei (din care suma de 726,94 lei reprezintă contravaloarea serviciilor prestate de către S.C. Orange România S.A., iar suma de 2,02 lei reprezintă penalități de întârziere), motiv pentru care va dispune obligarea pârâtei la plata sumei arătate.
Având în vedere dispozițiile art. 1 alin.1 și art. 2 din O.G. nr. 13/2011, instanța apreciază ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, în condițiile în care părțile au stabilit că, pentru întârzierea în achitarea facturilor emise de către prestatorul de servicii de telefonie mobilă, clientul datorează penalități contractuale, acestea fiind, de altfel, calculate prin factura JA F_/ 02.04.2012.
Prin urmare, în temeiul prevederilor art. 1028 și următoarele Cod procedură civilă, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va potrivit celor arătate mai sus.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 1031 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta căzând parțial în pretenții, instanța urmează a o obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta ., CUI_, cu sediul în București, .. 10A, sector 2, în contradictoriu cu pârâta L. M., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., județul Iași.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 728,96 lei reprezentând valoarea facturilor neachitate.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind plata dobânzii legale.
Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 05.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./09.12.2014, 4 ex.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 835/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 8050/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








