Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7036/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7036/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 34127/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din Camera de Consiliu din data de 16 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7036
La ordine fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. GR 1 M. SI TAPITERIE, in contradictoriu cu parata M. G. E. INTREPRINDERE INDIVIDUALA, având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în ordinea de pe listă (poziția 1), la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.
INSTANȚA:
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ /22.10.2013, reclamanta S. GR 1Mobila și Tapițerie a chemat in judecată, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, pe pârâta Întreprindere Familială M. G. E.., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 873,71 lei reprezentând debit principal aferent facturilor nr._/01.05.2013 și nr._/30.04.2013 și suma de 1442,03 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22.10.2013 la debitul principal de 873,71 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, între părți s-au derulat relații comerciale, însă întrucât pârâta nu a înțeles să-si achite obligațiile contractuale privind plata prețului, s-a acumulat debitul solicitat. De asemenea, reclamanta a arătat că pârâta datorează și penalități contractuale.
În drept, reclamanta a invocat disp.art.1270 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, art. 1025-1032 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Cererea a fost legal timbrată si redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Atașat cererii, a depus in copie înscrisuri .
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Judecata s-a desfășurat conform art. 1029 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu dezbatere orală, in camera de consiliu, cu citarea părților.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Intre pârâtă si societatea reclamantă s-a încheiat contractul nr. 186/12.02.2013 de închiriere.
În îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract, reclamanta a emis facturile fiscale depuse la dosar, pe care pârâta nu le-a achitat.
Potrivit art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.
Instanța reține că, în acord cu prevederile art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, prezenta cauză se circumscrie domeniului de aplicare a procedurii cererilor cu valoare redusă, atât prin prisma naturii raportului juridic, cât și prin prisma valorii obiectului cererii (situat sub pragul de 10.000 lei).
În drept, instanța retine că prezentul litigiu se ghidează după dispozițiile de drept material actualului Cod Civil. Urmărind dispozițiile de aplicare a legii în timp inserate în art. 6 alin.2 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanța notează că, în acord cu art. 102 alin.1 din Legea 71/2011, „ contractul este supus dispozițiilor legii in vigoare la data când a fost încheiat in tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa.”
Art. 4 al contractului nr. 186/12.02.2013, încheiat cu pârâta, prevede obligația de plată de plată a sumei de 400 Euro/lună, cel mai târziu până la data de 10 a lunii. Datorând penalități de 1% pe zi de întârziere conform art. 4.8.
Potrivit art. 1270 alin 1 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante.
În materia răspunderii contractuale, câtă vreme creditorul a făcut dovada existenței unei creanțe, revine debitorului sarcina de a proba efectuarea plății, prin aplicarea principiului general statuat prin dispozițiile art. 249 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, conform căruia acela ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Or, în prezenta cauză, pe baza probelor administrate rezultă că sumele au fost facturate corect în ceea ce privește contravaloarea mărfurilor livrate, pârâta însușindu-și facturile prin semnătură, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligația corelativă.
Observând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că acestea susțin caracterul cert, lichid și exigibil al creanței reprezentând debit principal conform facturilor nr._/01.05.2013 și nr._/30.04.2013.
Astfel, potrivit art. 662 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, creanța este certă atunci când existența sa neîndoielnică rezultă din titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui, precum și exigibilă dacă este ajunsă la scadență sau debitorul este decăzut din beneficiul termenului. După cum se poate observa creanța rezultă în mod direct din înscrisurile depuse, cuantumul sumei facturate este expres indicat și rezultă din totalizarea sumelor pentru fiecare dintre mărfurile indicate în facturi, iar termenul de scadență este împlinit la momentul promovării acțiunii, fiind înscris în facturile depuse.
Având în vedere că potrivit chitanțelor nr._/28.02.2014,_/22.01.2014 și_/03.12.2013, depuse la fila 31, pârâta a achitat suma de 600 lei din debitul principal solicitat, instanța constată că în prezent pârâta datorează suma de 273,71 lei reprezentând debit principal aferent facturilor nr._/01.05.2013 și nr._/30.04.2013 și suma de 1442,03 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22.10.2013 la debitul principal de 873,71 lei.
Ținând seama de aceste considerente și având în vedere prevederile contractuale și dispozițiilor art. 1270 alin 1 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, in temeiul art.1030 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța va admite in parte acțiunea formulată, urmând să oblige pârâta sa plătească reclamantei suma de 1715,74 lei, din care 273,71 lei reprezentând debit principal aferent facturilor nr._/01.05.2013 și nr._/30.04.2013 și suma de 1442,03 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22.10.2013 la debitul principal de 873,71 lei.
În baza art.453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 50lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată în cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă de către reclamanta S. GR 1Mobila și Tapițerie, având C._, cu sediul în Iași, .. 5, jud. Iași împotriva pârâtei Întreprindere Familială M. G. E., având C._, cu sediul în Iași, ..
Obligă pârâta sa plătească reclamantei suma de 1715,74 lei, din care 273,71 lei reprezentând debit principal aferent facturilor nr._/01.05.2013 și nr._/30.04.2013 și suma de 1442,03 lei penalități de întârziere calculate până la data de 22.10.2013 la debitul principal de 873,71 lei.
Obligă pârâta să plătească creditoarei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.05.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh I.C.
4 ex/03.09.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








