Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7146/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7146/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 7043/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința camerei de consiliu din data de 19 mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7146/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. L. 4 IT S.R.L., având ca obiect ,,cerere de valoare redusă’’.

La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.02.2014 sub nr._, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei . SRL Iași la plata sumei de 2466,13 lei, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații furnizate, a sumei de 749,1 lei, reprezetand c/v clauzei penale precum și a penalităților de întarziere în procent de 0,20% pentru fiecare zi, aplicate facturilor neachitate, pană la data plății efective a debitului. Totodată, a solicitat reclamanta obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._/16.08.2011 prin care s-a convenit ca paratul să beneficieze de serviciile specificate, constand în internet, telefonie fixă și mobilă, în schimbul obligației de a plăti tarifele, iar în baza procesului verbal din data de 02.09.2011 i s-au transmis în custodie 2 modem-uri de date mobile și cartelele S. aferente precum și un telefon mobil și cartela S. .

A menționat reclamantul că, pentru nerespectarea termenului de scadență la plată, pe langă debitul restant, paratul datorează și penalizările de întarziere de 0,2% pentru fiecare zi, conform disp. art. 3 pct.3.3, 3.4, 3.5, 3.6 și 3.7 din contract, dar și cu titlu de clauză penală contravaloarea echipamentelor ce i-au fost predate în custodie și nerecuperate, constand în suma de 749,1 lei, cu mențiunea că a denunțat unilateral contractul, în baza pactului comisoriu de grad IV inserat la art.5.2 lit.a, la 25.11.2013.

În drept au fost invocate disp. art.1025-1032 Noul Cod de procedură civilă,În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus înscrisuri în copie certificată „conform cu originalul” .

Pârâta nu a formulat întâmpinare în termen legal și nu a formulat un punct de vedere cu privire la acțiunea reclamantei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În speță în baza contractului UNIC de furnizare servicii nr._/ 16.08.2011 modificat prin actele adiționale nr.1/13.10.2011, nr.2/19.12.2011 respectiv din 06.03.2012 și nr.3/07.05.2012 încheiat între părți s-au derulat raporturi de natură comercială, în baza cărora paratul a beneficiat de servicii de internet, telefonie fixă și mobilă specificate în secțiunea III, iar pentru recuperarea contravalorii acestora reclamanta a emis următoarele facturi fiscale, a căror contravaloare nu a fost achitată de . SRL, deși aceasta a semnat contractul: nr._/18.06.2013, nr._/18.07.2013, nr._/20.08.2013, acumulandu-se astfel un debit restant în sumă de 2466,13 lei.

La suma datorată cu titlu de debit avand în vedere neplata acestora se datorează penalități în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întarziere, potrivit disp. art.3.7, iar pe de altă parte, avand în vedere depășirea cu mai mult de 20 zile a datei de scadență la plata facturilor creditoarea a denunțat unilateral contractul, prevalandu-se de clauza de la art. 5.2 lit.a ce conține pactul comisoriu de gradul IV convenit de părți .

În condițiile în care prin procesul verbal de predare primire încheiat la data de 16.08.2011 i-au fost predate debitorului în custodie o . echipamente, menționandu-se în cuprins clauza penală potrivit căreia aceasta are obligația de a achita creditoarei, în cazul încetării contractului înainte de termen și nepredării echipamentelor, a contravalorii lor, ce însumează 749,1 lei.

În speță instanța constată incidența disp. art.1.025 al.1 NCPC ce prevede că procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.

Totodată, din punct de vedere al aplicarii legii civile in timp, art. 6 alin. 1 si 2 din Noul cod civil stipuleaza ca legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare, acesta nu are putere retroactiva, iar actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor iar în condițiile în care contractul părților a fost încheiat la 16.08.2011 instanța retine ca prezenta cauză este supusă legii in vigoare la data incheierii acestuia din punct de vedere substanțial, respectiv prevederilor Codului civil de la 1864.

În temeiul art. 969 Cod civil de la 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar art. 970 C.civ consacră executarea cu bună credință a obligațiilor contractuale.

În speță, prin contractul depus la dosarul cauzei și facturile anexate, necontestate de către pârâtă, reclamanta a dovedit existența raporturilor juridice de natură contractuală derulate pană la rezilierea unilaterală a acestuia de către . s-a prevalat de pactul comsioriu de grad IV conținut de art.5.2 lit.a, fără ca parata să probeze stingerea obligației de plată a sumei de 2466,13 lei pentru serviciile prestate, la care se adaugă c/v clauzei penale însumand 749,1 lei reprezentand c/v echipamentelor ce i-au fost predate în custodie în baza proceselor verbale, fără a fi restituite.

În consecință, instanța instanța ținând seama de prev. art.1073 C.civ. (incidente la data încheierii contractului părților) și având în vedere încălcarea de parată a principiilor de drept instituite de art. 969 și 970 C.civ (în prezent art.1270 și 1170 NCC), va admite acțiunea și va obliga parata la plata către reclamantă a sumelor menționate.

În același timp conform art.3.7 din contractul părților neachitarea contravalorii facturii de către beneficiar în termen atrage perceperea de penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întarziere, acord care are valoarea unei clauze penale în condițiile art.1066 și urm. C.civ. (incident la data încheierii contractului), reprezentând o modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului cauzat reclamantei în caz de neexecutare sau executare cu întârziere a obligațiilor de către cealaltă parte, context în care va fi obligată parata și la plata acestora, ce vor curge de la data scadenței fiecărei facturi pană la recuperarea integrală a debitului.

În temeiul art. 1031 alin. 1 NCPC va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentand c/v taxă judiciară de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în Iași, ..63, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta . SRL, cu sediul în Iași, ., camera 11, ..

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 2466,13 lei, reprezentând c/v servicii, cu titlu de debit principal, în baza contractului de furnizare servicii nr._/16.08.2011, suma de 749,1 lei, reprezentând c/v clauză penală precum și penalități de întârziere în procent de 0,20 % pe zi de la data scadenței fiecărei facturi restante, ce vor curge în continuare până la data plății efective .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v taxă de timbru .

Executorie.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2014.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red. Pr.C.C.

4 ex./08.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7146/2014. Judecătoria IAŞI