Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 19145/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința camerei de consiliu din data de 28 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. K. ROMANIA SRL în contradictoriu cu pârâtul L. T., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința camerei de consiliu din data de 13.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 28.11.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 04.06.2014 sub nr._, reclamanta . SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul L. T. , pronunțarea, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, a unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei de 226,54 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale emise pe perioada iulie-august 2011 si la plata sumei de 226,54 reprezentând dobânda contractuală in valoare de 0,1 /zi de intarziere de la data scadentei facturilor si pana la data platii efective, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 30,33 reprezentând dobânda legală cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestare a serviciilor de comunicații electronice nr._/22.06.2007prin care s-a convenit ca pârâtul să beneficieze de serviciile specificate în contracte în schimbul plății tarifelor agreate si ca, deși pârâtului i s-au prestat serviciile contractate acesta nu a achitat costul lor. Pentru plata cu întârziere pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,1%/zi de întârziere.
În drept, s-au invocat prevederile Titlului X (art. 1025 și urm. ) N.C.p.c., art. 969 și urm C.civ., art. 1270 N.C.Civ.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
In susținerea cererii, au fost depuse înscrisuri .
Procedând potrivit art. 1.029 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, după primirea formularului de cerere, instanța a comunicat pârâtului formularul de răspuns, însoțit de o copie a formularului cerere, precum și de copii ale înscrisurilor depuse în susținerea cererii, punându-i-se în vedere cam în termen de 30 de zile de la comunicare, să trimită formularul de răspuns completat corespunzător și documente de care înțelege să se folosească.
Pârâtul nu a răspuns solicitării instanței, deși comunicarea prevăzută la art. 1.029 alin. (3) din codul de procedură civilă s-a făcut potrivit dispozițiilor legale, respectiv,potrivit art. 162 alin. (1) din Codul de procedură civilă .
Având în vedere faptul că nu s-a primit nici un răspuns din partea pârâtului, instanța a procedat la soluționarea cererii în cameră de consiliu, în raport de actele de la dosar, potrivit art. 1.030 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
În temeiul art. 1029 din Codul de procedură civilă, apreciind proba cu înscrisurile existente la dosar ca fiind legală, pertinentă și concludentă, instanța a încuviințat această probă în favoarea reclamantului.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între reclamantă, în calitate de furnizor, și pârât, în calitate de consumator, s-a încheiat contractul de prestare a serviciilor de comunicații electronice nr._/22.06.2007, prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract în schimbul plății tarifelor agreate.
Instanta retine ca, deși pârâtului i s-au prestat serviciile contractate, acesta nu a achitat costul lor, constatat prin facturile nr. JAE_/07.08.2011 și nr. JAE_/07.07.2011.
Se mai retine de instanta totodata ca, pentru plata cu întârziere pârâta datorează penalități de întârziere de 0,1%/zi de întârziere.
In drept, instanta retine ca, potrivit art. 1025 N.C.p.c. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Această condiție este îndeplinită în speță, iar cererea formulată nu se încadrează între cele pentru care N.C.p.c. a interzis aplicarea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, potrivit art. 1025 alin. 2 și 3.
Totodata, potrivit art.1270 din Noul Cod Civil, „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”, acestea fiind ținute să-și execute întocmai și cu bună-credință obligațiile contractuale. Mai mult, conform art.1530 N.C.civ., „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”
Instanta apreciaza ca reclamanta a făcut dovada, prin depunerea, la dosar, a facturilor fiscale nr. JAE_/07.08.2011 și nr. JAE_/07.07.2011ce nu au fost contestate de pârât, a faptului că a asigurat acestuia serviciile menționate în contractul părților si ca revenea pârâtului obligația de a proba faptul că a achitat costul acestor servicii. Întrucât pârâtul nu a probat că ar fi achitat facturile menționate, în baza art. 1270 N.C.Civ va fi obligat să plătească reclamantei suma de 226,54 lei, cu titlu de contravaloare servicii de comunicații electronice.
In ceea ce priveste penalitatile de intarziere, instanta retine ca potrivit art. 11 din contractul încheiat de părți, neachitarea facturii de către consumator în termen atrage penalități de întârziere de 0,1%/zi de întârziere. În baza acestei clauze penale pârâta va fi obligat să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,1%/zi de întârziere aferente neplății la termen a facturilor menționate, de la data scadenței fiecărei facturi la data plății efective.
Totodată, va obliga debitoarea la plata sumei de 30,33 lei, prin raportare la dispozițiile OG 13/2011, reținând momentul emiterii facturilor, la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la achitarea efectivă a debitului având în vedere posibilitatea creditoarei de a-și asigura recuperarea creanței la valoarea ei reală.
În baza art. 1031 N.C.p.c., întrucât pârâtul a căzut în pretenții, va fi obligat să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru aferente valorii admise a pretențiilor reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul in București, ..10A, sector 2, in contradictoriu cu pârâtul L. T., cu domiciliul în Iași, ., nr.5, ., ., jud. Iași.
Obligă pârâta la plata sumei de 483,41 lei din care suma de 226,54 lei cu titlu de contravaloare prestate și neachitate, a sumei de 226,54 lei cu titlu de penalități aferente debitului principal calculate de la data scadenței și până la introducerea cererii respectiv 04.06.2014 a sumei de 30,33 lei reprezentând dobânda legală .
Obligă pârâta la plata unor cheltuieli de judecata in cuantum de 50 ei ( taxa de timbru).
Executorie de drept.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Judecătoria Iasi.
Pronunțata in ședința publica astăzi, 28.11.2014.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
28.01.2015/ 4ex.
| ← Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 16/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4987/2014.... → |
|---|








