Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 37528/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ - ASOCIAȚII ȘI FUNDAȚII
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE V. C. V.
Grefier M.-M. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 16/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S. A. NR. 1 BIVOLARI, prin reprezentant legal Șalaru S. C., având ca obiect dizolvare persoana juridică.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ora 8.35, se constată lipsa reprezentantului convențional al petentei
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele aspecte:
- prezenta cauza are ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice și este la primul termen de judecată;
- procedura de citare este nelegal îndeplinită;
- cererea nu este timbrată.
Instanța invocă excepția netimbrării cererii și rămâne în pronunțate pe această excepție.
La solicitarea mandatarului avocat, cauza se reia la orele 9.20.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ora 9.20, a răspuns dl. avocat C. V., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei (fila 8 dosar).
Instanța repune cauza pe rol.
Dl. avocat C. V. depune la dosarul cauzei chitanța nr. ISXUC_ emisă pentru suma de 100 lei și o copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr._/245/2014, cu privire la ultimele modificări înregistrate.
Instanța constată că cererea este legal timbrată.
La solicitarea instanței, mandatarul avocat depune la dosarul cauzei și o copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe procesul-verbal încheiat la 12.09.2014.
La interpelarea instanței, dl. avocat C. V. precizează că în cauza civilă nr._/245/2014 s-a renunțat la capătul de cerere privind dizolvarea societății agricole, întrucât lichidatorii desemnați la acea dată erau și membri în Consiliul Director, împrejurare care nu se mai regăsește în conținutul Hotărârii întocmite în baza procesului – verbal din 12.09.2014, T. T. și I. M. nefiind membri în Consiliul director, ci doar membri asociați.
Nemaifiind cereri de formulat și înscrisuri de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
La data de 20.10.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței cererea prin care petenta S. A. nr.1 Bivolari, prin reprezentant convențional av. C. V., a solicitat să se înscrie în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor al Judecătoriei Iași dizolvarea Asociației potrivit hotărârii Adunării Generale din 12.09.2014
La dosar au fost depuse hotărârea Adunării Generale din 12.09.2014, alte înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține:
Prin sentința civilă nr. 27/1992 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus înscrierea în Registrul societăților agricole la poziția nr. nr. 45/20.02.1992 Judecătoriei Iași a petentei S. A. nr.1 Bivolari, aceasta dobândind personalitate juridică.
Potrivit art. 64 din LEGEA nr. 36 din 30 aprilie 1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultura, S. agricolã se dizolva:
a) la împlinirea termenului pentru care a fost constituitã;
b) la constatarea imposibilitãții de a realiza obiectul societãții;
c) la terminarea activitãții;
d) prin retragerea asociaților, dacã numãrul celor rãmași este mai mic decît cel prevãzut în statut și în prezenta lege;
e) prin hotãrîrea asociaților;
f) dacã societatea face operațiuni contrare legii sau obiectului stabilit pin statut.
In cazurile prevãzute la lit. a) - e), dizolvarea se hotãrãște de adunarea generalã, iar în cazul prevãzut la lit. f) prin hotãrîrea judecãtoriei unde a fost înscrisã, la sesizarea organelor Ministerului Finanțelor sau a procurorului.
De asemenea potrivit art. 69 din același act normativ, In caz de dizolvare a societãții, lichidarea acesteia se va face de cãtre doi lichidatori numiți de adunarea generalã, iar în cazul art. 64 lit. f), de cãtre judecãtorie.
Dispozițiile alineatului precedent se aplica și în cazul revocãrii și numirii altor lichidatori.
Numirea lichidatorilor, precum și revocarea lor trebuie sa fie înscrisã la judecãtorie, o data cu hotãrîrea de dizolvare.
Prin hotărârea Adunării Generale din 12.09.2014 membrii asociației au decis dizolvarea acesteia din următoarele motive: terminarea activitãții, iar hotărârea Adunării Generale din 12.09.2014 membrii asociației au decis numirea a doi lichidatori: T. T. și I. M. .
În consecință instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a dispune dizolvarea asociației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S. A. nr.1 Bivolari, prin reprezentant convențional av. C. V., cu sediul în loc Bivolari, .
Dispune dizolvarea SOCIETATĂȚII AGRICOLE nr.1 Bivolari, cu sediul în loc Bivolari, ..
Dispune efectuarea mențiunilor privind prezenta hotărâre judecătorească în Registrul societăților agricole al Judecătoriei Iași.
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Președinte, Grefier,
V.C.V. S.M.M.
Red. /tehnored./V.C.V./M.M.S.
5 ex./18 Noiembrie 2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








