Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2364/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2364/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 2967/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2364/2014
Ședința publică de la 17 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul N. L. N., intervenient în nume propriu N. S. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect obligație de a face constatare caracter abuziv clauză contractuală - Lg. 193/2000.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 27.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru data de 10.02.2014, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Prin acțiunea formulată, reclamantul N. L. N., în contradictoriu cu pârâta . a solicitat: sa se constatate caracterul abuziv al clauzei "3d" si obligarea pârâtei la eliminarea acestei clauze din Convenția de Credit nr._/14.08.2008 invocând esențialmente, următoarele motive de fapt: la data de 14 august 2008 a incheiat cu parata Convenția de Credit cu r._/14.08.2008, in care la punctul 3 din secțiunea "Condiții Speciale", banca a revăzut doua clauze cu privire la dobânda curenta:
- 3 (a). Rata dobânzii curente: 3,99 % p.a.;
-3 (d). Data ajustării dobânzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui data dobânzii curente in cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara, comunicând împrumutatului noua rata a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificata, se va aplica de la data comunicării.
In opinia noastră clauza "3d" creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. Aceasta întrucât criteriul folosit ("schimbări semnificative") este unul foarte vag, el nefiind explicat nicăieri in convenție. Nicăieri in convenție nu se arata cum se măsoară aceste schimbări si de la ce nivel vor fi ele considerate "semnificative".
Pe de alta parte in contract nu se arata in nici un fel cum si cu cat urmează a se modifice dobânda in cazul apariției unor astfel de "schimbări semnificative".
Nu in ultimul rand, pe piața financiara pot surveni situații in care "schimbările semnificative" sa impună ajustarea dobânzii atat in sensul creșterii cat si in sensul reducerii.
Daca se va impune creșterea dobânzii, banca va putea uza de dreptul pe care si 1-a rezervat si va putea majora dobânda in mod corespunzător. Daca insa "schimbările semnificative" ar impune diminuarea dobânzii, banca nu poate fi obligata sa reducă dobânda, întrucât ea nu si-a asumat o obligație in acest sens, ci doar si-a rezervat un drept.
Ca exemplu, daca la un moment dat dobânda este de 3,99% in condițiile unui indice specific de referința al pietii monetare de 3,25%, apoi indicele pietii monetare scade cu 3 puncte procentuale de la 3,25% la 0,25%. In acest caz banca nu va reduce dobânda corespunzător, de la 3,99% la 0,99%, pentru ca nu s-a obligat ci doar si-a rezervat dreptul.
Apoi indicele de referința începe din nou sa crească, de la 0,25% ajungând din nou - dupa un timp - la valoarea de 3,25%. Acum banca va putea creste dobânda, cu 3 procente, pentru ca au intervenit "schimbări semnificative" pe piața monetara si pentru ca ea și-a rezervat dreptul de a face acest lucru. Ca urmare, dobânda va urca de la 3,99% la 6,99%.
Prin acest procedeu, banca îi poate mări clientului dobânda cu 3 procente, în condițiile în care indicele pieții monetare are aceeași valoare ca și cea inițială: 3,25%.
Cu alte cuvinte, ajustarea dobânzii devine una cu sens unic, adică doar în sensul creșterii ei, ceea ce rupe echilibrul dintre drepturile și obligațiile părților, creând „în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților (art. 4 alin. 1 din Lg. 193/2000).
Clauza nu a fost negociată de părți.
În ceea ce privește art. 4 al. 6 din Lg. 193/2000, acesta arată că aprecierea caracterului abuziv al unei clauze nu se asociază caracterului adecvat dintre preț și serviciul primit, însă doar „în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Această cerință se explică prin prevederile art. 1 alin. 1 din aceeași lege, care arată că o clauză contractuală trebuie să fie „clară, fără echivoc”, iar pentru înțelegerea ei să nu fie necesare „cunoștințe de specialitate”. Despre pseudocriteriul „schimbări semnificative” utilizat în clauza 3 d, nu se poate susține că ar conferi clauzei o exprimare clară, fără echivoc și nici că înțelegerea sa nu ar necesita cunoștințe de specialitate.
În drept, se invocă disp. art. 1 și art. 4 din Lg. 193/2000.
Reclamanții au fost asistați sau/și reprezentați de avocat cu delegație la dosar, exercitându-și drepturile procesuale în condițiile prevăzute de disp. art. 129 C.pr.civ.
Pârâta, prin apărător, a formulat întâmpinare, din al cărei conținut instanța reține în mod rezumativ următoarele:
1.pe cale de excepție se invocă: a)excepția lipsei litisconsorțiului obligatoriu;
b) prescripția dreptului la acțiune;
c) excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei obiectului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma înscrisurilor depuse de părți, a dispozițiilor generale și speciale incidente în materia dedusă judecății, prezenta instanță constată următoarele:
A) Privitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, subliniem faptul că, prin constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3 lit. a și art. 3 lit. d din convenție și constatarea nulității acestor clauze – pentru considerentele ce urmează a fi expuse – instituția prescripției dreptului la acțiune devine caducă și ineficientă din punct de vedere tehnico – juridic, acțiunea în constatarea nulității absolute fiind ab initio o acțiune imprescriptibilă, cu efectul principal al repunerii părților în situația anterioară – printr-o efectivă restitutio in integrum.
Pentru aceste considerente, urmează ca și această excepție să fie respinsă ca fiind nefondată.
B) Privitor la excepția lipsei litisconsorțiului obligatoriu pentru motivele arătate, aceasta urmează a fi respinsă ca fiind vădit nefondată, în raport cu cererea de intervenție în interes propriu, încuviințată prin încheierea din 17 iunie 2013, creându-se astfel cadrul procesual pasiv ce derivă din raporturile juridice litigioase deduse judecății.
C) Privitor la excepțiile lipsei de obiect al cererii și a lipsei calității procesuale active, în raport cu temeiurile de fapt și de drept ce au fost invocate de pârâtă, ambele vor fi respinse ca fiind vădit nefondate, atât obiectul acțiunii cât și calitatea procesuală activă rezultând în mod explicit din solicitarea reclamanți ca și titulari de drepturi subiective civile și părți ale raportului juridic litigios – prin care se cerere instanței constatarea caracterului abuziv a clauzelor și a nulității acestora.
Modul de soluționare a fondului cauzei.
1. Considerații preliminare:
Clauza abuzivă este, de principiu, în accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, 296/2004 și art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992 acea clauză inserată în contract care, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, crea în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform prescripțiilor legale, pentru ca o clauză considerată abuzivă, este necesar ca: a) aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, b) aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și c) să se fi încălcat cerințele bunei-credințe.
Cu privire la prima condiție, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 stabilește că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale. Contractul preformulat a fost definit de Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 92/2007 ind. 3 ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu – adică exact situația contractelor reclamanților. Prin urmare lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei. Cu alte cuvinte, după cum s-a arătat și în doctrina de specialitate, legislația protecției consumatorilor instituie o prezumție relativă de lipsă a negocierii directe a clauzelor contractuale, dacă suntem în prezența unor contracte preformulate și /sau a unor condiții generale de vânzare.
Or, clauzele ce formează obiectul prezentei acțiuni se circumscriu întocmai acestor prescripții legale, deoarece contractele în discuție fac parte din categoria contractelor de adeziune și a condițiilor generale de vânzare, fiind preformulate și bazate pe principiul „take it or leave it". De altfel, pârâta însăși a încadrat convenția contractelor de adeziune. Rezultă fără dubiu din aceste argumente, dar și din cele dezvoltate în continuare în cuprinsul prezentei, faptul că voința consumatorilor a fost grav viciată la încheierea convențiilor de credit ce fac obiectul acțiunii.
Cu privire la cea de-a doua condiție, pentru calificarea unei clauze ca fiind abuzivă se referă la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere al comerciantului care impune, la momentul semnării contractului, clauze care îi creează un avantaj în detrimentul consumatorului. Condiția menționată este îndeplinită în contractele ce fundamentează prezenta acțiune prin faptul că:
1. statuează exclusiv în favoarea pârâtei o . drepturi foarte importante, precum: dreptul de a modifica rata dobânzii și a diferitelor comisioane stabilite în contract(de risc, de rezervă minimă obligatorie etc), fără a fi prevăzute în contracte motivele determină o asemenea modificare; dreptul de a aplica cea mai împrumutatului (declararea ca scadent anticipat a creditului) pentru neîndeplinirea oricăror obligații de către acesta (deci chiar a unor obligații care nu sunt principale prin raportare la contractul de credit sau care, uneori, derivă din alte contracte încheiate cu pârâta sau din contracte încheiate cu alte instituții financiare); dreptul de a alege asiguratorul cu care trebuie să contracteze împrumutatul; dreptul de a debita depozitele împrumutatului, chiar neajunse la termen în cazul întârzierii plății ratelor de către împrumutat etc.
2. transferă întregul risc contractual în sarcina împrumutatului prin comisionul de risc ce îi este impus, prin garanțiile constituite, prin răspunderea cu întreg patrimoniul, prin încheierea contractelor de asigurare în favoarea băncii, la societăți de asigurare impuse de aceasta, prin suportarea riscului valutar.
Cu privire la cea de a treia condiție (nerespectarea cerinței bunei-credințe), îndeplinirea acesteia rezultă din comportamentul general al pârâtei, astfel: aplicarea arbitrară a comisionului de risc, indiferent de gradul de risc pe care îl prezintă împrumutații (acest comision a prezentat în timp o tendință crescătoare); modificarea unilaterală a ratei dobânzii numai în sensul majorării acesteia, chiar și atunci când diverși indicatori ai pieței financiare (EURIBOR, LIBOR etc.) au prezentat tendințe descrescătoare, dreptul pârâtei de a declara scadența anticipată a creditului, chiar dacă împrumutatul a achitat la zi ratele creditului(deci pentru neîndeplinirea altor obligații decurgând din contractul de credit)etc.
Principiul bunei-credințe a fost preluat din art. 3, pct. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE și desemnează respectul reciproc al părților contractante, adoptarea unui comportament onest și rezonabil care să aibă în vedere interesele legitime ale consumatorului, fundamentând chiar o abordare obiectivă a dezechilibrului contractual ce poate fi apreciat ca rezultat al unui dezechilibru în puterea de negociere a părților.
Prin raportare la alin. (1) lit. a) și g) din Anexa la Legea nr. 193/2000 (anexa care, în principiu, reda conținutul anexei la Directiva 13/1993), sunt prezumate a fi abuzive:
a) clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. In acest sens, contractele prevăd dreptul pârâtei de a modifica rata dobânzii în situația în care apar schimbări semnificative, fără a defini însă în contracte aceste schimbări de o manieră care să permită identificarea lor de către împrumutați, respectiv verificarea îndeplinirii lor de către instanța de judecată
b) clauzele care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele
Clauzele contractului nu definesc (sau definesc de o manieră imprecisă); noțiuni esențiale, precum "schimbări semnificative", nu explica motivul aplicării anumitor comisioane (ex. motivul pentru care este perceput comisionul de risc), leagă aplicarea anumito clauze contractuale de aprecierea discreționară a pârâtului ("în opinia băncii").
Ca atare, clauzele în litigiu, contravin dispozițiilor Legii 193/2000, precum și excepției jurisprudențiale a CEJ care a statuat că situația inegală între consumator și profesionist nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract. Este motivul pentru care art.7 din Directivă, care, la paragraful 1, impune statelor membre să implementeze măsurile necesare, adecvate și eficiente pentru a determina încetarea utilizării clauzelor abuzive, precizează totodată în paragraful 2 că măsurile trebuie să cuprindă, printre altele, permisiunea acordată asociațiilor consumatorilor de o instanța de judecată pentru a aprecia dacă unele clauze redactate cu caracter general sunt abuzive și pentru a obține, dacă este cazul, interzicerea lor, chiar și atunci când acele clauze nu au fost utilizate în cadrul unor contracte determinate, prin recunoașterea explicită a „controlului jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau cuvântul adecont al prețului sau renumerației, față de serviciile și bunurile furnizate în schimbul acestora, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”. Directiva nr. 13/1993 art. 4 al. 2 și art. 8 – permite judecătorului național aplicarea acestor dispoziții în temeiul art. 148 al. 2 din Constituție, prin raportare la dispozițiile Legii 193/2000, în scopul statuat prin art. 8: „asigurarea unui nivel maxim de protecție consumatorilor”.
Contractul de credit, indiferent dacă acesta este cu dobândă fixă sau cu dobândă variabilă, este un contract comutativ; dacă în cazul creditelor cu dobândă fixă drepturile și obligațiile părților sunt determinate, în cele cu dobândă variabilă, acestea sunt determinabile, în funcție de oscilațiile în orice sens a anumitor factori/indici concreți, fără a fi implicată în vreun fel voința uneia dintre părți.
Modalitatea în care pârâta și-a rezervat dreptul de a ajusta rata dobânzii (prin punctul 3 d) din Condițiile Speciale) transformă contractul de credit într-unui aleatoriu, diferența dintre aceste două tipuri de contracte fiind tocmai cunoașterea întinderii prestațiilor părților la momentul încheierii contractului sau posibilitatea determinării acestora ulterior, prin cunoașterea factorului care determină modificarea.
2. Considerații la speță:
In cazul convențiilor de credit deduse judecății, contractul este unul aleatoriu, dar numai din perspectiva consumatorului, deoarece variația dobânzii nu depinde de hazard, ci exclusiv de voința băncii, care apreciază dacă la un moment dat are interesul să crească dobânda, justificând această creștere prin schimbările semnificative ale pieței, fară a le identifica cu precizie.
In contractul ce face obiectul prezentului dosar, părțile au stabilit inițial a rată fixă a dobânzii. Aceasta este stabilită la pct. 3.a) din Condițiile speciale ale Convenției de credit, fiind exprimată printr-o cifră și fară a fi determinată printr-o formulă de calcul.
Faptul că rata dobânzii din aceste contracte este fixă rezultă și din aceea că nu s-a stabilit în contract perioada la care aceasta să fie ajustată în funcție de vreun indice variabil; de altfel nu s-a stabilit în aceste contracte nici un astfel de indice de referință, nici public, nici intern.
Clauzele care permit modificarea ratei dobânzii fixe sunt nule, întrucât acestea sunt abuzive. Art. 3 lit.d) din contractele de credit ce fac obiectul prezentei acțiuni prevede „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobândii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii”, iar celelalte articole menționate mai sus sunt în strânsă legătură cu acesta, fiind consecințe ale aplicării punctului 3 lit. d). O astfel de clauză transformă convenția de credit, dintr-un contract comutativ într-un contract aleatoriu doar pentru împrumutat. Ceea ce, mutatis mutandis reprezintă faptul că obligația creditorului de a respecta nivelul ratei dobânzii, este o condiție pur potestativă, obligație sancționată potrivit regulilor nulitate absolută (art. 1010 C.civ.).
Modificarea dobânzii fixe pe parcursul derulării contractului de credit este abuzivă și din perspectiva momentului executării obligațiilor părților. Contractul de: Credit este un contract cu executare dintr-o dată din perspectiva băncii și cu executare succesivă din perspectiva împrumutatului. Astfel, majorarea dobânzii apare ca modificarea costului unui serviciu pe care banca l-a prestat la momentul acordării creditului. Modificarea unilaterală ulterioară a prețului serviciului financiar nu se justifică, spre exemplu, prin creșterea costurilor refinanțării suportată de către bancă, argument des utilizat de finanțatori pentru a justifica majorările de dobândă. Costurile respective nu privesc și nu afectează creditele deja acordate, cu privesc activitatea curentă de creditare a băncii.
Conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 și ale art. 79 din Legea nr.296/2004(Codul consumului), o clauză care nu a fost negociată de părți este considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Art. 45 și 57 teza a Il-a din Legea nr. 296/2004 reglementează dreptul consumatorilor „ de a fi informați în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor principale” ale serviciilor financiare oferite de către operatorii economici. Or, așa cum este formulat punctul 3.1.1 din condițiile speciale ale convențiilor de credit, acesta nu oferă decât o indicație vagă asupra condițiilor în care dobânda (care reprezintă costul serviciului de care împrumutatul beneficiază în momentul semnării contractului sau în perioada imediat următoare) se va modifica în viitor; în schimb, textul conferă libera și nelimitata apreciere a creditorului în privința modificării.
Cu privire la clauzele care instituie obligația împrumutatului de a plăti comisionul de risc, subliniem ca fiind de esența materiei, următoarele:
- clauza conform căreia comisionul de risc este aplicat la soldul creditului și este plătibil lunar, pe toată perioada de derulare a creditului (clauza se regăsește în Convențiile de credit la Punctul 5) litera (a) din Condițiile speciale ale Convenției, fie la punctul 5.1. litera a).
- obligația împrumutatului să plătească băncii pentru punerea la dispoziție a creditului, comisionul de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului (clauza se regăsește în Convențiile de credit la Art. 3.5. din Condițiile Generale ale Convenției),
Comparând definițiile din Condițiile generale ale convențiilor, observăm că atât comisionul de risc cât și dobânda sunt percepute pentru acordarea creditului. O observație pertinentă este că atât dobânda, cât și comisionul de risc sunt percepute pentru unul și același lucru, acest comision de risc nefiind altceva decât o dobândă mascată.
Comportamentul contractual al împrumutatului nu este cunoscut de la început de către bancă, astfel că a încasa un comision de la o persoană care, verificată fiind în evidențele incidențelor de plăți nu oferă nici o suspiciune cu privire la seriozitatea sa, este abuziv; un astfel de comision ar putea fi prevăzut cel mult în contract și perceput ulterior, în cazul întârzierilor repetate la plata ratelor, în urma calificării clientului respectiv într-o categorie specială de risc, acest lucru este imposibil de determinat de la începutul contractului și, în orice caz, nu se justifică pentru tot portofoliul de clienți. Din acest punct de vedere comisionul de risc este, așadar, necuvenit.
Trebuie subliniat că art. 44 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede că împrumutătorii sunt obligați să informeze clienții prin menționarea posibilității modificării în sensul majorării, a sumelor datorate, în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rată, a dobânzii ori în cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute în contract, în primul rând trebuie observat că regulamentul vorbește despre materializarea riscului, în defavoarea împrumutatului, ceea ce exclude din start ideea că ar fi permisă încasarea de către bancă în cazul opus, a unor sume care să îi acopere propriul risc.
Instanța reține că, dispozițiile din convențiile privitoare la rata dobânzii coroborat cu clauzele generale și speciale conduc la concluzia logică că pârâta . rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unei schimbări semnificative pe piața monetară.
Această clauză este una abuzivă tocmai prin reinterpretarea de către bancă în contextul arătat, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 1 al. 2 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, dubiul fiind interpretat întotdeauna în favoarea debitorului, conform art. 983 Cod civil, deci în favoarea reclamanților.
În acest context, instanța nu va putea reține apărările pârâtei privitoare atât la „lipsa de temei a acțiunii reclamanților, reevocată de pârâtă sub forma lipsei de interes”, chestiuni pe care prezenta instanță le califică ca fiind simple apărări și nu veritabile excepții, pentru că scopul este respingerea acțiunii ca neîntemeiată, or, în raport cu considerentele evocate, prin care s-au respins excepțiile invocate, se reiterează sub o altă formă dar vizând aceeași finalitate – solicitarea de a se constata existența unui acord expres al părților cu privire la plata comisionului de risc, or, tocmai acest caracter nelegal este supus cenzurii jurisdicționale prin analiza naturii contractuale – negociate a clauzelor indicate ca fiind abuzive.
Din actele și lucrările dosarului nu rezultă faptul că pârâta .-a asumat în egală măsură cu consumatorul un risc minim derivat din evoluția pieței monetare relevat în variația dobânzii, ceea ce creează în mod evident și indubitabil un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante,contravenind uzanțelor internaționale
Pentru aceste considerente, prezenta instanță urmează a respinge toate excepțiile invocate, a admite acțiunea, cu mențiunea că eliminarea clauzelor anulate este o consecință de plano a constatării nulității absolute – ca și cauză de ineficacitate a actelor juridice civile, și în subsidiar a obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei conform art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
•Constată că prin încheierea din 17 iunie_ s-a constatat ca fiind neîntemeiată excepția lipsei litisconsorțiului obligatoriu;
• Constată că prin încheierea din 17 iunie 2013 s-a încuviințat – în principiu – cererea de intervenție în interes propriu formulată de N. S..
• Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și cea a lipsei obiectului, așa cum au fost ele invocate și motivate de pârâta ..
• Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, așa cum a fost ea invocată și motivată de pârâtă.
• Admite acțiunea formulată de reclamantul N. S.-N. și intervenția formulată de N. S. în contradictoriu cu pârâta ..
• Constată nulitatea absolută a clauzei 3 d din 14 august 2008 și a clauzei corespondente acestea din Actul Adițional nr. 1 – încheiat la 23 nov. 2010 și Actul Adițional nr. 2 – din 23 decembrie 2010.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 17 Februarie 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Redactat B.Ș.
Tehn. 5ex. I.L. – 07.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 8760/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
