Contestaţie la executare. Hotărâre din 22-09-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 33963/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii P. I. M. și P. A. R. în contradictoriu cu intimata B. C. R. PRIN COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICE, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.10.2014 sub nr._, contestatorii P. I. M. și P. A. R. au formulat, în contradictoriu cu intimata B. Comercială Română SA, contestație împotriva titlului executoriu însuși și a actelor de înființare a popririi asupra conturilor bancare ale contestatorilor, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. 2483/2013 al B. D. A., precum și suspendarea executării silite. S-a solicitat și obligarea intimatei la restituirea comisionului de administrare, comisionului de acordare credit și comisionului de urmărire riscuri, restituirea diferenței de dobândă majorată pe parcursul derulării contractului și obligarea intimatei să stabilească o dobândă fixă de 5,8%/an pe tot parcursul derulării contractului, după primul an de derulare a contractului de credit.
În fapt, contestatorii au arătat că în conținutul somației de executare executorul judecătoresc nu a menționat nimic cu privire la suma pe care creditoarea ar avea-o de recuperat, deși au fost efectuate plăți. Contractul de credit nr. 1401/29.08.2007, care reprezintă titlu executoriu, este un contract de adeziune care ar conține clauze abuzive, respectiv clauzele de la pct. 6, 7,8,9, 10, 12 din Condițiile Speciale, pct. 2.6, 2.7, 2.9,, 2.10.a, 2.11.a alin. 3 din cap. 2 subcapitolul „Pentru credite cu dobândă variabilă”, pct. 3.1, 3.3, 3.6, 3.7 alin. 1 și alin. 3, 3.8, 3.9, 4.1, 4.2 lit. a, alin. 1, 3, pct. 4.12 liniuța unu, lit. h de la pct. 7.4, pct. 10, pct. 12 alin. 3 din Condițiile Generale. Contestatorii au făcut referiri generice la noțiunea de clauză abuzivă, considerând că toate aceste clauze nu au fost negociate și au deteriorat echilibrul contractual prin abuzul de putere al intimatei care a impus clauze ce îi acordă un avantaj în detrimentul consumatorilor. Clauzele care permit modificarea dobânzii fixe ar fi nule întrucât au caracter abuziv, la fel ca și clauza prin care li s-a impus contestatorilor să perfecteze contractul de asigurare cu o societate agreată de intimată, fiind astfel obligați să plătească asigurarea peste prețul pieței. De asemenea, în mod abuziv s-a inserat în contract dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat întrucât atunci când neexecutarea doar se prefigurează niciuna dintre părți nu justifică vreun interes pentru desființarea contractului aflat în derulare.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 193/2000.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei pentru contestația la executare și în cuantum de 50 lei pentru cererea de suspendare a executării.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii contestatorilor de constatare a nulității unor clauze abuzive și de restituire a unor sume de bani achitate în baza acestor clauze, cerere formulată pe calea contestației la executare. S-a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea existenței unor clauze abuzive în contractul de credit. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, creanța pentru valorificarea căreia s-a declanșat executarea silită având caracter cert, lichid și exigibil, iar contractul de credit ce constituie titlu executoriu neconținând clauze abuzive.
La solicitarea instanței B. D. A. a depus copie a dosarului execuțional nr. 2483/2013.
Prin încheierea de ședință din data de 07.04.2014 (f.244) a fost admisă excepția inadmisibilității analizării, pe calea contestației la executare, a cererii de constatare a nulității unor clauze din contractul de credit ce constituie titlu executoriu, de restituire a comisioanelor plătite în baza acestor clauze pretins abuzive, de obligare a intimatei la plata diferenței de dobândă majorată și obligarea băncii intimate să stabilească dobânda fixă la 5,8%/ an după primul an de contract.
Prin încheierea de la termenul din data de 24.06.2014 în dosarul nr._ a fost admisă excepția de litispendență pentru pretenția privind contestația la titlu și excepția de conexitatea contestației la executare propriu-zise prin raportare la cauza ce face obiectul dosarului nr._ . Prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ contestatorii au formulat în contradictoriu cu intimata contestație la executarea silită imobiliară demarată în dosarul execuțional nr. 2483/2013 al B. D. A., motivarea acțiunii fiind identică cu cea din acțiunea ce face obiectul prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între contestatori, în calitate de împrumutați, și intimată, în calitate de bancă împrumutătoare, s-a încheiat contractul de credit bancar nr. 1401/29.08.2007, prin care intimata a acordat contestatorilor un credit în sumă de 75.600 euro (valoare modificată la 73.500 euro prin actul adițional din data de 05.09.2007), pentru o perioadă de 360 de luni. Pentru garantarea executării obligațiilor asumate prin contract contestatorii au constituit în favoarea intimatei o ipotecă de rang II asupra imobilului apartament nr. 26 situat în Iași, ., ., . nu și-au îndeplinit la scadență obligațiile de rambursare a creditului bancar, intimata a declanșat executarea silită a acestora, în cadrul dosarul execuțional nr. 2483/2013 al B. D. A., demarându-se atât executarea silită prin poprire, cât și prin executarea silită imobiliară a apartamentului ipotecat în favoarea intimatei.
Întrucât a fost admisă admisă excepția inadmisibilității analizării, pe calea contestației la executare, a cererii de constatare a nulității unor clauze din contractul de credit ce constituie titlu executoriu, de restituire a comisioanelor plătite în baza acestor clauze pretins abuzive, de obligare a intimatei la plata diferenței de dobândă majorată și obligarea băncii intimate să stabilească dobânda fixă la 5,8%/ an după primul an de contract, aceste aspecte nu vor fi analizate de instanță, titlul executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. 1401/29.08.2007 urmând a fi considerat valabil.
În ceea ce privește contestația la executare propriu-zisă, se constată că reclamanții s-au limitat la a invoca faptul că nu s-a ținut cont, la stabilirea sumei pentru recuperarea căreia s-a declanșat executarea silită, de plățile pe care le-au efectuat. Contestatorii nu au administrat însă nicio probă cu privire la efectuarea acestor plăți, cu excepția extrasului de cont de la filele 78-80, care atestă plata sumei totale de doar 1502,52 euro, în condițiile în care, potrivit graficului de rambursare a creditului (f.73-77) valoarea totală a ratelor de credit, a dobânzilor și comisioanelor reprezintă aproape dublul debitului pentru recuperarea căruia s-a declanșat executarea silită. De altfel, componența debitului total, precum și a plăților efectuate, este detaliată la fila 164 verso, nefiind contestată expres de contestatori după depunerea copiei dosarului execuțional la dosarul cauzei. Din analiza motivării acțiunii rezultă că nu s-au invocat motive de contestație la executare propriu-zisă, contestatorii invocând doar aspecte care țin de contestația la titlu, făcând referire la caracterul pretins abuziv al unor clauze din contractul de credit. De asemenea, instanța nu a putut identifica, din oficiu, motive de nulitate absolută a actelor de executare silită. În consecință, va fi respinsă ca neîntemeiată contestația la executarea silită propriu-zisă.
Ca urmare a respingerii contestației va fi respinsă și cererea de suspendare a executării silite, cu atât mai mult cu cât, deși a fost respinsă definitiv cererea contestatorilor de acordare a ajutorului public judiciar sub forma eșalonării plății cauțiunii, contestatorii nu au achitat cauțiunea pusă în vedere de instanță, aceasta reprezentând o condiție de admitere a cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității analizării, pe calea contestației la executare, a cererii de constatare a nulității unor clauze din contractul de credit ce constituie titlu executoriu, de restituire a comisioanelor plătite în baza acestor clauze pretins abuzive, de obligare a intimatei la plata diferenței de dobândă majorată și obligarea băncii intimate să stabilească dobânda fixă la 5,8%/ an după primul an de contract.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorii P. I. M., CNP_ și P. A. R., CNP_, domiciliați în Iași, ., ., . cu intimata B. Comercială Română SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3.
Respinge cererea de suspendare a executării silite imobiliare și prin poprire ce face obiectul dosarului execuțional nr. 2483/2013 al B. D. A..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2014.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
5ex/21.10.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9440/2014.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








