Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 19781/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 02 octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. O. E. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE LOCALE IAȘI, având ca obiect contestație la executare - sesizare perimare”.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția perimării cererii, și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii de față înregistrată sub nr._, constată următoarele:

Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 24 ianuarie 2014, când a fost suspendată cauza conform disp. art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea, de către contestatoare, a obligației de a depune la de dosar dovada depunerii la intimată a declarației de scoatere din evidență a autoturismului marca Audi A4 ._ și totodată un certificat de soluție cu privire la soluționarea dosarului penal nr._/99/2006.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de in an, instanța, în temeiul art. 416 și art. 420 Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea formulată de reclamanta P. O. E. cu domiciliul în Tomești, jud. Iași în contradictoriu cu intimata Direcția Finanțelor Publice Locale Iași cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr.11-15 jud. Iași, având ca obiect contestație la executare.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2014.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

06.10.2014/ 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI