Contestaţie la executare. Sentința nr. 2375/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2375/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 36542/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 17 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2375
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii I. D. și I. L. N. și pe intimata S.C. P. .. SLOBOZIA, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10 Februarie 2014 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 13.11.2013, sub nr._, contestatorii I. D. și I. L. N. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimata S.C. P. .. să dispună anularea încheierii din 23.07.2013 pronunțate de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2013, la cererea executorului judecătoresc L. N. G. C. din Iași (dosar de executare nr. 501/2013) și a procesului-verbal de situație încheiat la data de 22.10.2013, precum și lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu. Contestatorii au solicitat și suspendarea executării silite.
În motivare, contestatorii au arătat că Judecătoria Iași nu era competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, fiind vorba despre o executare silită imobiliară, întrucât imobilul asupra căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite se află în municipiul P.. Potrivit art. 819 Cod procedură civilă, cererea de încuviințare se adresează instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul. Nu au fost îndeplinite condițiile de admisibilitate a dreptului de a cere executarea silită.
Au mai arătat contestatorii că înscrisul ce a stat la baza încuviințării executării silite nu reprezintă un titlu executoriu, fiind încălcate prevederile art. 662 alin.1 Cod procedură civilă care prevăd că executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. Prin încheierea contractului de garanție imobiliară cu ipotecă nu s-a născut în favoarea intimatei S.C. P. .. niciun drept de creanță, ci doar un drept de ipotecă, ca accesoriu al unei creanțe. Acest contract nu este suficient pentru a porni și continua executarea silită.
Contestatorii au învederat că anterior a mai fost începută executarea silită în baza aceluiași înscris, iar Judecătoria P., soluționând contestația la executare formulată de către aceiași contestatori, a admis această cale de atac și a anulat toate formele de executare, considerând că acest contract nu este suficient pentru a porni executarea silită.
În motivarea cererii de suspendare a executării silite, contestatorii au susținut că vânzarea silită imobiliară este de natură a le produce consecințe nefavorabile, urmând a se pune problema întoarcerii executării silite.
În drept, contestatorii au invocat prevederile art. 711 alin.3, art. 639, art. 662, art. 819, art. 718 alin.4 Cod procedură civilă.
În susținerea contestației la executare, contestatorii au depus înscrisuri din dosarul de executare, contractul de garanție imobiliară cu ipotecă autentificat sub nr. 3619 din 15.12.2009 de către B.N.P. C. R. D. și sentința civilă nr. 50 din 10.01.2012 pronunțată de către Judecătoria P. în cauza cu nr._ .
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, motivat de faptul că, în prezenta cauză, contestatorii au depus contestația la executare după 2 luni de la primirea somației, cu nerespectarea termenului imperativ de 15 zile.
Referitor la necompetența Judecătoriei Iași, intimata a invocat dispozițiile art. 650 alin.1 și art. 665 alin.4, teza a II a Cod procedură civilă conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar încuviințarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul țării.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 208, art. 247, art. 248, art. 662, art. 714 Cod procedură civilă.
Contestatorii au solicitat respingerea excepției tardivității contestației la executare.
În motivare, contestatorii au arătat că din dispozițiile art. 711 alin.3 Cod procedură civilă, rezultă că încheierea de încuviințare a executării silite nu este un act propriu-zis de executare și nu se încadrează în termenele prevăzute de art. 714 Cod procedură civilă. Contrar, legiuitorul ar fi încadrat-o la art. 711 alin.1 din același act normativ unde se vorbește despre încheierile date de către executorul judecătoresc. Au mai susținut că, potrivit art. 711 alin.1 Cod procedură civilă se poate face contestație la executare și împotriva oricărui act de executare. Or, prin prezenta contestație la executare se contestă și procesul-verbal de situație prin care contestatorii au fost numiți administratori - sechestru, numirea trebuind a fi dispusă prin încheiere și nu prin proces-verbal, potrivit art. 830 alin.2 coroborat cu art. 801 Cod procedură civilă.
Au mai arătat contestatorii că au solicitat instanței lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării înscrisului care se execută, această contestație putând fi efectuată oricând.
A fost depus dosarul de executare nr. 501/2013 al B.E.J.A. B. G. și L.-N. G. – C..
Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 50 din 10.01.2012 pronunțată în cauza cu nr._, Judecătoria P. a admis contestația la executare formulată de către contestatorii I. D. și I. L. N. și a anulat toate formele de executare (somația din 22.11.2011, procesul-verbal de situație din 18.11.2011, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor din 22.11.2011) efectuate în cadrul dosarului de executare silită nr. 29/a/2011 al B.E.J.A. B. G. și L.-N. G. – C..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a arătat că, prin încheierea contractului de garanție imobiliară cu ipotecă, între proprietarii bunului ipotecat și creditoarea S.C. P. .., nu s-a născut în persoana acesteia din urmă un drept de creanță. Prin încheierea contractului autentificat sub nr. 3618/15.12.2009 nu s-a dat naștere unui drept de creanță, ci a unui drept de ipotecă, acesta fiind un drept real accesoriu unei creanțe. Judecătoria P. a apreciat că acest contract nu poate fi suficient pentru a porni executarea silită, în condițiile în care nu există și un titlu executoriu pentru obligația principală, cea dintre creditoarea S.C. P. .. și S.C. Expal .., respectiv S.C. Expalcom Trans S.R.L. Instanța a apreciat că punerea în executare silită a contractului de ipotecă, în condițiile în care nu este cunoscută nici întinderea reală a creanței, este nelegală.
Prin cererea înregistrată pe rolul B.E.J.A. B. G. și L.-N. G. – C., sub nr. 501/2013, intimata S.C. P. .. a solicitat executarea silită a contestatorilor I. D. și I. L. N. până la concurența sumei de 80.213,95 lei la care se vor adăuga cheltuieli de executare silită, în modalitatea prevăzută de art. 624 Cod procedură civilă asupra imobilului aflat în proprietatea debitorilor situat în P., ., ..
Executarea silită a fost solicitată în temeiul contractului de garanție imobiliară cu ipotecă autentificat sub nr. 3619 din 15.12.2009 de BNP C. R. D.. Prin înscrisul autentic menționat mai sus contestatorii I. D. și I. L. N. au consimțit la constituirea ipotecii, în favoarea S.C. P. .., asupra garsonierei situate în municipiul P., ., . 4, județul Iași, garantând suma de 141.535,85 lei ce reprezintă contravaloarea mărfii primite de către debitorul S.C. EXPAL .. P.. Debitoarea S.C. EXPAL .. P. a arătat, prin același înscris, că a primit, până la data de 10.12.2009, marfă de la S.C. P. .., în valoare de 141.535,85 lei, suma urmând a fi achitată S.C. P. .. până la data de 01.07.2010.
Prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 23.07.2013 dată în dosarul nr._/245/2013, Judecătoria Iași a admis cererea formulată de către executorul judecătoresc și a încuviințat executarea silită imobiliară asupra imobilului situat în P., ., .. 4, județul Iași, în vederea recuperării creanței în cuantum de_,95 lei reprezentând împrumut, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de garanție imobiliară cu ipotecă autentificat prin încheierea nr. 3619/15.12.2009 la BNP C. R. D., la cererea creditorului S.C. P. .. împotriva debitorilor I. D. și I. L. N..
La data de 03.09.2013, B.E.J.A. B. G. și L.-N. G. – C. a emis încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare și somația întocmită în temeiul prevederilor art. 667 Cod procedură civilă.
Din conținutul dosarului de executare, instanța reține că, la data de 06.09.2013, au fost comunicate contestatorilor somația imobiliară, copia certificată de pe încheierea de încuviințare a executării silite și titlul executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare 501/2013 al B.E.J.A. B. G. și L.-N. G. – C. (filele 33, 34 din dosarul de executare). Actele menționate mai sus au fost primite de către contestatoarea I. L. N..
Prin procesul-verbal de situație din 22.10.2013 încheiat în același dosar de executare a fost identificat imobilul supus executării silite din P., ., .. Potrivit prevederilor art. 830 alin.3 Cod procedură civilă, imobilul urmărit a fost predat debitorilor I. D. și I. L. N., în calitate de administratori sechestru cărora li s-au pus în vedere obligațiile ce le revin conform art. 831 Cod procedură civilă în sensul păstrării și întreținerii imobilului și accesoriilor acestuia, încasarea chiriilor și a altor venituri, plata primelor de asigurare, a impozitelor și a taxelor locale, denunțarea contractelor de locațiune existente și culegerea fructelor.
Contestatorii au susținut nelegalitatea executării silite motivat de faptul că executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Iași, deși competența teritorială aparține Judecătoriei P., înscrisul în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită nu constituie titlu executoriu, nu au fost respectate prevederile 819 și următoarele Cod procedură civilă referitoare la urmărirea silită imobiliară. De asemenea, contestatorii au susținut că executorul judecătoresc avea obligația de a întocmi o încheiere și nu un proces-verbal prin care să fie numit administratorul sechestru.
Necompetența teritorială a Judecătoriei Iași invocată de către contestatori este reținută de către instanță ca un motiv de nulitate a executării silite înseși, și nu o excepție procesuală veritabilă.
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția tardivității contestației la executare, invocată de către intimata S.C. P. ..
În conformitate cu dispozițiile art. 714 alin.1 punctele 1 și 3 și alin.3 Cod procedură civilă, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă, sau când debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație. Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.
Prezenta contestație la executare a fost formulată la data de 11.11.2013 (fila 12 – data poștei).
Astfel cum s-a reținut mai sus, la data de 06.09.2013, contestatorilor le-au fost comunicate următoarele acte: somația imobiliară, copia certificată de pe încheierea de încuviințare a executării silite și titlul executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare 501/2013 al B.E.J.A. B. G. și L.-N. G. – C. (filele 33, 34 din dosarul de executare).
Prin urmare, instanța față de prevederile art. 714 alin.1 punctele 1 și 3 Cod procedură civilă, contestatorii au formulat prezenta contestație la executare cu depășirea termenului legal de 15 zile, motiv pentru care va admite excepția tardivității contestației la executare cu privire la somația imobiliară, încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, invocată de către intimata S.C. P. .. și, pe cale de consecință, va respinge ca tardiv formulată contestația la executare având ca obiect actele menționate și executarea silită însăși.
În ceea ce privește contestația la executare având ca obiect procesul-verbal de situație din 22.10.2013 întocmit în dosarul de executare nr. 501/2013 al B.E.J.A. B. G. și L.-N. G. – C., instanța arată că simpla intitulare a actului ca fiind proces-verbal, în loc de încheiere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 801 alin.1 Cod procedură civilă (conform cărora după încuviințarea urmăririi silite, la cererea creditorului sau, în lipsă, atunci când apreciază că este necesar, executorul judecătoresc va numi, prin încheiere, dată cu citarea în termen scurt a părților, un administrator-sechestru, pentru administrarea veniturilor imobilului), nu este suficientă pentru a se reține suferirea vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea acestuia.
De altfel, instanța reține că, potrivit art. 828 alin.1 Cod procedură civilă, după comunicarea încheierii de încuviințare a executării și notarea în cartea funciară a urmăririi silite, executorul judecătoresc, în vederea identificării imobilului urmărit și a prețuirii lui, va încheia un proces-verbal de situație, care va cuprinde, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 838 alin. (1) lit. a)-c), e) și m), elemente privind descrierea imobilului urmărit, precum și, dacă este cazul, obligațiile fiscale cu privire la imobil și sumele datorate cu titlu de cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Instanța constată că procesul-verbal contestat respectă prevederile legale menționate mai sus, astfel încât contestația la executare ce are ca obiect procesul-verbal de situație din 22.10.2013 este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare.
De asemenea, având în vedere considerentele sentinței civile nr. 50 din 10.01.2012 pronunțate de către Judecătoria P. în cauza cu nr._, precum și prevederile art. 429 și următoarele Cod procedură civilă ce reglementează efectele hotărârii judecătorești, instanța constată că Judecătoria P. a dat lămuriri cu privire la înțelesul și aplicarea înscrisului ce a stat la baza declanșării executării silite, motiv pentru care prezenta contestație la executare prin care contestatorii solicită, din nou, lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării contractului de garanție imobiliară cu ipotecă autentificat sub nr. 3619 din 15.12.2009 de către B.N.P. C. R. D. va fi respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 718 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.
Constatând că prin prezenta sentință civilă instanța va soluționa contestația la executare promovată de către contestatorii I. D. și I. L. N., cererea de suspendare a executării silite rămâne fără obiect, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității contestației la executare cu privire la somația imobiliară, încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, invocată de către intimata S.C. P. .., și, pe cale de consecință,
Respinge ca tardiv formulată contestația la executare promovată de către contestatorii I. D., CNP_, și I. L. N., CNP_, ambii cu domiciliul în . P., județul Iași în contradictoriu cu intimata S.C. P. .., cu sediul procedural ales la Cabinet de Avocat S. S. din Municipiul Slobozia, .. A3, ., parter, județul Ialomița, cu privire la somația imobiliară, încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare silită nr. 501/2013 al B.E.J.A. B. G. și L. – N. G. – C..
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatorii I. D. și I. L. N. în contradictoriu cu intimata S.C. P. .. având ca obiect procesul-verbal de situație încheiat la data de 22.10.2013 și lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Respinge cererea de suspendare a executării silite formulate de către contestatori.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere ce urmează a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./ 20.03.2014, 4 ex.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 721/2014.... | Pretenţii. Hotărâre din 11-11-2014, Judecătoria IAŞI → |
|---|








