Obligaţie de a face. Sentința nr. 593/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 593/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 18633/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 593
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. N. și pe pârât ., având ca obiect obligație de a face constatare caracter abuziv și nul absolut clauză; repunerea părților în situația anterioară; restituire comision de risc - Lg. 193/200.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus, de către pârâtă dovada achitării cheltuielilor de judecată.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 13.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 10.06.2014, reclamanta M. N. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., a solicitat instanței să constate caracterul abuziv și nul absolut al clauzei incluse în convenția de credit nr._/24.07.2008 la art. 5 lit. a, să dispuna obligarea paratei la restituirea sumei de 5279 CHF, reprezentand comisionul de risc platit incepand cu data de 25.08.2008 și până la data de 06.04.2011, obligarea paratei la plata dobânzii legale aferente acestui debit,precum si la plata cheltuielilor de judecată
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 24.07.2008, au incheiat cu parata conventia de credit nr._, prin care a contractat un credit cu garanție imobiliara in valoare de_ CHF.
Reclamanta a precizat că, aceasta clauza privind comisionul de risc a carei nulitate o solicita, a fost prestabilita de catre banca, fara a avea posbilitatea de a negocia sau de a influenta in vreun fel aceasta prevedere, contractul fiind unul standard, preformulat, nenegociabil, iar la momentul incheierii contractului nu i s-a adus la cunostinta existenta acestei clauze si nici modul in care a fost stabilit cuantumul sau, astfel incat au fost incalcate dispoz. prev. de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Se mai arata in motivarea cererii ca perceperea acestui comision de risc in mod definitiv si fara posibilitatea recuperarii sale creeaza un dezechilibru semnificativ, avand in vedere ca returnarea imprumutului a fost deja garantata prin constituirea unei ipoteci imobiliare si ca riscul nu poate fi acoperit prin perceperea unor comisioane .
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 193/2000, codul civil si Directiva CEE nr. 13/93 si jurisprudenta CJUE .
In sustinerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei in copii certificate pentru conformitate cu originalul: Convenția de credit, grafic de rambursare si alte înscrisuri.
În conformitate cu prevederile art. 15 lit. j din Legea nr. 146 din 1997, prezenta cerere este scutită de taxă judiciară de timbru.
Pârâta S.C. V. România S.A., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrarii si exceptia inadmisibilitatii actiunii .
În motivarea excepției netimbrarii, parata a invederat ca disp. art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 sunt aplicabile doar in situatia cererilor avand ca obiect constatarea clauzelor abuzive, nu si in cererile privind plata de despagubiri .
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii, parata a aratat ca sesizarea instantei o poate face numai ANPC, astfel cum rezulta din Legea nr. 193/200, art. 8-14 .
Pe fondul cauzei, parata a invederat instantei ca este neintemeiata susținerea reclamantului ca in cauza perceperea comisionului de risc indeplineste criteriile pentru a fi considerata abuziva intrucat reclamanta este persoana majora, care nu a invocat nicioadata vreun viciu de consimtamant sau vreo presiune a bancii si ca timp de aproape 6 ani de la semnarea conventiei a platit lunar comisionul de risc aferent si nu s-au adresat bancii cerand eventuale explicatii . Totodata s-a mai aratat ca la momentul intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2010 a notificat reclamanta sa se prezinte la banca in vederea incheerii actului aditional de modificare a conventiei initiale, insa aceasta nu s-a prezentat, iar acest act normativ prevede dealtfel expres ca nu se aplica contractelor in vigoare la momentul aparitiei sale .
Se mai arata de asemenea ca si comisionul de risc se regăsește, prin efectele sale, în costul total al creditului în funcție de care s-au realizat simulările și planul de rambursare, iar constituirea unei garantii imobiliare este de natura sa acopere alt risc, respectiv pe cel al neplatii .
În aparare, parata a depus la dosar inscrisuri.
Prin incheierea de sedinta din 18.11.2013, instanta a respins exceptiile de netimbrare a capatului de cerere privind restituirea si a lipsei calitatii procesual active a reclamantei, exceptii invocate de catre parata prin intampinare, pentru motivele aratate in incheierea de sedinta de la acel termen .
În sedința publica din 18.11.2013, instanța a incuviințat, pentru ambele parti, proba cu inscrisuri, iar pentru parata și proba cu interogatoriu reclamantei .
In cursul cercetarilor judecatoresti a fost administrata proba cu interogatoriul reclamantei, raspunsurile acesteia fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei (f. 99-100 ) .
Analizand actele si lucrarile de la dosarul cauzei, instanța reține urmatoarele:
La data de 24.07.2008 pârâta S.C. V. România S.A., în calitate de „bancă” și reclamanta M. N., în calitate de ,,împrumutata”, au încheiat convenția de credit nr._ pe o durată de 218 luni, având ca obiect suma de 78 900 CHF. Totodată a fost instituit dreptul de ipotecă de rang 1 asupra apartamentului situat in Iași, ., .. A, ., aflat în proprietatea numitei M. A. E. .
Clauzs contestats prin prezenta acțiune are următorul conținut:
-art.5 lit.a din Condițiile Speciale-reclamantul împrumutat se obligă să achite comisiona de risc de 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată durata de derulare a Convenției de credit.
Instanța reține ca reclamanta se circumscrie notiunii de ,,consumator” în accepțiunea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, respectiv ,, prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, in temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționeaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale”, deoarece reclamantul este o persoana fizica și a incheiat contractul de credit pentru satisfacerea unor nevoi personale.
Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Comisionul de risc reprezintă fără îndoială elemente ale costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv.
Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Pentru determinarea caracterului abuziv al clauzei prevazuta la art. 5 lit. a din contractul încheiat între părți, instanța urmeaza a proceda la analiza acestora din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Totodată, o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a urmatoarelor condiții în mod cumulativ și anume:
1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată directcu consumatorul, și
2) clauza, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze, in detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, contrar cerințelor bunei credințe.
Instanta retine ca, in cauza de față, contractul încheiat de părți se încadreaza in categoria contractelor preformulate, respectiv clauzele acestuia au fost stabilite unilateral și anterior de catre banca parata, dar condiția negocierii clauzelor contractuale trebuie analizata in raport de serviciul contractat și de atitudinea, disponibilitatea clientului de a negocia convenția. Astfel, serviciul contractat de reclamanta vizeaza un domeniu strict reglementat și controlat, cel bancar, iar pe piata aferenta acestor servicii, parata nu deține o poziție de monopol, reclamanta avand posibilitatea de a studia ofertele mai multor institutii bancare și de a decide in raport de propriile interese.
Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.
În speță pârâta S.C. V. România S.A a invocat cuantumul comisionului de risc(distinct față de alte contracte), în sensul că acesta a fost stabilit urmare a negocierii, și a solicitat citarea reclamantului la interogatoriu vizând inclusiv eventuala solicitare de negociere care ar fi fost formulată de reclamantia anterior semnării contractului.
La intrebarea nr. 2 din interogatoriu, reclamanta M. N. a susținut ca ulterior incheierii celor doua conventii a apreciat asupra clauzelor ca fiind abuzive.
La intrebarea nr. 4 din interogatoriul administrat, reclamanta a aratat ca nu a urmarit decat sa obtina imprumutul si ca in momentul semnarii contractuluii nu a analizat contractul .
Împrejurarea că reclamanta au introdus prezenta cerere la mai mult de 4 ani de încheierea contractului, creează un dubiu semnificativ cu privire la susținerile sale privind împrejurările încheierii contractului și atitudinea lor subiectivă la acea dată, care profită pârâtei.
Referitor la cea de a doua condiție, privind dezechilibrul semnificativ intre drepturile și obligațiile părților, instanța urmeaza sa analizeze daca exista o disproportie evidenta și substanțiala intre drepturile bancii creditoare, in cazul de fața, și drepturile imprumutatului, prin introducerea comisionului de risc.
Conform susținerilor reclamantei, comisionul de risc este stipulat in contractul de credit fara a se arata motivele pentru care se percepe, banca nesuportand nici un risc având in vedere ca pentru garantarea creditului s-a constituit și o garanție reala imobiliara.
Instanța va inlatura aceste susțineri deoarece reclamanta se puteau interesa, anterior sau cu ocazia incheierii contractului de credit, avand in vedere ca au existat trei intalniri intre ea si reprezentantii bancari, astfel cum rezulta din raspunsul la interogatoriu, de motivele care stau la baza perceperii unui astfel de comision și modul de calcul al acestuia, reprezentanților bancii revenindu-le doar obligatia de a-i remite o copie a contractului, conform art. 5 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, art. 1 din același act normativ stipuleaza doar obligativitatea unei formulari clare, neechivoce, . al clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicarii care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor ori dobanzilor.
Pe de alta parte, instanța reține ca deși reclamanta a incheiat contractul de ipoteca, iar imobilul adus drept garanție a fost asigurat, polita fiind cesionata in favoarea bancii, clauza criticata ca fiind abuziva acopera de fapt riscul devalorizarii garantiei aduse bancii. Astfel, perioada de rambursare in contract este de 218 luni, la momentul semnarii contractului nefiind previzibila evoluția pietei imobiliare in urmatorii 20 ani. O devalorizare majora a imobilului adus garanție ar pune banca in situația de a nu mai putea recupera o mare parte din suma imprumutata in cazul insolvabilitatii reclamantului. Ca urmare nu se poate susține ca banca nu suporta un risc din moment ce bunul adus garantie a fost asigurat.
Pentru aceste motive instanța apreciază că nu sunt îndeplinite în speță condițiile prevăzute de lege pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc și implicit restituirea sumelor achitate cu acest titlu, cererea în contradictoriu cu pârâta . urmând a fi respinsă ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea reclamantei de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, instanta va respinge cererea acestora, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta M. N., cu domiciliul in mun. Iasi, ., .. A, . procedural ales la C. Av F. A. C. din Iasi, .. 1, persoana insarcinata cu primirea corespondentei Av F. A. C., reprezentati de C. Av F. A. C. cu sediul in Iasi, .. 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Respinge ca neintemeiate cererea reclamantei si a paratei de obligare la plata cheltuielilor de judecata .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotararii, ce se va depune la Judecatoria Iasi .
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2014 .
Președinte, Pentru Grefier aflat la seminar,
semnează grefier șef secție civilă,
L. P.
Red.tehnored.MGC/DB
4ex/04.03.2014
| ← Fond funciar. Sentința nr. 3791/2014. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1345/2014.... → |
|---|
