Ordin de protecţie. Hotărâre din 12-08-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-08-2014 în dosarul nr. 24331/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința din camera de consiliu de la 12 August 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. Ș. P.

Grefier I. A. V.

M. P. – P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA IAȘI – PRIN PROCUROR Mintari M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Pe rol se află judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta C. M. și pe pârâtul C. C.-C., având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta personal și asistată de apărător ales, domnul av. C. C., pârâtul personal și asistat de apărător din oficiu, doamna av. R. A..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează instanței că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită, precum și faptul că prin Serviciul Registratură al Judecătoriei Iași s-au depus de către Baroul Iași delegație pentru apărător din oficiu desemnat pentru pârât, iar de către pârât s-a depus întâmpinare cu duplicat.

Se legitimează părțile în fața instanței, reclamanta C. M. identificată cu carte provizorie de identitate ., nr._ și pârâtul C. C.-C., identificat cu CI ., nr._.

Instanța ia act că este primul termen de judecată acordat în cauză.

În temeiul art. 131 Cod de procedură civilă, instanța își verifică competența și constată că este competentă general, material și teritorial conform dispozițiilor art. 25 din Legea 217/2003.

Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.

Domnul av. C. estimează durata procesului la o lună.

Instanța, în temeiul art. 238 Cod de procedură civilă, față de obiectul cauzei și probatoriul necesar a se administra, apreciază că durata procesului nu poate depăși o lună.

Domnul av. C. precizează că reclamanta înțelege să își retragă cererea de chemare în judecată, renunțând la solicitarea de emitere a ordinului de protecție.

Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă.

Doamna av. R., în calitate de apărător din oficiu al pârâtului, nu se opune. Precizează că oficiul nu este achitat.

Doamna Procuror Mintari solicită ca instanța să ia act de manifestarea de voință a reclamantei privind renunțarea la judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. 24331din 4.07.2014, reclamanta C. M. a formulat o cerere de emitere a unui ordin de protecție în contradictoriu cu pârâtul C. C. C..

La data de 12.08.2014, după desemnarea avocatului din oficiu pentru pârât, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată.

Instanța, față de cererea reclamantuei și văzând dispozițiile art.406 alin 1 Cod proc.civ. urmează să pronunțe o hotărâre prin care va lua act de renunțarea la judecată formulată de C. M. în contradictoriu cu C. C. C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art 406 alin 1 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta C. M., domiciliată în Iași, . 22, județ Iași în contradictoriu cu pârâtul C. C. C.

Dispune achitarea onorariului pentru avocatul din oficiu R. A., conform delegatiei nr. 5051/2014 emisa de Baroul Iasi.

Cu recurs în 3 zile de la pronunțare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Iasi.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08..2014

Președinte, Grefier,

V.Ș.P. I.A.V.

Red./Tehnored.V.Ș.P.

4 ex./13.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Hotărâre din 12-08-2014, Judecătoria IAŞI