Ordin de protecţie. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 29321/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința camerei de consiliu de la 26 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. D. B.

Grefier C. M. R.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant G. E. și pe pârât G. I., având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 25.11.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând, constată că:

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 08.08.2014 reclamanta G. E. a solicitat, in contradictoriu cu pârâtul G. I., emiterea unui ordin de protectie prin care să se dispună următoarele masuri:

-evacuarea temporara a paratului din locuinta . victimei

-obligarea paratului la pastrarea unei distante minime de 500 m fata de domiciliul din . M., jud Iasi

-Interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic si prin corespondenta cu reclamanta, precum si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, reclamanta a arătat ca s-a casatorit cu paratul la data de 12.07.1946 casatoria partilor fiind desfacuta la data de 15.01.2013 iar dupa desfacerea casatoriei, partile au continuat sa locuiasca impreuna, fiind promovat pe rolul Judecatoriei Iasi partajul bunurilor comune ale fostilor soti.

Din anul 1996 paratul nu a mai avut un loc de munca si din aceasta cauza, precum si a consumului de alcool, paratul a cheltuit o parte semnificativa din veniturile familiei.

Convietuirea cu paratul a devenit imposibila din cauza comportamentului acestuia, existand numeroase conflicte, patru dintre ele fiind inregistrate la Politia M., violentele avand loc pe fondul consumului de alcool, ocazie cu care devine agresiv verbal si fizic si ameninta pe reclamanta ca o omoara.

In jurul datei de 15 mai . de betie paratul a incuiat usile, a fugarit pe reclamanta prin casa, a impins-o in dulapuri si a lovit-o cu pumnii in cap, fiind oprit de fiica majora a familiei.

In data de 11 iulie 2014 paratul a declansat un nou scandal, fiind sub influenta alcoolului, turnand o oala de socata calda pe reclamanta.

Cel mai recent scandal a avut loc in august 2014 cand a lovit-o pe reclamanta cu pumnii in stomac banuind-o ca a raspandit in . dat o suma de bani concubinei lui.

Vecina partilor a asistat la numeroase accese de furie ale paratului si a chemat-o pe reclamanta la ea acasa pentru a o salva de parat.

D. fiind ca paratul face imposibila convietuirea, periclitand integritatea fizica a reclamantei, solicita emiterea ordinului de protectie precizat.

In drept, a invocat disp.Legii 25/2012, art.255 C.civ.

Atasat cererii, reclamanta a depus in copie inscrisuri (filele 10-17)

Pârâtul, legal citat, a depus intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii capatului 1 de cerere (evacuarea) si exceptia lipsei de interes pe capatul 2 de cerere (reintegrarea) iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii aratatand ca reclamanta este cea care sufera de o . afectiuni de natura sa duca la lipsa temporara de discernamand, fiind inregistrata in evidentele Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola” din Iasi, afirmatiile reclamantei nefiind veridice.

Refuzul reclamantei de a se supune tratamentului prescris de catre medicii specialisti, dublat de consumul de alcool constituie factori care au generat un comportament violent indreptat atat asupra paratului cat si asupra celorlalte persoane din mediul familial. Comportamentul reclamantei este caracterizat de episoade de violenta inregistrate pe fondul refuzului medicatiei prescrise si a consumului de alcool.

Prin raspunsul la intampinare, reclamanta a precizat ca nu a solicitat reintegrarea reclamantei in locuinta . paratului, care, in acest context este admisibila independent de promovarea unei cereri de partaj.

În cauză instanta a incuviintat si s-a administrat pentru ambele parti proba cu inscrisuri, interogatoriul paratului si proba testimoniala, fiind audiat martorii D. P. si Olaeru D., declaratiile acestora fiind consemnate separat si atasate la dosarul cauzei inregistrarile sesizarilor facute de parti la S. de Urgenta 112.

Analizând probele administrate în cauză instanta retine urmatoarele:

Partile au fost casatorite din anul 1946 pana in anul 2013, cand casatoria a fost desfacuta prin acordul sotilor conform certificatului de divort nr.435 eliberat de Primaria Comunei M.. Partile au continuat sa locuiasca impreuna si dupa pronuntarea divortului iar in dosarul nr._/245/2014 inregistrat pe rolul Judecatoriei Iasi, reclamanta G. E. a solicitat partajul bunurilor comune ale fostilor soti, dosarul aflandu-se in procedura prealabila a regularizarii cererii.

Sub aspect procedural, instanta a calificat exceptia inadmisibilitatii capatului 1 de cerere ca fiind aparare de fond si a luat acte de precizarile reclamantei in sensul ca nu a investit instanta cu o cerere de reintegrare a reclamantei in locuinta . exceptia lipsei de interes a rama sfara obiect.

Din probatoriul administrat in cauza rezulta ca intre parti exista o stare de tensiune generata de neintelegerile dintre acestea, martora Olaeru D. aratand ca a perceput o schimbare in comportamentul sotilor de aproximativ doi ani.

Din coroborarea inscrisurilor medicale atasate la dosar cu declaratiile martorilor audiati in cauza instanta retine ca reclamanta sufera de tulburare afectiva organica, fiind in evidenta Spitalului Clinic de Psihiatrie „Socola” Iasi cu numeroase internari, respectiv 15 internari incepand cu anul 2005.

Reclamanta a fost internata in data de 09.10.2012 cu decompensare depresiva severa si abuz de BZD (benzodiazepine), prezentand simptome psihotice, revenind in 28.07.2013 cu . agravat toxemic.

Desi paratul a arata ca episoadele de decompensare s-ar datora consumului de alcool din partea reclamantei, instanta nu va retine ca veridice aceste afirmatii dat fiind ca martorul propus de parat a aratat ca ambele parti consuma alcool in limite normale, iar in biletul de externare depus de parat la fila 51 dosar este mentionat ca si posibila cauza a recidivei reclamantei consumul de alcool „dupa afirmatiile familiei”.

Cu toate acestea, diagnosticul de care sufera reclamanta si care, conform biletelor de internare si externare, au retinut episoade de ideatie cu tematica sumbra, atacuri de panica, simptome psihotice etc coroborat cu depozitiile ambilor martori releva din partea acesteia un comportament agresiv la adresa paratului si nu invers.

Astfel martorul D. P. a aratat ca reclamanta are un comportament violent, ca ea este cea care initiaza certuri si se manifesta violent fata de parat, fiind auzita de mai multi vecini, relatand o imprejurare la care, desi nu a fost martor ocular, stie ca paratul a fost condus la urgente iar reclamanta la Spitalul de Psihiatrie „Socola” . Martora Olaeru D. a declarat ca atunci cand aude galagie in curtea partilor distinge in mod special vocea reclamantei si mai putin pe cea a paratului, reclamanta fiind cea care iese in curte si tipa acuzand pe parat de relatii extraconjugale, personal nefiind martora la vreo agresiune din partea paratului asupra reclamantei.

In acest context, in care nu s-au confirmat violentele paratului, ci dimpotriva, reclamanta este o fire conflictuala, cererea acesteia de emitere a ordinului de protectie va fi respins ca neintemeiat, fara ca instanta va aiba in vedere declaratiile notariale depuse de parat la ultimul termen de judecata, acestea neputand primi valoarea probatorie a unor declaratii de martori.

Desi reclamanta a mai depus in sustinerea cererii mai multe plangeri facute la organele de politie privind relatia conflictuala cu sotul ei, nici una dintre acestea nu a fost urmata de o solutie favorabila reclamantei, retinandu-se de asemenea ca intre cei doi exista o stare conflictuala mai veche, astfel ca ambii au fost avertizati cu privire la respectarea normelor de convietuire sociala.

Potrivit art. 26 al.1 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003 ( modificata si republicata, prin Legea 25/2012) pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, ,, Persoana a cãrei viațã, integritate fizicã sau psihicã ori libertate este pusã în pericol printr-un act de violențã din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlãturãrii stãrii de pericol, sã emitã un ordin de protecție, prin care sã se dispunã, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre urmãtoarele mãsuri - obligații sau interdicții …,,

Din această dispoziție legală rezultă că pentru a fi admisă cererea de emitere a ordinului de protectie trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existenta unei forme de violenta exercitata de unul din membrii familiei.

In cauza instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile anterior enumerate, nefiind dovedite prin probele administrate nici urgența luării măsurii, din inscrisurile depuse la dosar si prin precizarile facute de reclamanta in fata instantei, rezultand ca starea de tensiune dintre parti s-a nascut anterior si a perpetuat si s-a dezvoltat pe fondul neintelegerilor dintre fostii soti.

Simpla depunere a unor reclamatii adresate autorităților si a unor plangeri penale nu face singură dovada unui comportament al pârâtului incompatibil cu relatiile de familie, care să impună indepărtarea pârâtului sau obligarea acestuia de a păstra o anumită distanță față de reclamantă.

Chiar daca in cauza, din probele administrate de ambele parti, a rezultat ca intre acestea nu exista consens, totusi, nu au fost dovedite conditiile prevazute de art.26 alin.1, respectiv acte de violenta care sa puna in pericol viata, integritatea fizica sau psihica ori libertatea reclamantei.

La solutionarea cauzei, instanta a avut in vedere si certificatul medico-legal depus la dosar de catre reclamanta, din 19.02.2013, care insa nu poate fi retinut ca si dovada a violentei fostului sot parat, nefiind confirmat printr-o hotarare definitiva si irevocabila de condamnare penala a acestuia.

Astfel, nefiind facută dovada afirmatiilor din cerere, aceasta urmează a fi respinsă, partile trebuind sa gestioneze si sa echilibreze tensiunile dintre ei pana la solutionarea cererii de partaj, in alte modalitati decat cea prevazuta de procedura ordinului de protectie.

Pentru aceste considerente, instanta va respinge cererea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neintemeiata cererea de emitere a ordinului de protectie formulata de reclamanta G. E. in contradictoriu cu paratul G. I..

Cu drept de recurs in termen de 3 zile de la pronuntare

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 26.11.2014

Președinte, Grefier,

B. C. D. R. C. M.

Red./teh. CDB

05.01.2015 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI