Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5457/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5457/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 4404/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. . 5457/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile de minori și familie privind pe reclamant A. A. I. și pe pârât A. I. C., având ca obiect ordonanță președințială PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul personal, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care relevă instanței că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită, după care:
Instanța constată că a trecut mai mult de un an de la depunerea la dosar a ultimului act de procedură și, în temeiul disp.art.248 C.pr.civ.și art. 252 C.pr.civ, acordă cuvântul asupra excepției perimării.
Pârâtul solicită acordarea unui termen pentru angajarea unui avocat.
Instanța respinge cererea pârâtului de acordare a unui termen pentru angajarea unui avocat, motivat de faptul că citația a fost comunicată acestuia cu suficient timp înainte de termenul de judecată și că prezentul dosar a stat în nelucrare mult timp din vina părților.
Pârâtul declară că este șofer profesionist și primește cu dificultate citațiile.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07.02.2013 sub nr. _, reclamanta A. A. I. a chemat în judecată pe pârâtul A. I. C. solicitând instanței să dispună ca minorii rezultați din căsătoria părților să frecventeze cursurile Școlii A. U. din Scânteia.
Analizând cu prioritate excepția perimării invocată din oficiu, instanța constată următoarele :
Având in vedere ca din verificările actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost împlinit la data de 08 martie 2013, de când cauza a fost suspendata pentru lipsa parților, conform disp.art.242 alin.1 pct.2 Cod proc.civ, si ca de la aceasta data dosarul a rămas in nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Văzând ca in conformitate cu disp.art.248 cod procedura civila orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a rămas in nelucrare mai mult de un an, iar potrivit art.252 cod procedura civila, perimarea se poate constata si din oficiu.
Având in vedere ca in cauza de fata nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura, in vederea judecării pricinii mai mult de un an, instanța urmează a constata perimata acțiunea de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.248 C.pr.civ.și art. 252 C.pr.civ. constată perimată acțiunea formulată de reclamanta A. A. I. domiciliată în ..Iași în contradictoriu cu pârâtul A. I. C. domiciliat în Iași, ., ., ...
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 11.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.M. Tehnored. M.S.M.
2 ex. 23.04.2014
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 4789/2014. Judecătoria IAŞI | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2744/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








