Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-02-2014, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 28816/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 10 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - A. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2027/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul O. I., în contradictoriu cu intimata A. R. ROMÂNĂ, având ca obiect ,,plângere contravențională – sesizare perimare’’.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, înregistrată sub nr._

la data de 07.09.2011, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 15.02.2012, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 indice 1 Cod procedură civilă.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu, și că, în cauza de față, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 Cod procedură civilă., urmează a constata perimată plângerea de față,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, pusă în discuție de instanță.

Constată perimată plângerea formulată de petentul O. I., cu domiciliul în București, ., nr.12, .. ., în contradictoriu cu intimatul A. Română R. - ARR, cu sediul ales la Agenția ARR B., ., nr.3, jud. B., împotriva procesului verbal . nr._/01.08.2011.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2014.

Președinte, Grefier,

C. C. E. A.

Red./Tehnored. C.C./E.A.

4 ex./ 12 Februarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-02-2014, Judecătoria IAŞI