Plângere contravenţională. Hotărâre din 22-12-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 25509/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 22 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: S. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul P. R. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI-BIROU RUTIER având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 15.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.12.2014, când a hotărât următoarele
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub numărul_ din data de 22.03.2013, petentul P. R. a solicitat în contradictoriu cu intimata I.P.J.IAȘI-SERVICIUL RUTIER, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013 justificat de faptul că măsurile dispuse sunt nelegale și netemeinice; în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunilor cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că prin procesul verbal contestat a fost sancționat cu amenda în cuantum de 675 lei și cu măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendări, pentru că ar fi circulat cu viteza de 112 km/h în interiorul localității, fiind nevoit să se deplaseze de urgență la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași pentru a acorda sprijin la externare unui coleg de serviciu.
Petentul a mai arătat că cele constatate în cuprinsul procesului verbal contestat sunt inexacte, fiind convins că se deplasa cu viteză regulamentară pe sectorul de drum respectiv, iar măsura sancționării sale este nelegală în condițiile în care nu a fost întocmit un proces verbal potrivit modelului prevăzut în anexa 1D și în condițiile în care în cuprinsul procesului verbal contestat nu au fost înscrise mențiuni complete privind posibilitatea de identificare a dispozitivului de măsurare a vitezei, mențiuni în lipsa cărora nu poate verifica legalitatea măsurătorilor.
Petentul a mai arătat că trebuie să i se recunoască dreptul de a beneficia de eroarea maximă tolerată prevăzută de Noma de Metodologie legală NML 021-05 de +/-3%, eroare în raport de care nu s-ar mai putea reține în sarcina sa contravenția prevăzută de dispozițiile art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 și că beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina probei revenind intimatei.
Petentul a mai arătat că deși a adus la cunoștința agentului intimatei că nu se deplasa cu viteza reținută, agentul a consemnat că recunoaște fapta, fără a-i prezenta înregistrarea pretinsei fapte.
Sub aspectul reindividualizării sancțiunii, petentul a arătat că desfășoară activități comerciale, că măsura suspendării dreptului de a conduce autoturisme i-ar produce grave prejudicii atât la locul de muncă cât și în plan familial și că prin fapta săvârșită s-a adus o atingere minimă relațiilor sociale ocrotite de normele juridice încălcate.
Petentul a mai arătat că în condițiile în care se va admite plângerea, solicită restituirea amenzii deja achitate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.118 din OUG nr.195/2002, art.31 din OG nr.2/2001, art.82 și urm., art.112 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașând în original procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013 fila 5, copie carte identitate, dovadă fila 6, înscrisuri medicale fila 7, chitanță ., nr._ din 20.03.2013 fila 8.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 12.08.2013, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
Pe cale de excepție, a invocat nulitatea acțiunii potrivit art.200 Cod procedură civilă, justificat de faptul că nu i-a fost comunicată o copie de pe actul sancționator și de pe acțiunea introductivă de instanță, în lipsa cărora nu poate să-și formuleze apărări și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în favoarea Judecătoriei Iași prin raportare la locul săvârșirii pretinsei fapte.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata nu a depus niciun mijloc de probă solicitând administrarea probei cu raportul agentului, atestatul operatorului radar, verificarea metrologică a aparatului radar, CD, fotografii.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin serviciul registratură de la data de 01.11.2013, intimata a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv raport agent fila 22, planșă foto fila 23, atestat de operator radar fila 24, fișă identificare auto_ fila 25, buletin de verificare metrologică fila 26, CD fila 27.
Prin sentința civilă nr._/29.10.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, cauză care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10.07.2014 sub numărul_ .
Prin încheierea din 20.10.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția nelegalei timbrări a cererii, pentru considerentele ce acolo au fost arătate.
La termenul din 15.12.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și proba cu documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 19.03.2013 de către agentul constatator al intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE Iași - SERVICIUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 650 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile.
S-a reținut că în data de 19.03.2013, ora 10.36, petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583 B., pe un sector de drum cu limita de 60 km/h, cu viteza de 112 km/h, depășind astfel viteza legală admisă în interiorul localității cu 52 km/h, faptă prevăzută de art.49 alin.1 din OUG 195/2002 și sancționată de art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002 astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013 fila 5, raport agent fila 22, planșă foto fila 23, CD fila 27.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 337,5 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând la rubrica obiecțiuni că recunoaște fapta.
În drept, potrivit art.49 alin.1 din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar potrivit art.102 alin.3 lit. e) din OUG 195/2002, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (9-20 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013, instanța reține că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.
În ceea ce privește motivul de nulitate potrivit căruia agentul a încheiat un proces verbal care nu respectă modelul prevăzut de anexa 1D din HG nr.1391/2006, deși presupusa faptă era una constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat, apare ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art.109 al.2 din OUG nr. 195/2002, contravenția se poate constata și cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic. În acest caz, potrivit alin.3 al aceluiași articol, procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul.
Acest text de lege trebuie coroborat cu art.181 din HG nr. 1391/2006, potrivit căruia în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut in anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul; datele de identificare ale contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate, în scris, sub semnătura proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului.
Din aceste dispoziții legale rezultă că procesul verbal va trebui completat potrivit anexei 1D numai în situația în care acesta este întocmit după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul, ceea ce presupune că identitate conducătorului auto nu este stabilită la momentul constatării faptei.
În cazul în care imediat după efectuarea înregistrării cu aparatul radar, petentul este oprit în trafic și identificat, în mod evident nu este necesară prelucrarea înregistrărilor și comunicarea datelor conducătorului de vehicul de către proprietarul sau deținătorul acestuia, potrivit art.181 alin.2 din HG nr. 1391/2006, iar procesul verbal se va încheia pe loc conform art. 180 alin.1 din același act normativ.
Mai arată instanța și faptul că stabilirea de către legiuitor a unor modele de formulare pentru procesele verbale încheiate în cazul anumitor tipuri de contravenții cum sunt cele în materie rutieră, nu este o condiție de formă prevăzută sub sancțiunea nulității absolute nici prin art.181, alin.1 din H.G. nr.1391/2006 și prin de art.17 din O.G.nr.2/2001.
Ca atare, față de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, când nulitatea se ia în considerare și din oficiu, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv tipul de formular ce trebuie folosit, atrage sancțiunea nulității numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (aspecte statuate prin Decizia nr.XXII/19.03.2007, pronunțată de ICCJ în soluționarea recursului în interesul legii).
În ceea ce privește motivul de nulitate potrivit căruia la data întocmirii procesului verbal contestat, agentul constatator nu a făcut mențiuni complete privind posibilitatea de identificare a dispozitivului de măsurare a vitezei, mențiuni în lipsa cărora nu poate verifica legalitatea măsurătorilor, apare ca neîntemeiat în condițiile în care acest motiv de nulitate în acord cu art.16 din OG nr.2/2001 este unul condiționat de vătămare, vătămare pe care petentul nu a probat-o deși sarcina probei îi revenea.
În ceea ce privește motivul de nulitate potrivit căruia deși a adus la cunoștința agentului intimatei că nu se deplasa cu viteza reținută, agentul a consemnat că recunoaște fapta, fără a-i prezenta înregistrarea pretinsei fapte, apare ca neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
În ceea ce privește nesocotirea dispozițiilor legale care obligă agentul constatator să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de formula obiecțiuni și dacă aduce la cunoștință acest drept, atunci să le consemneze, instanța reține că și în această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, nu numai că petentul nu a invocat existența unei vătămări cauzate de neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, mai mult decât atât, instanța apreciază că petentul avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
În ceea ce privește motivul de nulitate potrivit căruia agentul nu i-a prezentat înregistrarea pretinsei fapte, apare ca neîntemeiată în condițiile în care nu există nicio dispoziție legală care să oblige agentul să procedeze în aceste sens și în condițiile în care petentul avea dreptul să se prezinte în instanța unde în condiții de contradictorialitate putea viziona suportul CD, drept de care petentul nu a înțeles să uzeze.
În ceea ce privește motivul de nulitate a acțiunii introductive invocate de intimată prin întâmpinare potrivit art.200 Cod procedură civilă justificat de faptul că nu i-a fost comunicată o copie de pe actul sancționator și de pe acțiunea introductivă de instanță, în lipsa cărora nu poate să-și formuleze apărări, apare ca neîntemeiată în condițiile în care sancțiunea prevăzută de art.200 Cod procedură civilă, este o sancțiune specifică etapei scrise și nu una ulterioară acestui moment, în condițiile în care la dosar există dovada de comunicare a acțiunii și a înscrisurilor atașate acesteia fila 12 și în condițiile în care prin întâmpinarea formulată intimata și-a formulat apărări contra susținerilor petentului și a produs probe în acest sens.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară. Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 675 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește motivul de netemeinicie a procesului verbal contestat dat de faptul că aparatele radar au o marjă de eroare de +/-3%, că nu pot stabili cu exactitate viteza autoturismelor, urmează a fi respins ca neîntemeiat pentru motivele ce vor fi arătate mai jos.
Potrivit art.3.1.1. lit. c) intitulat cerințe metrologice și tehnice din Ordin nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de +/- 3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h, cum este cazul de față, iar potrivit art. 3.1.2. din același act normativ, valorile măsurate ale vitezelor trebuie să se încadreze în erorile maxime tolerate specificate la pct. 3.1.1, respectând și cerințele specificate în cadrul fiecărui paragraf în parte sub acțiunea factorilor de influență: temperatura în domeniul de variație specificat de fabricant și care trebuie să cuprindă cel puțin (0 ... +50) grade C, umiditatea relativă între 10% și 95%, fără condensare, tensiune electrică de alimentare în domeniu, radiație electromagnetică, impulsuri de interferență, descărcări electrostatice, vibrații sinusoidale.
Potrivit art.3.5.1. din actul normativ sus-menționat, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Contestatorul recunoaște faptul că a depășit viteza legală, dar cu toate acestea contestă că ar fi circulat cu o viteză mai mare de 60 km/h, în momentul în care a fost surprins de organele de poliție.
Raportat la susținerea petentului, se reține că verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 (printre care se numără și erorile tolerate, conform pct. 3.1.1, din norma menționată) se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. În cadrul acestor evaluări, se determină erorile de măsurare ale cinemometrelor și se verifică încadrarea lor în limitele erorilor tolerate impuse.
Mai mult de atât, cerințele precizate anterior nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinometrelor, astfel încât dacă un cinometru, în condiții normale de utilizare, afișează o viteză de 100km/h, aceasta înseamnă că autovehiculul are această viteză nemaifăcându-se alte "ajustări" ale valorii afișate de cinemometru, operatorul nefăcând decât să constate valoarea măsurată și afișată de cinemometru.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului cu numărul de înmatriculare_ s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu cinemometrul tip PYTHON II, iar deplasarea autoturismului a fost înregistrată video cu camera video, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._ din 23.08.2012, fila 26, cinometru montat pe autospeciala_ . Din același buletin de verificare metrologică, rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice și sunt utilizate atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
În fotografia de la fila 23 și CD-ul depus, fila 27 se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, respectiv_, precum și viteza de 112km/h avută de acesta în data de 19.03.2013, la ora 10.36.37, cadrul 4679.
Totodată, procesul-verbal cuprinde constatări personale ale polițistului rutier care se coroborează în privința locației cu afirmațiile din plângere, de unde instanța reține că autoturismul era condus de contestator în interiorul localității, drum public pe care viteza maximă legală de deplasare este de 60 km/h, așa cum prevede expres art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Astfel cum s-a reținut anterior, cinemometrul tip PYTHON II se afla în perioada de valabilitate metrologică, iar petentul nu a invocat motive tehnice obiective care să ridice un dubiu cu privire la caracteristicile tehnice ale aparatului, astfel că subzistă prezumția de bună funcționare. Așadar, marja de eroare este avută în vedere la validarea metrologică a aparatului, iar nu la determinarea vitezei într-un caz concret și la încadrarea juridică a faptei.
Mai mult de atât, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că acțiunea petentului, constând în depășirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum localitatea B. cu peste 50 km/h, constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, în raport de fapta reținută în sarcina petentului, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art.49 alin.1, raportat la art. 102 alin.3 lit. e) din OUG nr.195/2002, prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice în interiorul localității. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, faptul că petentul desfășoară activități comerciale, neputând reprezenta un atare argument, iar faptul că petentul urma să transporte spre localitatea de domiciliu un coleg cu probleme cardiace fiind tot atâtea argumente pentru menținerea sancțiunilor astfel cum au fost individualizate de agentul constatator.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal ., nr._ din 19.03.2013, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal ., nr._ din 19.03.2013i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, menținând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013.
Având în vedere soluția de mai sus, ca neîntemeiată apare și cererea petentului de restituirea jumătate din minimul amenzii achitate prin chitanța ., nr._ din 20.03.2013 fila 8.
În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. R. CNP_, domiciliat în . M. E., județul B. în contradictoriu cu intimata I.P.J. IAȘI - BIROU RUTIER C._, cu sediul în Iași, ..6, județul Iași prin reprezentant legal S. I. și prin reprezentant convențional consilier juridic Z. M. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din 19.03.2013.
Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de obligarea a petentului la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E.-LoredanaSimona M. G.
Red.Tehnored.
E.L.A.-26.01.2015
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 765/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
