Plângere contravenţională. Hotărâre din 24-11-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 40251/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 24 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul P. M. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 11.12.2013, sub nr._, petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimatul P. Mun. Iași, plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ încheiat la 22.11.2013 de Serviciul Control Intern-Direcția Control Intern și Managementul Calității din cadrul Primăriei Mun. Iași, solicitând înlocuirea amenzii cu avertisment.
În fapt, petenta a arătat că este un comerciant serios, care nu a mai fost implicată în nici un fel de litigiu judiciar. Petenta deține 20 puncte de lucru în mun. Iași cu obiect de activitate „baruri și alte activități de servire a băuturilor. Pentru cea mai mare parte dintre acestea s-a obținut autorizația de funcționare eliberată de Primăria Iași pentru desfășurarea unor activități de alimentație publică. Au mai rămas însă 8 puncte de lucru pentru care, deși s-a solicitat încă de la 1 august 2012 de la Serviciul Avize M. întreprinzători din cadrul Primăriei Iași eliberarea autorizației, reprezentanții Primăriei Mun. Iași refuză cu rea-credință eliberarea acesteia. Pentru locația menționată în procesul-verbal contestat se refuză eliberarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică sub pretextul că ar fi nevoie de acordul locatarilor cu viza asociației de proprietari, deși spațiul în care se desfășoară activitatea petentei este unul comercial prin destinație. Petenta a fost sancționată contravențional deși reprezentanții săi au adus la cunoștința agenților constatatori faptul că societatea se află în derularea procedurii de obținere a autorizațiilor de funcționare. Având în vedere gradul de pericol social concret redus al faptei petenta a solicitat înlocuirea amenzii aplicate prin procesul-verbal contestat cui sancțiunea avertismentului.
În drept, petenta a invocat prevederile art.31 din OG nr. 2/2001.
S-a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, apreciind că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit, iar sancțiunea a fost corect individualizată, ținând cont și de faptul că petenta nu este la prima abatere de acest gen.
Intimatul a depus la dosarul cauzei extras din ONRC privind-o pe petentă, listare ECRIS, răspunsuri la interogatoriul administrat în dosarul nr._/245/2013, procesul-verbal de contravenție nr._/14.03.2013.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ încheiat la 22.11.2013 de Servicul Control Intern-Direcția Control Intern și Managementul Calității din cadrul Primăriei Mun. Iași petenta . a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 73 pct. 1 lit. a din OG nr. 99/2000, constând în aceea că în urma controlului desfășurat la data de 20.11.2013 la pucntul de lucru al petentei din mun. Iași, ., s-a constatat că aceasta desfășura activitate de alimentație publică fără a deține autorizație de funcționare eliberată de Primăria Mun. Iași..
Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta întrunește cerințele legale, neexistând nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care ar atrage anularea procesului-verbal și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
Petenta nu a contestat faptul că nu nu deține autorizație de funcționare pentru desfășurarea activității de alimentație publică la punctul de lucru menționat în procesul-verbal contestat, dar consideră că nu se justifică aplicarea sancțiunii amenzii în condițiile în care făcuse demersuri pentru obținerea acestei autorizații și, din punctul său de vedere, s-a refuzat în mod abuziv eliberarea autorizației. Instanța constată însă că petenta mai fusese sancționată anterior, pentru aceeași contravenție, săvârșită la același punct de lucru din ., prin procesul-verbal de contravenție nr._/14.03.2013, plângerea petentei împotriva acestui act sancționator fiind respinsă în dosarul nr._/245/2013. Prin urmare, deși petenta mai fusese sancționată anterior pentru aceeași faptă, săvârșită în același loc, a persistat în încălcarea dispozițiilor legale, astfel că nu se justifică înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, așa cum solicită petenta. Aceasta cu atât mai mult cu cât petenta a mai fost sancționată contravențional pentru săvârșirea unor contravenții identice, referitoare la alte puncte de lucru din mun. Iași. Faptul că, eventual, petentei i s-ar fi refuzat în mod abuziv eliberarea autorizației de funcționare nu justifică nerespectarea legii, petenta având posibilitatea de a formula o acțiune în contencios administrativ împotriva refuzului de eliberare a autorizației.
Având în vedere cele anterior expuse, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată plângerea petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ., cu sediul procesual ales la cab.av. U. C., din Iași, .. 24, ., parter, jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul P. Mun. Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/22.11.2013 încheiat de Serviciul Control Intern, Direcția Control Intern și Managementul Calității din cadrul Primăriei Iași.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2014.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/06.01.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Hotărâre din 17-01-2014,... → |
|---|








