Plângere contravenţională. Sentința nr. 3262/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3262/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 33050/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3262/2014
Ședința publică de la 04 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent P. E. C. și pe intimat I. IAȘI -S.R., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 28.02. 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 04.03.2014, când,
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata:
Constata ca la data de 11.10.2013 a fost înregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi, sub nr. de dosar_, plangerea promovata de petentul P. E. C. împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/2013.
In motivarea plangerii petentul sustine în esenta ca fapta retinuta în sarcina sa nu este reala, ca a facut obiectiuni însa agentul constatator nu i-a permis sa le consemneze. Învedereaza ca avea asupra permisul de conducere, ca nu i-a fost adus la cunostinta vreo defectiune la sistemul de iluminare, astfel ca nu i s-a dat posibilitatea de a o remedia.
Plangerea, formulata în termen si scutita de plata taxei de timbru a fost însotita de copia procesului verbal de contraventie contestat si dupa cartea de identitate a petentului.
Intimatul a formulat întampinare, solicitand respingerea plangerii. Sustine ca petentul a fost sanctionat pentru savarsirea contraventiilor prevazute de art. 101 al. 1, pct. 6, art. 108 al. 1, lit. c, art. 99 al. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, constand în aceea ca la data de 07.10.2013 a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ pe DN 28, iar la km. 90 a încalcat marcajul longitudinal simplu continuu, prin aceasta fortand autospeciala MAI_ sa vireze dreapta pentru a evita coliziunea. De asemenea conducatorul auto a refuzat sa prezinte permisul de conducere, iar autoturismul prezenta defectiuni la sistemul de lumini.
Precizeaza ca petentul a semnat procesul verbal fara a formula obiectiuni.
În drept au fost invocate dispozitiile art.148, art. 205, art. 315 cod procedură civilă, ale OG 2/2001, ale OUG 195/2002 și ale HG 1391/2006.
In raspunsul la intampinare, petentul a reluat sustinerile din plangerea formulata.
In dovada si contradovada s-a încuviintat partilor administrarea probei cu înscrisuri.
Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:
Prin procesul verbal de contraventie . nr._/2013, petentul P. E. C. a fost sanctionat cu 12 puncte amenda si patru puncte penalizare, pentru savarsirea contraventiiilor prevazute de art. 101 al. 1, pct. 6, art. 108 al. 1, lit. C, art. 99 al. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, constand in aceea ca la data de 07.10.2013 a condus autoturismul marca Opel cu nr. de inmatriculare_ pe DN 28, iar la km. 90 a incalcat marcajul longitudinal simplu continuu, prin aceasta fortand autospeciala MAI_ sa vireze dreapta pentru a evita coliziunea. De asemenea conducatorul auto a refuzat sa prezinte permisul de conducere, iar autoturismul prezenta defectiuni la sistemul de lumini.
Procesul verbal a fost semnat de petent, iar la rubrica obiectiuni a fost consemnat ,, nu are de facut,,.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/_, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenție, instanța constată că procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la motivul de nulitate invocat de petent, instanta reține că potrivit art. 16 alin 7 din OG nr. 2/2001 modificată și completată privind regimul juridic al contravențiilor: „„7) In momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.””.”
Nulitatea prevăzută de art. 16 alin 7 din OG nr. 2/2001 modificată și completată este o nulitate relativă și nu absolută .
Fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine în condițiile art. 175 din noul cod procedură civilă doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, iar petentul nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare, procesul verbal comunicându-i-se în mod legal .
Petentului nu i s-a încălcat dreptul la apărare în condițiile în care a avut posibilitatea să formuleze plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cursul procesului sa-și formuleze apărările pe care le considera necesare.
Acest aspect a fost reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia nr. XXII din 19.02.2007, admițând recursul în interesul legii, a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției.”
Și sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța constată că este temeinic întocmit pentru următoarele motive:
Astfel, instanța reține că materia contravențională este asimilată în interpretarea Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, materiei penale, în ce privește respectarea dreptului la apărare al contravenientului. În consecință, contravenientul beneficiază de o prezumție de nevinovăție. Este adevărat deci că prezumția de legalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție poate veni în flagrantă contradicție cu prezumția nevinovăție a contravenientului, dacă înfrânge în mod nerezonabil posibilitatea acestuia de a se apăra. O astfel de prezumție nu este însă în dezacord cu prezumția de nevinovăție dacă, raportat la gravitatea mizei, ea nu depășește o limită rezonabilă.
Instanța constată că procesul verbal de contravenție constituie un act administrativ, care, în privința constatărilor personale (prin propriile simțuri) ale agentului constatator se bucură de o prezumție relativă de adevăr, agentul constatator fiind împuternicit de stat a constata faptele antisociale.
În cauză, faptele de a nu avea asupra sa permisul de conducere și defecțiunile la sistemul deiluminare au fost constatate în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator, la dosar fiind anexată și documentația care a stat la baza întocmirii acestuia.
Mai mult petentul a recunoscut că ar fi avut defecțiuni la sistemul de iluminare, că avea un bec în înlocuire, însă nu i s-a adus la cunoștință defecțiunea, fapt neprobat în cauză și că nu a dat permisul agentului constatator de prima data, iar ulterior agentul constatator nu a mai vrut să îl primească, fapt de aasemenea neprobat în cauză.
Cât despre depășirea liniei continue, acest lucru rezultă din documentația depusă la dosar, respectiv planșe foto și imagini.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plangerea promovata de petentul P. E. C., domiciliat în H., ., jud. V., CNP_, împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/2013 întocmit de I. Iasi.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecatoria Iasi.
Pronuntata în sedinta publica azi, 04.03.2014.
Președinte Grefier
Red./Tehnored. A.M.
4ex./05.05.2014.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3259/2014.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 3732/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








