Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 21830/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 01 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află pronunțarea cauzei Civile privind pe petentul P. C. în contradictoriu cu intimata I. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de ,timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul P. C. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei . nr._ incheiat la data de 09.06.2014 de intimata POLITIA MUN IASI .
În motivarea plângerii petentul a arătat că nu se face vinovat de savirsirea faptei precizind ca procesul verbal a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale respectiv a art 180 al.3 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 ce prevede obligativitatea completarii instiintarii de plata in cazul sanctionarii cu amenda. Se solicita admiterea plingerii .
In drept s-au invocat disp. 192, 194 C., OUG 195/2002, OG 2/220.
Alăturat plângerii petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție, copie act de identitate.
Legal citata, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plingerii ca neintemeiata si a anexat intreaga documentatie ce a stat la baza intocmirii procesului verbal.
Analizând actele dosarului și probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 09.06.2014 s-a încheiat de catre intimata Politia Mun Iasi procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu Avertisment si 4 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 al.1 lit c pct 3 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că petentul a condus autoturismul marca WV cu nr. de inmatriculare_ pe . cu viteza de 82 km/h control radar pe un sector de drum limitat la 50 km/h.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Motivul de nulitate invocat de catre petent este neintemeiat. In plus, ,nerespectarea dispozitiilor mentionate nu este prevazuta sub sanctiunea nulitatii . Fiind vorba de o nulitate virtuala, anularea intervine in conditiile art. 174 C.proc.civ doar in masura dovedirii unei vatamari care sa decurga din viciul constatat si care sa nu poata fi inlaturata decit prin anularea actului, vatamare care insa nu a fost dovedita in cauza.
Instanța mai apreciază că procesul verbal coroborat cu probatoriul administrat în cauză conține toate elementele necesare individualizării sancțiunii.
Astfel procesul verbal de contravenție descrie suficient de clar fapta pentru a se putea aprecia asupra gravității ei
În ce privește incadrarea juridica a faptei instanta constata ca aceasta s-a facut corect.
Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. c. României, cu privire la interpretarea noțiunii de prezumție de nevinovăție în cadrul procedurii plângerii contravenționale, instanța apreciază că procesul-verbal atacat trebuie susținut de documentația care a stat la baza întocmirii lui. Intimata a depus la dosarul cauzei documentatia ce a stat la baza procesului verbal de constatare a contraventiei fiind facuta dovada savirsirii faptei, dovada care-i incumba.
Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal, având în vedere că acesta este încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 269 C., având valoarea unui înscris autentic .
F. de probele administrate instanta apreciaza ca petentul a savirsit fapta ce-i este imputata motiv pentru va fi respinsa plingerea si mentinut procesul-verbal de constatare a contraventiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiata plângerea contravențională formulata de petentul P. C. ,CNP_ domiciliat in Iasi, . nr. 4, ., . verbal de constatare a contraventiei . nr._ incheiat la data de 09.06.2014 de intimata POLITIA MUN IASI.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică azi 01.10.2014 .
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red/Tehnored. S.A.F./S.C.
4 ex./14.10.2014
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








