Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 13787/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._/2014
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent L. M. A. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 01 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2014, când, s-a amânat pronunțarea pentru data de 17 octombrie 2014, când,
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata:
Constata ca la data de 17.04.2014 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi, sub nr. de dosar_, plangerea promovata de petenta L. M. A. impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/2014, solicitand anularea acestuia, sau inlocuirea sanctiunii cu sanctiunea avertisment.
In fapt, petenta motiveaza:
La data de 04.04.2014, ora 19.40, in timp ce conducea autoturismul proprietate personala marca Volswagen cu nr. de înmatriculare_, a fost oprita in localitatea M. de un agent din cadrul I. lasi. Cu aceasta ocazie, a fost incheiat procesul verbal de contravenție . nr._ din 04,04.2014 prin care a fost sanctionata cu amenda in cunatum de 510 lei in baza art. 101/1/11 din OUG 195/2002 deoarece, conform mențiunii agentului constatator „ condus auto marca VW cu nr. de "înmatriculare_ pe DJ 248A M. avand defecțiuni minore a sistemului de iluminare stop partea dreapta".
Asa cum a evidentiat la rubrica mențiuni, subliniaza ca toate luminile autoturismului funcționau corect in momentul in care a pornit autoturismul pentru a se deplasa de la domiciliul de fapt din . pana la supermaketul din centrul localitatii M.. Martorul A. Cătălină poate confirma faptul ca, inainte de a fi oprita de agentul de politie funcționau corect toate luminile autoturismului, inclusiv stopul spate partea dreapta.
Astfel, petenta a plecat de acasa cu autoturismul proprietate personala, iar din urma ei a plecat si martorul A. Cătălină, cu mașina sa. Având in vedere ca, pana la intersectia cu DJ248 trebuie parcurs un drum relativ ingust de circa 280 m, pe toata aceasta distanta martorul a mers in urma petentei cu propria mașina neavand loc de depășire. In aceste condiții, a putut observa faptul ca funcționau corect ambele stopuri din spate ale autoturismului condus de petenta.
Dupa parcurgerea celor cca 280 m, petenta a virat dreapta si s-a îndreptat către centrul localitatii M. fiind oprita dupa circa 2-3 km de agenentul constatator, iar martorul A. Catalia a virat stanga, indreptandu-se către localitatea Valea L..
Subliniaza ca, din moment ce luminile funcționau corect in momentul in care a plecat de acasa, cu siguranța, pana a fi oprita de agentul constatator, defecțiunea la sistemul de iluminat a fost provocata fie de un scurtcircuit, fie de simpla ardere a unui bec. Este vorba de cazul fortuit care inlatura caracterul contravențional al faptei.
Desi a incercat sa explice si domnului agent constatator ca este vorba de o situatie fortuita, acesta a refuzat sa mo asculte, motivad „ca si ei au sefi si isi fac datoria".
Având in vedere cuantumul ridicat al amenzii aplicate, considera abuziva conduita domnului agent constatator.
In subsidiar, solicita înlocuirea sancțiunii amenzii in cuantum 510 lei cu avertisment deoarece, raportat la criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale amenda in cuantum de 510 lei aplicata este mult prea aspra, iar prin fapta savarsita s-a adus atingere minima relațiilor sociale protejate prin dispozițiile legale in baza carora societatea a fost sanctionata.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 instituie în mod cert principiul proporționalității sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei reținute. Disp. art. 5 alin. 5 se completează cu ale art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, potrivit cu care „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".
Din conținutul textelor normative menționate rezultă fără îndoială că aplicarea unei sancțiuni contravenționale se realizează în urma unui proces de individualizare, prin analizarea criteriilor enumerate și este rezultatul unei analize realizate in concreto, nu in abstracto, prin aplicarea în mod automat a sancțiunii amenzii prevăzute de norma legală.
Considera ca fapta săvârșita de petentă nu prezintă un grad de pericol social ridicat, față de care sancțiunea amenzii nu este proporțională, este lipsită de temei, întrucât textul de lege care prevede fapta ce constituie contravenție face referire la pericolul social generic, avut în vedere de legiuitor la caracterizarea faptei ca fiind contravenție, nu la pericolul social concret pe care îl prezintă fiecare faptă calificată drept contravenție. Doctrina subliniază faptul că sancțiunea ce se aplică faptelor contravenționale trebuie adaptată, pentru fiecare faptă concretă, pericolului pe care îl prezintă, deoarece numai în acest caz poate avea aptitudine funcțională.
Prin urmare, sancțiunea ce se aplică unei anumite fapte calificate drept contravenție este raportată la ansamblul împrejurărilor cauzei respective și la pericolul social concret, criteriu care este analizat de instanța de judecată. Acest punct de vedere este regăsit și în soluțiile instanțelor de judecată, care menționează rolul de control al sancțiunii ce aparține instanțelor de judecată, în baza disp. art. 34 alin, (1) din OG nr, 2/2011, de a reindividualiza sancțiunea.
Cu privire la acest aspect, arata faptul că, asa cum rezulta din procesul verbal de contravenție, amenda in cuamtum de 510 lei a fost aplicata pentru " defecțiuni minore a sistemului de iluminare stop partea dreapta".
In plus, potrivit Codul rutier, nefunctionarea stopului spate din partea stanga a vehiculului creaza . pentru circulația pe drumurile publice.
Pe de alta parte, a fost oprita de agentul constatator la ora 19.30, moment al zilei in care inca era lumina, asa incat nefunctionarea stopului spate partea dreapta nu a creat un pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice,
Fiind de buna credința, a achitat jumatate din cuantumul amenzii de 510 lei, asa cum rezulta din chitanta pentru creanțele bugetelor locale emisa de Primaria Comunei M. la data de 07.04.2014.
Solicita obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, constând in onorariu de avocat si taxa de timbru.
In dovedirea celor sustinute solicita administrarea probei cu înscrisuri si a probei testimoniale, constand in audierea martorului A. Cătălină.
In drept au fost invocate dispozitiile art.31 din O.G. nr.2/2001.
A solicitat judecata in lipsa in temeiul art.223 alîn.3 din Codul de procedura civila.
Plangerea, formulata in termen legal si timbrata cu taxa de timbru de 20 de lei a fost insotita de, copie conforma cu originalul dupa cartea de identitate, procesul verbal . nr._ din 04.04.2014, chitanta din 07.04.2014 emisa de Primaria M..
Intimatul a formulat intampinare, solicitand respingerea plangerii.
Sustine ca petenta a fost sanctionata prin procesul verbal de contraventie . nr._/2014 pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 101 al. 1 pct. 11 din OUG 195/2002, constand in aceea ca la data de 04.04.2014 a condus autoturismul marca VW cu nr. de imnatriculare_ pe DJ 248A M. avand defectiuni minore la sistemul de iluminare, respectiv stop partea dreapta.
Precizeaza ca sustinerile petentei sunt neintemeiate.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 148, art. 205, art. 315 cod procedura civila, ale OG 2/2001, ale OUG 195/2002, ale HG 1391/2006.
In dovedire a solicitat proba cu inscrisuri.
Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost administrata, la cererea petentei, proba cu inscrisuri si proba testimoniale, constand in audierea martorului A. Cătălină, iar la cererea intimatei, proba cu inscrisuri.
Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:
Prin procesul verbal de contraventie . nr._/2014, petenta a fost sanctionata cu 6 puncte amenda, in valoare de 510 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 101 al. 1 pct. 11 din OUG 195/2002, constand in aceea ca la data de 04.04.2014 a condus autoturismul marca VW cu nr. de imnatriculare_ pe DJ 248A M. avand defectiuni minore la sistemul de iluminare, respectiv stop partea dreapta.
Verificând legalitatea procesului-verbal întocmit, în conformitate cu dispozițiile art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând motive de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Verificând temeinicia aceluiași proces-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acestuia și hotărăște asupra sancțiunii.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a
limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră că una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal - cum este cazul de fata– procesul verbal
legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Petenta nu a reușit să facă o asemenea dovada, martorul audiat, declarand ca la momentul la care a dus masina la verificari, in acea zi, becul nu functiona.
Instanța apreciază așadar că petenta se face vinovata de contraventia retinuta in sarcina sa.
Avand in vedere insa gradul concret de pericol social al faptei, considerând ca sancțiunea aplicata a fost prea mare în raport cu fapta săvârșită însa pentru a nu rămâne nesancționata, instanța va proceda la o reindividualizare a pedepsei aplicate prin înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte plangerea promovata de petenta L. M. A., domiciliat in V., ., ., jud. V., cu domiciliul ales in Iasi, .. 37, ., jud. Iasi, la Societatea civila de avocati „B. & Asociatii, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._/2014, intocmit de I. Iasi.
Inlocuieste sanctiunea aplicata cu sanctiunea avertisment.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 17.10.2014.
Președinte Grefier
Red./Tehnored. A.M.
4ex./17.11.2014.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 09/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3985/2014. Judecătoria... → |
|---|








