Pretenţii. Sentința nr. 2788/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2788/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 33818/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 24 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –Ș. A. P.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2788

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta F. R. E. în contradictoriu cu pârâtul M. P., având ca obiect pretenții - perimare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod de procedură civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.11.2012 sub nr._, reclamanta F. R. E. a chemat în judecată pe pârâtul M. P..

Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată în drept.

Prin încheierea de ședință din data de 07.01.2013, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 din Codul de procedură civilă, având în vedere că nu a fost posibilă realizarea procedurii de citare a reclamantei la adresa indicată de aceasta în acțiune, neexistând alte date pentru identificarea domiciliului acesteia.

Instanța a invocat din oficiu excepția perimării judecății cauzei.

Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 07.01.2013 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 1551 din Codul de procedură civilă.

De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 249 și art. 250 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 248 Cod procedură civilă potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 Cod procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimată judecata acțiunii formulată reclamanta F. R. E., domiciliată în localitatea Coarnele Caprei, . la B., nr. 142, județul Iași, în contradictoriu cu pârâtul M. P., aflat în stare de arest la Penitenciarul A., având ca obiect pretenții.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2014.

Președinte,Grefier,

P. Ș. A. R. C. L.

Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.

4ex/03.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2788/2014. Judecătoria IAŞI