Plângere contravenţională. Sentința nr. 5859/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5859/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 32144/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 22 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier L. L.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5859/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent . și pe intimat I.P.J.IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .
La apelul nominal făcut în ședința publică
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, procedura de citare este legal îndeplinită, iar la data de 08.04.2014, prin serviciul Registratură al Judecătoriei Iași, s-au depus la dosar relațiile solicitate,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare,
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Judecătoriei Iași si înregistrată la data de 04.10.2013 sub nr._, petenta S.C. N. .. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 21.09.2013 de către I.P.J. Iași – S.I.F. prin care a fost sancționată cu amendă pentru faptul că nu a afișat prețurile la raft în magazinul său.
În motivare petentul arată că în momentul în care s-a efectuat controlul fusese golită vitrina pentru păstrare la rece iar produsele la care nu se găsise afișat prețul fuseseră mutate pe un raft pentru a fi rearanjate.
În susținere, petentul a depus copia procesului verbal contestat.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată precum și a cererii de ascultare ca martor a persoanelor care intră sub incidența art. 315 Cod de procedură civilă.
In dovedire a depus la dosar înscrisuri (f.17,-18).
Examinând actele si lucrările dosarului, instanta reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 21.09.2013 de către I.P.J. Iași – S.I.F., petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum total de 2000 lei pentru încălcarea prev. art. 1 lit. h din Legea nr. 12/1990, constând în faptul că, în ziua de 21.09.2013 la punctul de lucru din . acte de comerț fără a afișa prețurile pentru produsele oferite spre vânzare.
Analizând cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să poată fi invocate de instanță din oficiu.
Procedând apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța apreciază că din probele administrate în cauză, rezultă că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității pentru următoarele considerente:
Procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, făcând dovada asupra stării de fapt reținută prin procesul-verbal, până la proba contrară.
Având în vedere că procesul verbal contestat cuprinde o situație de fapt constatată direct și personal de un agent de poliție, organ al statului învestit cu putere publică (a cărui activitate se desfășoară sub semnul unei prezumții relative de legalitate), instanța apreciază că sub aspectul temeiniciei, acest act se bucură de o prezumție relativă, și nu una absolută, care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție.
Așadar, pentru a proteja individul de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât, în opinia instanței, nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii) această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poată să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator.
Această interpretare este în spiritul celor statuate de Curtea Europeană, care, în cauza Ozturk c. Germaniei a arătat că numai în situația în care judecătorul ar aplica în mod automat prezumția irefragrabilă de responsabilitate, și nu ar aprecia în mod liber asupra cauzei, prezumția de nevinovăție ar fi golită de însăși substanța sa (par. 28).
Instanța apreciază că, în ceea ce privește sancțiunea aplicată, trebuie reținut că scopul acesteia este unul preventiv în sensul prevenirii săvârșirii altor fapte antisociale și nu punitiv, în sensul privării contravenientului de resurse materiale.
Instanța observă că, în ansamblul săvârșirii faptei, aceasta are un grad de pericol social scăzut, neexistând dovada unei perseverențe în săvârșirea de fapte de acest gen și, totodată, intimatul nu a făcut dovada unui caracter de repetabilitate a faptei, urmând ca amenda să fie înlocuită cu avertismentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. N. .. cu sediul În C.. Tomești, ., ..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal atacat.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
C. IulianLeontescu L.
Pentru grefier aflat în C.O.
semnează grefierul șef al secției civile, L. P.
Red / Tehnored. C.I..
4 exemplare, 07.07. 2014
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6749/2014. Judecătoria... → |
|---|








