Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 35/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 35/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 35193/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din camera de consiliu din data de 04 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: I.-C. R.
Grefier: I. A. V.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Conform Hotărârii nr.35 din 21.08.2014 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Iași, se modifică indicativul completului CCS, al cărui titular a fost judecător stagiar, în C0, fiind desemnată, începând cu data de 22.08.2014, doamna judecător R. I.-C. ca titular al completului de drept comun nespecializat, cu indicativul C0.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. Q. G. DISTRIBUTION S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. .., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, răspunde, pentru pârâtă, doamna consilier juridic H. G., lipsind reprezentantul reclamantei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează instanței că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită, precum și faptul că, prin compartimentul Registratură al Judecătoriei Iași, s-au depus, de către reclamantă, note de ședință, cu duplicat, după care:
Instanța înmânează un exemplar al concluziilor depuse de reclamantă reprezentantului pârâtei, care nu solicită termen pentru studierea acestora.
Instanța pune în discuție dispozițiile art.1026 al.3 din Noul Cod de procedură civilă.
Reprezentantul pârâtei consideră că trebuie menținută procedura cererii de valoare redusă.
Instanța, având în vedere dispozițiile art.1026 al.3 raportat la art.1029 alin.9 din Noul Cod de procedură civilă, apreciază că nu se impune soluționarea cauzei pe procedura dreptului comun, având în vedere că probatoriul administrat până în prezent nu presupune cheltuieli suplimentare și disproporționate față de valoarea cererii.
Nemaifiind cereri de formulat, nici probe de administrat sau incidente de soluționat, instanța deschide dezbaterile, potrivit dispozițiilor art.392 din Noul Cod de procedură civilă, și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul convențional al pârâtei, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii, pentru motivele indicate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art.394 din Noul Cod de procedură civilă, constată cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre deliberare în temeiul art.395 din Noul Cod de procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de valoare redusă de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.10.2013, sub nr.de dosar_, reclamanta S.C. Q. G. DISTRIBUTION S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. .., pronunțarea, pe calea specială a procedurii cererii de valoare redusă, A unei hotărâri de obligare a acesteia la plata sumei de 663,55 RON, actualizată cu indicele de rată a inflației de la data scadenței și până la data achitării efective a debitului principal, și a dobânzii legale aferente în valoare de 35,37 RON, calculată de la data scadenței facturii fiscale PAQGDF nr.2334/25.05.2013 (01.06.2013) și până la data depunerii cererii (31.10.2013), precum și în continuare, până la plata integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru. De asemenea, s-a solicitat și contravaloarea în lei la data plății a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale, potrivit art.10 din Legea nr.72/2013.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a emis factura fiscală PAQGDF nr.2334/25.05.2013, scadentă la 01.06.2013, în valoare de 663,55 RON, pentru contravaloarea mărfii livrate și neachitate, factura fiind acceptată la plată, respectiv semnată de primire, astfel încât deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, care este de drept în întârziere.
În drept s-au invocat dispozițiile art.1535 și 1270 Noul Cod Civil, 1025-1032 din Noul Cod procedură civilă, O.G. nr.13/2011, Legea nr.72/2013, Legea nr.82/1991, precum și art.126, 280 alin.2, 223 alin.3 și 411 N.C.proc.civ.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv factura fiscală PAQGDF nr.2334/25.05.2013 și calculul dobânzii legale penalizatoare.
Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale în cauză.
Cererea a fost legal timbrată cu 50 RON taxă judiciară de timbru.
Formularul de cerere a fost comunicat pârâtei S.C. E. .., care, prin reprezentantul său, a depus răspuns scris la cererea reclamantei (filele 18-21), arătând că nu este de acord cu pretențiile acesteia, deoarece factura fiscală nr.2303 nu a fost niciodată comunicată la sediul său, iar marfa indicată nu a fost primită de pârâtă, semnătura de pe factură nefiind recunoscută. Se mai susține că agentul reclamantei, numitul V. A.-S., a falsificat semnătura de primire de pe respectiva factură, pârâta achiziționând de la reclamantă doar produse din tutun.
S-a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat, cerere accesorie asupra căreia s-a revenit ulterior.
În răspunsul la apărările pârâtei, reclamanta a solicitat respingerea acestora, arătând că înscrisul, chiar și nesemnat, dar utilizat în mod frecvent în desfășurarea activității unei societăți face dovada raportului juridic dintre profesioniști, conform art.274 N.C.proc.civ. și art.155 alin.28 din Codul fiscal.
S-a solicitat administrarea probei testimoniale prin citarea în cauză a numitului V. A. S., agentul comercial care a livrat marfa către pârâtă și a comunicat factura în discuție, percepând personal momentul livrării mărfurilor.
Față de poziția exprimată a părților, instanța a fixat termen în cauză, cu citarea acestora.
La termenul de judecată din data de 11.02.2014, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, administrarea probei cu înscrisuri, iar, pentru reclamantă, și a probei testimoniale constând în audierea martorului V. A. S.. Din modul de executare a mandatului de aducere emis pentru termenul de judecată din data de 29.04.2014, rezultă imposibilitatea ascultării martorului, ca urmare a faptului că acesta a plecat de mai mult timp în Italia (filele 45-46).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. Q. G. DISTRIBUTION S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. E. .. pentru pretenții contractuale în temeiul unei facturi fiscale având .> PAQGDF nr.2334/25.05.2013 (depusă la fila 8 în copie conformă și la fila 37 în original), scadentă la data de 01.06.2013, în valoare de 663,55 RON, reprezentând contravaloarea mărfii livrate, respectiv Vorona BS 19% 3 L PET ST55 (16 buc.) și Timișoreana Sticlă 0,5 L B. (40 buc.).
Conform mențiunilor din factură, aceasta a fost emisă pe seama pârâtei și a fost expediată prin delegatul reclamantei, martorul V. A., la data de 25.05.2013 ora 4:23:51 PM, fiind semnată de primire de numita C. E.. În ceea ce privește această persoană, din înscrisurile depuse de pârâtă (filele 50-57) și din fișele de evidență extrase din programul DEPABD rezultând că aceasta nu figurează printre angajații pârâtei, nici nu are actul de identitate indicat în cuprinsul facturii fiscale, . numărul respectivei cărți de identitate aparținând unei alte persoane, numitul C. O. (fila 63).
Pârâta susține că nu a primit marfa menționată în factură, achiziționând de la reclamantă doar țigări, nu și băuturi, astfel cum se menționează în factură.
Instanța reține că, în drept, sunt aplicabile situației litigioase dispozițiile art.218, 219, 1166 și 1270 din Noul Cod civil, precum și art.249, 268, 273 și 277 Cod pr.civ.
Astfel, instanța reține că, în baza art.1270 N.C.civ., ceea ce obligă un debitor este un contract valabil încheiat.
Se mai reține că, potrivit principiului general în materia probațiunii, astfel cum este reglementat de dispozițiile art.249 N.C.proc.civ., în materia răspunderii contractuale revine în primul rând creditorului-reclamant sarcina de a dovedi existența unei creanțe, respectiv existența valabilă a raportului juridic obligațional.
În cauza dedusă judecății, reclamanta S.C. Q. G. DISTRIBUTION S.R.L. nu a făcut dovada unui astfel de raport juridic în care să fi intrat cu pârâta S.C. E. .., în conformitate cu dispozițiile art.249 N.C.proc.civ., singurul înscris depus în susținerea fondului fiind factura fiscală PAQGDF nr.2334/25.05.2013, ce nu poartă nicio mențiune din care să rezulte însușirea la plată, în mod legal, de către reprezentanții pârâtei, a contravalorii indicate.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantei în sensul că simpla existență a unui înscris, chiar nesemnat, face dovada raportului juridic dintre profesioniști. Este adevărat că, potrivit art.277 alin.2 N.C.proc.civ., înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic, dar instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu pot constitui singurul temei de admitere a unei cereri precum cea din prezentul dosar în situația în care pârâta contestă în mod expres tocmai actul juridic a cărei dovedire se urmărește prin depunerea respectivului înscris (stabilirea raporturilor contractuale dintre părți și nașterea obligației de plată a contravalorii mărfii livrate). Mai mult, pentru a fi incident art.277 alin.2 N.C.proc.civ., mai precis condiția utilizării înscrisului în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi, este necesară dovedirea, de către reclamantă, a faptului că activitatea sa de comerț sau cea a partenerului se desfășoară în mod obișnuit în felul determinat prin emiterea acelui înscris, inclusiv în ceea ce privește nesemnarea de către destinatar. În acest sens, factura semnată numai de către emitent face probă contra acestuia, în privința întregului său cuprins, indiferent dacă a fost sau nu acceptată de cel căruia i se adresează, însă nu face dovada împotriva destinatarului care nu a semnat-o decât în condițiile art.277 alin.2 N.C.proc.civ., și anume atunci când emitentul dovedește că destinatarul facturii își organizează activitatea specifică în acest fel, fie doar în raportul juridic stabil și constant cu emitentul (de exemplu, a făcut plăți anterioare, în aceleași condiții sau și-a executat prestațiile corelative în mod necontestat, în sensul unei acceptări tacite a facturii), fie în relația cu orice profesionist (a se vedea Noul Cod de procedură civilă – Comentariu pe articole, G. B. ș.a., Editura Hamangiu, 2013, pag.277-278). Ori, față de toate aceste considerente, instanța reține că reclamanta nu a probat o asemenea practică a părții adverse, prin urmare nu sunt aplicabile prevederile art.277 alin.2 N.C.proc.civ.
Se observă și faptul că, în pricina de față, nu sunt incidente nici dispozițiile art.155 alin.28 din Codul fiscal, respectivele prevederi având o cu totul altă finalitate, și anume reglementarea raporturilor dintre contribuabil și stat, nu între profesioniști.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art.280 alin.1 N.C.proc.civ., registrele profesioniștilor, întocmite și ținute cu respectarea dispozițiilor legale, pot face între aceștia deplină dovadă în justiție, pentru faptele și chestiunile legate de activitatea lor profesională, însă, pe de altă parte, alin.3 din articolul menționat prevede că instanța poate aprecia în ce măsură a atribui putere doveditoare acestora atunci când nu concordă. De altfel, reclamanta nu a mai depus la dosar fișa partener a pârâtei, nici alte facturi fiscale emise în raporturile cu aceasta din urmă, astfel cum a făcut mențiune în răspunsul la întâmpinare.
În lumina tuturor acestor considerente și față de faptul că forța probantă a înscrisurilor sub semnătură privată rezidă tocmai în semnătura aplicată de cel căruia i se opune înscrisul,în condițiile în care reclamanta nu a dovedit că mărfurile ce apar înscrise în factura fiscală PAQGDF nr.2334/25.05.2013 ar fi fost primite de pârâtă și, în mod implicit, nici faptul că cea din urmă ar fi acceptat plata contravalorii acestora, cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.
Nu în ultimul rând, în temeiul art.451-453 N.C.proc.civ. și față de principiul disponibilității, se va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. Q. G. DISTRIBUTION S.R.L., CUI RO25168353, J_, cu sediul în IASI, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. .., CUI/C._, J_ , cu sediul în ., prin reprezentant legal R. G..
Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.
Dată în camera de consiliu astăzi, 04.11.2014.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.11.2014.
Președinte, Pentru grefier promovat la Tribunalul Iași,
I.C.R. Semnează grefierul șef al secției civile
Red./Tehnored.I.C.R./I.A.V.
4 ex./09.01.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2670/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3937/2014. Judecătoria... → |
|---|
