Întoarcere executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 21852/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 15 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. C. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, pârât C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI, pârât ., pârât B. P. SUC.IAȘI, având ca obiect întoarcere executare daune interese - disjungere - PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este nelegal îndeplinită cu pârâtul ., întrucât citația acestuia a fost restituită în întregime cu mențiunea: „Destinatar mutat de la adresă și noul locatar nu permite afișarea”, iar părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării invocată din oficiu de către instanță, după care:

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită, întrucât prin raportare la prevederile art. 172 C.proc.civ., reclamantul nu a adus la cunoștința instanței un alt loc al citării, pârâtul fiind citat la locul indicat inițial în acțiune.

Instanța constată că a trecut mai mult de un an de la depunerea la dosar a ultimului act de procedură, motiv pentru care rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Sub nr. _, s-a înregistrat la data de 09.07.2013 pe rolul Judecătoriei Iași, cererea privind pe reclamanta M. C. și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, pârât C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI, pârât ., pârât B. P. SUC.IAȘI, având ca obiect întoarcere executare daune interese - disjungere.

Analizând cu prioritate excepția perimării invocată din oficiu, instanța constată următoarele :

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09.09.2013, dată la care prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.2 C.proc.civ. Instanța reține că de la această dată, nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părților.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit art. 252 C.proc.civ. perimarea se constată și din oficiu .

Față de aceste împrejurări, instanța consideră întemeiată excepția perimării, urmând să constate perimată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, ridicată din oficiu de instanță.

Constată ca fiind perimată cererea formulată de reclamantul M. C., domiciliat in IAȘI, ., ., . în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, C. DE A. DE SĂNĂTATE IAȘI, cu sediul in IAȘI, .. 18-20, ., cu sediul in IAȘI, .. 7, . SUC.IAȘI, cu sediul in IAȘI, ..

Cu recurs la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași), în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.12.2014.

PREȘEDINTE: GREFIER:

Red. Z.I./Tehnored. L.C.

2 ex./15.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI