Pretenţii. Hotărâre din 03-11-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 19375/245/2012*
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 03 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. C. I. și M. L. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, având ca obiect obligație de a face anulare clauză abuzivă; restituire sumă - Lg. 193/2000 - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 13.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 20.01.2014, când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 27.10.2014, când pentru același motiv a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25.06.2012 sub nr._, reclamanții M. C. I. și M. L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea clauzei nr. 5 lit. a) din convenția încheiata intre parti, ca fiind abuziva; restituirea sumei plătită in virtutea clauzei nr. 5 lit. a) din contract, clauza abuziva, reprezentind comisionul de risc calculat de la data primei anuități si pâna la data introducerii acțiunii, precum si restituirea comisionului de risc aplicat lunar la soldul creditului, calculat in continuare de la data introducerii acțiunii si pina la pronunțarea hotarârii judecătorești, sume ce urmează a fi actualizate in funcție de indicele de inflație de la data restituirii; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului, calculata începind cu data introducerii acțiunii si pâna la data plații efective;obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, reclamanții au arătat că la data de 10.09.2007 au încheiat cu V. R. convenția de credit nr._, prin care au contractat un credit cu garanție reala imobiliara in valoare de 90.000 CHF, cu o perioada de rambursare de 300 luni, cu o dobânda fixa de 4,25% pe an (conform clauzei nr. 3 lit. a) din convenție).
F. ca parata sa-si asume un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare, art. 5 lit. a) din convenție, precizează ca se percepe un "comision de risc" in cuantum de 0,15%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit". Astfel, in virtutea acestei clauze reclamanții au achitat paratei, in perioada scursa de la încheierea convenției, suma reprezentând comision de risc.
La data de 05.07.2010, reclamanții au invitat reprezentanții paratei in temeiul art. 720 ind. 1 c.proc.civ, in vederea rezolvării pe cale amiabila a litigiului. Potrivit reclamanților convenția de credit poate fi acceptata de client doar in integralitatea sa, impreuna cu toate condițiile prestabilite de banca, fiind evident ca acesta este un contract cadru, având caracter impus iar nu negociat. Mai mult, acesta convenție de credit are caracterul unui contract standard, preformulat, facind parte din categoria contractelor de tip adeziune, intrucit nu a existat posibilitatea de a putea opta, fara a exista posibilitatea reala si efectiva de a influenta în orice mod condițiile creditului. Același lucru este statuat si de prezumția relativa instituita de art. 4 alin 2 din Legea 193/2000. Conform aceluiași articol aln.l si 2 si lit.b a pct. 1 din anexa la L. 193/2000, articolul 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit reprezintă o clauza abuziva, intrucit acesta clauza nu a fost negociata cu împrumutații, iar in momentul semnării contractului de credit nu a existat posibilitatea reala de a lua la cunoștința de condițiile contractuale privitoare la comisionul de risc, intrucit reclamanții nu au fost informați de către furnizorul de servicii financiare.
La momentul încheierii convenției de credit reclamanții nu ar fi avut posibilitatea de a schimba sau exclude încasarea respectivului comision, nu li s-a adus la cunoștința motivul pentru care a fost inclus in contract, scopul acestuia si mai ales cum a fost stabilit cuantumul acestuia in stabilirea lui.
Perceperea comisionului de risc ar reprezenta un factor de creare a unui dezechilibru semnificativ intre obligațiile contractuale, in detrimentul reclamanților, din moment ce returnarea împrumutului a fost deja garantata prin constituirea unei garanții reale imobiliare de rang I asupra imobilului. Mai mult imobilul este asigurat pentru acoperirea tuturor riscurilor, iar polița de asigurare a fost cesionata in favoarea băncii, astfel incit banca se bucura de toate garanțiile material in vederea acoperirii unei eventuale neachitari a imprumutului din partea subsemnaților. Dezechilibrul financiar produs reclamanților consta in faptul ca sunt obligați sa achite băncii pe toata durata contractului o suma, cu titlu de comision de risc, care din punctul de vedere al reclamanților este exagerat de mare raportat de valoarea creditului, in condițiile in care restituirea creditului e garantata in favoarea băncii prin garanții reale imobiliare. Astfel incit, in realitate, banca ar beneficia de un venit suplimentar celui reprezentat de dobinda contractuală, câstig care nu a fost avut in vedere la încheierea contractului si este mascat sub forma unui comision de risc. Eliminarea din convenția de credit a clauzei privind comisionul de risc s-ar impune si prin lumina dispozițiilor OUG nr. 50/2010, conform cărora băncile nu mai au dreptul de a incasa acest comision.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 193/2000.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării capătului de cerere privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc și excepția inadmisibilității acțiunii în măsura în care se întemiază pe prevederile Legii nr. 193/2000.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii. Obligația de efectuare a unor costuri specifice riscului de credit își are izvorul în lege, astfel cum rezultă din Regulamentul BNR nr. 3/2009. Comisionul de risc nu este unul suplimentar al costului de credit, ci face parte constitutivă din dobânda anuală efectivă, nefiind o garanție suplimentară a creditului, pe lângă ipotecă. De altfel, valoarea bunului ipotecat s-a depreciate semnificativ de la data încheierii contractului de credit și până în prezent. Inițiativa încheierii contractului de credit a aparținut reclamanților, care au acceptat perceperea comisionului de risc prin semnarea contractului. Reclamanții nu au inițiativa vreunei negocieri a acestui comision.
Prin încheierea de ședință din data de 03.12.2012 au fost respinse excepțiile netimbrării și inadmisibilității invocate prin întâmpinare.
Prin sent.civ.nr. 2356/11.02.2013 a fost respinsă acțiunea reclamanților, instanța apreciind că au existat premisele unei negocieri între părți la încheierea contractului de credit, dar reclamanții nu au valorificat această posibilitate. Nefiind îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 instanța a constatat că nu se poate trece la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc.
Prin decizia nr. 713/05.12.2013 a Tribunalului Iași a fost admis recursul reclamanților, s-a casat sent.civ.nr. 2356/11.02.2013, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, fiind reînregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.06.2014, sub nr._ .
Întrucât prin decizia nr. 713/05.12.2013 Tribunalul Iași a reținut faptul că pârâta nu a dovedit existența unei negocieri directe cu reclamanții în ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de risc, instanța va proceda la analiza îndeplinirii celorlalte condiții necesare pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Astfel, pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința
dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/14.07.2007, care nu a fost negociată, este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Instanța constată că, potrivit art. 4 ind. 4 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, „împrumutătorii sunt obligați să informeze clienții prin menționarea în cadrul graficelor de rambursare aferente contractelor de credit ori, dacă nu se întocmesc grafice de rambursare, prin menționarea distinctã în cadrul contractelor de credit a posibilității modificării, în sensul majorării, a sumelor datorate, în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rată a dobânzii ori în cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute în contract”. Așadar, potrivit acestui text legal, pârâta avea posibilitatea de a prevedea, în contract, clauze care să-i confere doar posibilitatea modificării costului contractului în ipoteza în care s-ar materializa, în viitor, riscurile existente pe piața bancară, dar nu i se conferea dreptul de a percepe anticipat vreun comision doar pentru eventualitatea producerii unui asemenea risc.
Riscurile acordării împrumutului generate strict de persoana împrumutaților (reclamanților) au fost acoperite prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului apartament nr. 25 situat în Iași, .,., ., proprietatea reclamanților, după cum rezultă din pct. 7 din Condițiile Speciale ale Convenției de credit. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui mobil, potrivit art. 7 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit. Pârâta nu a făcut proba că ar fi avut, la încheierea contractului, suspiciuni fondate cu privire la comportamentul viitor al reclamanților în desfășurarea raportului contractual în discuție, comportament de natură să genereze o probabilitate crescută de a prejudicia banca. De asemenea, în ipoteza deprecierii garanțiilor pârâta poate urmări orice alte bunuri prezente sau viitoare ale reclamanților, garanția expresă prevăzută în contract neînlăturând posibilitatea de urmărire a restului patrimoniului reclamanților. Totodată, potrivit art. 8.1 lit. d din Condițiile generale ale Convenției de credit, banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda și toate celelalte costuri datorate de client, în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător. Având în vedere ansamblul acestor date, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului, risc legat de persoana reclamanților.
Este de necontestat faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, altele decât cele decurgând strict din conduita împrumutatului, dar desfășurarea oricărei activități comerciale implică o . riscuri pentru comerciant, pe care acesta trebuie să și le asume odată ce a ales să se implice în respectiva activitate. De aceea, punerea în sarcina reclamanților, anticipat și nediferențiat, a tuturor riscurilor pe care le-ar putea întâmpina banca, contravine cerințelor bunei-credințe. Faptul că Regulamentul BNR nr. 5/2009, preluat apoi de Regulamentul BNR nr. 3/2009 impune băncilor să constituie un provizion pentru acoperirea riscului valutar nu implică în niciun caz obligația împrumutaților de a suporta acest risc și nici nu îndrituiește banca să pună în sarcina clienților acest risc.
Trebuie observat și faptul că banca s-a pus la adăpostul suferirii de pierderi ca urmare a unor evoluții ale pieții în defavoarea sa și prin intermediul clauzei de la art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale convenției de credit, rezervându-și dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară. În schimb, contractul nu prevede nicio clauză referitoare la situația în care nu s-ar produce, până la finele perioadei contractuale sau până la rambursarea integrală a valorii contractului, vreo situație de natură a afecta interesele băncii legate de acest contract, la fel cum nu conține prevederi referitoare la cazul în care evoluțiile pieței monetare ar fi în favoarea băncii și în defavoarea clientului. Astfel, spre exemplu, se poate constata că, în speță, evoluția cursului de schimb leu/franc elvețian, după momentul încheierii contractului, a fost în favoarea pârâtei și în defavoarea reclamanților, dar reclamanții au achitat, și în această situație, comisionul de risc, fără vreo posibilitate de a recupera, nici măcar parțial, valoarea acestui comision, la finele contractului.
În ceea ce privește cerința impusă de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 ca, prin clauza al cărei caracter abuziv se cere a fi constatat, să se fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților, instanța constată că, potrivit planului de rambursare a creditului anexat convenției de credit încheiată de părți, valoarea totală a comisionului de risc este de 23.850,75 CHF, raportat la o valoare a creditului de 90.000 CHF și o valoare totală a ratelor de credit și a dobânzilor de 147.018,78 CHF. Așadar, comisionul de risc reprezintă peste o șesime din valoarea totală a ratelor de credit și a dobânzilor. Acest fapt, coroborat și cu cele arătate în paragraful anterior, conduce la concluzia că prin stipularea clauzei care prevede acest comision s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților contractante.
Având în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale Convenției de credit și a dispune anularea acestei clauze, pentru nevalabilitatea obiectului acestei prevederi contractuale, determinată de caracterul său ilicit (art. 5 C.civ.). Caracterul licit al obiectului unei clauze contractuale este o condiție de valabilitate a acelei clauze. Art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 interzice comercianților stipularea, în contractele încheiate cu consumatorii, de clauze abuzive; prin constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc, implicit (prin medierea dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000) se ajunge la constatarea caracterului ilicit al obiectului clauzei constând în perceperea comisionului de risc.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. În consecință, pârâta poate fi obligată la restituirea, către reclamanți, a contravalorii comisionului de risc deja achitată.
Referitor la susținerea pârâtei potrivit căreia anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive, instanța învederează că această excepție de la principiul repunerii în situația anterioară, în cazul anulării unui act juridic, este justificată prin aceea că în cazul unora dintre contractele cu executare succesivă apare imposibilitatea uneia dintre părți de a restitui folosința asigurată de cealaltă parte astfel că, prin repunerea în situația anterioară s-ar crea o situație inechitabilă, în care doar una dintre părți restituie prestația efectuată de cealaltă parte. Însă pentru a-și găsi aplicare această excepție (care nu este consacrată de vreun text legal, fiind evidențiată doar de doctrină și aplicată în practica judiciară) este necesar ca părțile să-și fi prestat servicii reciproce; or, constatarea caracterului abuziv al clauzei care consacră comisionul de risc s-a datorat și faptului că banca nu oferea o contraprestație veritabilă în schimbul perceperii acestui comision. În lipsa unei contraprestații nu se pune problema restituirii acesteia, astfel că nu poate funcționa nici excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității. De altfel, pârâta nu poate invoca propria sa culpă, pentru a obține exonerarea de la restituirea valorii comisionului de risc achitat.
Având în vedere extrasele de cont depuse la dosar de reclamanți, în care apar menționate sumele achitate de aceștia cu titlu de comision de risc în perioada septembrie 2007-august 2010, instanța urmează a obliga pârâta la plata, către reclamanți, a sumei de 2771,89 CHF (echivalent în lei la data plății), reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat în perioada septembrie 2007 – august 2010. În vederea acoperirii prejudiciului cauzat de fluctuațiile monetare apărute de la data scadenței și până la data plății efective, această sumă urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data restituirii efective.
De asemenea, în temeiul art. 1088 C.civ, care stabilește o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere o obligației de a plăti o sumă de bani, pârâta urmează a fi obligată la plata, către reclamanți, și a dobânzii legale aferente sumei de 2771,89 CHF (echivalent în lei la data plății), de la data introducerii acțiunii (25.06.2012), până la data plății efective a debitului. Plata sumelor de bani reprezentând comisionul de risc fiind nedatorată, pârâta apare ca un accipiens de bună credință până la data introducerii acțiunii, devenit accipiens de rea-credință după această dată și obligat, în consecință, la plata dobânzilor de la formularea acțiunii (art. 994 C.civ.).
În baza art. 274 alin. 1 C.p.c. din 1865 instanța ca obliga pârâta la plata, către reclamantul M. C., a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, potrivit chitanțelor nr. 404/22.01.2013 și nr. 142/18.08.2014, depuse la dosar. Deși aceste chitanțe atestă plata unui onorariu total de 6000 lei, instanța, în baza art. 274 alin. 3 C.p.c., va obliga pârâta la plata sumei de doar 4000 lei, ținând cont de faptul că în rejudecare nu s-au purtat discuții ample, punctele de vedere ale părților fiind deja precizate în primul ciclu procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții M. C. și M. L., cu domiciliul ales în Iași, .. 1, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Constată nulitatea clauzei înscrise la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/10.09.2007, privind comisionul de risc.
Obligă pârâta la restituirea, către reclamanți, a sumei de 2771,89 CHF (echivalent în lei la data plății), reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat în perioada septembrie 2007 – august 2010, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data restituirii.
Obligă pârâta la plata, către reclamanți, a dobânzii legale aferente sumei de 2771,89 CHF (echivalent în lei la data plății), de la data introducerii acțiunii (25.06.2012), până la data plății efective a debitului.
Obligă pârâtele la plata, către reclamantul M. C., a sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2014.
Președinte, Grefier,
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
5ex/12.12.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
