Pretenţii. Hotărâre din 15-09-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 14882/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 15 Septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .-PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL în contradictoriu cu pârâții C. D., P. V., P. V. -PRIN AVOCAT BAȘTOVOI A. - CURATOR, având ca obiect pretenții - perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța reține cauza spre soluționare pe excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.05.2013 sub nr._, reclamanta . - prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții C. D. și P. V., să dispună obligarea acestora la plata sumei de 1167,63 lei reprezentând contravaloare energie termică aferentă perioadei 04.2010 – 10.2011 și a sumei de 681,76 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 06.2010 – 02.2013.
În drept s-au invocat prevederile art. 1270, art. 1516, alin.1 din Codul civil, Legea 325/2006 și Ordinul A.N.R.S.C. nr. 483/2008.
Prin încheierea de ședință din data de 16.12.2013, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a face dovada achitării remunerației provizorii în cuantum de 200 de lei în contul d-nei avocat Baștovoi A., în calitate de curator pentru pârâtul P. V..
Instanța a invocat din oficiu excepția perimării judecății cauzei.
Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 16.12.2013 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. art. 242, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.
De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de șase luni, din vina părților.
Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, față de prevederile art. 416 din Noul cod de procedură civilă potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, precum și prevederile art. 420 din Noul cod de procedură civilă conform cărora perimarea se constata din oficiu sau la cererea părții interesate, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării, invocată din oficiu.
Constată perimată judecata acțiunii formulată de reclamanta .-PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL, cu sediul în Iași, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâții C. D., P. V., ambii cu domiciliul în Iași, . A, ., ., județul Iași,, având ca obiect pretenții. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2014.
Președinte, Grefier,
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/30.09.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7154/2014. Judecătoria... → |
|---|








