Pretenţii. Sentința nr. 18/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 29242/245/2012
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL și pe pârâta ASOCIAȚIA P. DA 4 SARMIZEGETUZA PT 10 DACIA, având ca obiect pretenții.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 11.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 18.11.2014, când,
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la, sub nr._, reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI SPRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA P. DA 4 SARMIZEGETUZA PT 10 DACIA, pronunțarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat la plata sumei de _,21 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate pentru perioada 10._ și suma de _,26 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei 11._.
În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul 295/02.03.2007, obiectul contractului constând în furnizarea de energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră. Contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată, pârâta având obligația de a achita factura emisă, în termen de 15 zile de la data emiterii facturii conform art. 17 din contract, în caz contrar urmând a fi percepute penalități de 0,1% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere pana la achitarea soldului, potrivit art. 21 din contract.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1270 alin.1 Cod civil.
Acțiunea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul 295/02.03.2007, obiectul contractului constând în furnizarea de energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră. Contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată, pârâta având obligația de a achita factura emisă, în termen de 15 zile de la data emiterii facturii conform art. 17 din contract, în caz contrar urmând a fi percepute penalități de 0,1% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere pana la achitarea soldului, potrivit art. 21 din contract.
Având în vedere că raportul juridic ce a dat naștere pretențiilor reclamantei s-a născut sub imperiul vechiului Cod civil, dispozițiile sale vor fi aplicabile în speță, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.
Avand in vedere ca recunoasterea de catre parata a datoriei calculata la data de 28.06.2012, conform inscrisului de la fila 172 dosar, are drept efect intreruperea termenului de prescriptie extinctiva, instanta apreciaza ca in cauza nu opereaza prescriptia pentru pretentiile solicitate.
Avand in vedere concluziile raportului de expertiza intocmit de catre expert U. D., instanta constata ca prin contractul asumat prin semnare și facturile fiscale emise în temeiul acestui contract, reclamanta a făcut dovada obligației de plată a sumei de_,21 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate pentru perioada octombrie 2010-octombrie 2011. Revenea pârâtei sarcina de a face dovada stingerii obligației de plată sau a intervenirii vreunei cauze exoneratoare de răspundere pentru neplată. Cum nu s-a produs o asemenea probă, instanța urmează a obliga pârâta la plata, către reclamantă, a acestei sume.
În contractul încheiat de părți a fost stipulată o clauză penală. Astfel, potrivit art. 21 din contractul de furnizare a energiei termice, în caz de neplată a facturii lunare în termen de 30 zile de la scadență, urmau a fi percepute penalități de 0,1% din valoarea soldului restant pentru fiecare zi de întârziere. Această clauză penală, permisă potrivit art. 1066 C.civ. și menită a evalua anticipat prejudiciul suferit de una dintre părți prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de către cealaltă parte, a fost însușită de părți prin semnarea contractului și produce efecte obligatorii, în temeiul art. 969 C.civ și art. 1073 C.civ.
În consecință, având în vedere textele legale anterior amintite, clauza penală menționată și fișa de calcul a penalităților depusă la dosar, instanța urmează a o obliga pe pârâtă la plata, către reclamantă și a sumei de_,09 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei 01.11._12.
Avand in vedere ca reclamanta nu a facut dovada achitarii diferentei de onorariu de exepert, instanta va obliga reclamanta sa plateasca expertului U. D. suma de 1570 lei, reprezentand diferenta de onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea formulata de reclamanta S.C. C.E.T. IAȘI S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., cu sediul în IAȘI, ., jud. Iasi, în contradictoriu cu pârâtul ASOCIAȚIA DE proprietari DA4 S. PT 10 DACIA, cu sediul la ., ., .> Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de_,21 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate pentru perioada octombrie 2010-octombrie 2011 și suma de_,09 lei cu titlul de penalități de întârziere aferente perioadei 01.11._12 .
Obliga reclamanta sa plateasca expertului U. D. suma de 1570 lei, reprezentand diferenta de onorariu de expert.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2014.
Președinte, Grefier,
F. R. M. S. A. M.
Red. Tehnored. R.M.F.
22.01.2015/ 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 26-11-2014,... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








