Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 26822/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 19 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier C. P. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 10 D. C. în contradictoriu cu pârâta C. M., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,

INSTANȚA,

Prin acțiunea formulată, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 10 D. C. în contradictoriu cu pârâta C. M., a solicitat în baza probelor ce se vor administra să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 761,35 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate în perioada o6.2013 ș 04.2014, la plata sumei de 845,26 lei, penalizări calculate pentru neachitarea în termen a cheltuielilor de întreținere în perioada 03._.

În fapt, pârâta C. M. este proprietara apartamentului nr. 2, situat în Iași, .. 1 A, .. B, ce face parte din cadrul Asociației de P. PT 10 D. C..

Pentru perioada 06.2013 – 04.2014 pârâta are de achitat la asociație cheltuieli de întreținere în sumă de 761,35 lei.

Întrucât cheltuielile de întreținere nu au fost achitate în termen de 30 zile de la data afișării listelor de plată, potrivit art. 49 din Legea nr. 230/2007, H.G. 1588/2007 și a proceselor-verbale ale Asociației de P. PT 10 D. C. în perioada 03.2011 – 03.2014 s-au calculat penalități în sumă de 845,26 lei.

Potrivit legislației în materie, cuantumul penalizărilor aplicate asupra cheltuielilor de întreținere neachitate sau achitate cu întârziere este de 0,2 % pentru fiecare zi pe cota de întreținere lunară potrivit proceselor-verbale ale Adunărilor generale.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 230/2007, H.G. nr. 1588/2007 – normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

În consecință, reclamanta solicită instanței de judecată admiterea acțiunii și obligarea pârâtei C. M. la plata sumelor menționate mai sus. Cu cheltuieli de judecată (onorariu avocat potrivit chitanței anexate).

Probe: înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată și interogatoriul pârâtei.

A solicitat judecata și în lipsă potrivit art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă.

Reclamanta a depus înscrisuri doveditoare în susținerea cererii – filele 11- 60, dosar – și a fost asistată sau/și reprezentată de avocat cu delegație la dosar.

La termenul de judecată din data de 15.12.2014, reclamanta a arătat expres faptul că pârâta a achitat toate sumele solicitate prin acțiune, și, ca atare solicită constatarea cererii ca fiind rămasă fără obiect.

Prezenta instanță, în considerarea actelor și a lucrărilor dosarului, precum și a principiului disponibilității -, constată ca fiind întemeiată solicitarea reclamantei, și, ca atare va respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 10 D. C. cu sediul în Iași, ..5, ., parter, jud. Iași în contradictoriu cu pârâta C. M. domiciliată în Iași, ., 1A, ., . ca fiind rămasă fără obiect.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 19.12.2014, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Ș.B./Teh. U.E.

4 ex./10.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI