Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 4029/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2014

Ședința publică din data de 29 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. I. I.

Grefier A. G. M.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA (BCR) și pe pârât P. C., având ca obiect actiune in raspundere contractuala pretenții.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 23.10.2014 și ulterior pentru azi când,

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul de mai sus la 06.02.2014 reclamanta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ a solicitat obligarea pârâtului PAȘANIUC C. la plata 5871,25 euro în echivalent ROn la cursul de schimb al Băncii Naționale a României de la data plății, din care 5838,74 euro reprezintă contravaloare tranzacții efectuate cu cardul iar suma de 32,51 lei reprezintă comisioane bancare.

În motivare reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de cont curent cu card atașat nr.1/11.09.2009. Pe contul pârâtului au fost realizate pe contul pârâtului tranzacții de tip off line, respectiv tranzacții trimise la decontare fără a se efectua faza de autorizare, însă soldul creditor al contului a devenit insuficient și debitor începând cu 11.02.2011 potrivit extrasului de cont pentru perioada 01.01._14.

În drept art.969 Cod civil.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La dosar au fost depuse contractul de cont curent cu card atașat nr.1/11.09.2009, extras de cont, alte înscrisuri. A fost încuviințată proba cu interogatoriul pârâtului însă, legal citat cu mențiunea „personal la interogatoriu” pârâtul nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu.

Analizând lucrările cauzei, instanța reține:

Între părți s-a încheiat contractul de cont curent cu card atașat nr.1/11.09.2009 în baza căruia pârâtul a efectuat tranzacții off-line în euro în perioada 11.02._11, respectiv plăți către comercianți, prin decontarea cărora de către bancă, fără autorizație potrivit naturii tranzacțiilor, contul pârâtului a devenit debitor cu suma de 3731,38 euro potrivit extrasului de cont. Această sumă generează dobândă penalizatoare în beneficiul băncii creditoare potrivit art. 4 din contract încât suma totală datorată la data de 31.01.2014 era de 5838,74 lei, la care se adaugă comisioane bancare de 32,51 lei.

Pârâtul legal citat cu mențiunea „personal la interogatoriu” nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu și nici nu a făcut dovada unor cauze temeinice de împiedicare încât instanța va face aplicarea art.358 C.proc.civ reținând de aici, cel puțin un început de dovadă în favoarea reclamantei care se coroborează cu extrasul de cont.

În consecință, instanța reține că reclamanta a făcut dovada creanței sale iar pârâtul nu a dovedit nici o cauză de stingere sau micșorare a ei.

În consecință în baza art. 969 din Codul civil de la 1864 privind obligativitatea convențiilor, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata sumei solicitate precum și la plata cheltuielilor de judecată în baza art.453 C.proc.civ reprezentând taxa de timbru achitată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta B. C. Română SA cu sediul în București sector 3, .. 5 în contradictoriu cu pârâtul Pașaniuc C. cu domiciliul în ., ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 5871,25 euro în echivalent ROn la cursul de schimb al Băncii Naționale a României de la data plății.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1397,62 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2014.

Președinte,Grefier,

I. O. IrinaMatei A. G.

Pt Președinte delegat la Tribunalul Iași semnează Președintele Secției Civile

OII 09.01.2015 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI