Pretenţii. Sentința nr. 3280/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3280/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 26313/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 04.03.2014
Instanța constituită din:
Președinte: Z. L. F. M.
Grefier: R. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3280/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. Z. și pe pârât M. M., având ca obiect pretenții despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 19.08.2013, sub nr. mai sus menționat (în antet), înaintată de la Tribunalul Iași, reclamanta B. Z. a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta M. M. (medic de medicină a muncii) să îi plătească despăgubiri de 10.000 lei.
În motivare, a arătat următoarele:
Colegiul Medicilor din Iași a acceptat decizia 03/17.02.2011, care are fondul inexact, adică prezintă date medicale eronat atribuite unor alte instituții medicale, în scopul argumentării deciziilor sale medicale de a o trimite la Spitalul de Neuropsihiatrie Socola și afirmații abuzive, de genul "nu a luat medicamentația", nesuținute de analiza sângelui. Nu a depus întâmpinare la colegiul din Iași în termenul util pentru verificare.
Aceasta a direcționat-o abuziv către Spitalul Socola în februarie 2010, deși înscrisurile medicale nu îndreptățeau această decizie, Colegiul Științific al Spitalului nu avea calitatea de a emite evaluări ca și centru pentru expertiza muncii și deși știa despre faptul că acest spital era citat în adresa Direcției de Sănătate Publică ca având un diferend anterior, în 2008-2009 cu ea, rămas nerezolvat. La dosarul său personal există din 2010 o notă explicativă a sa asupra refuzului de a se prezenta la control bazat pe neîncrederea față de actul mecial și certificat de aceeași adresă a DSP Iași cu data 2008.
Din momentul în care a reclamat-o la Colegiul Medicilor, ar fi trebuit ca drepturile sale salariale și sarcinile sale de serviciu să înceteze pe perioada anchetei, pentru a nu împieta asupra decenței medicale.
Fiind organizată ca persoană juridică de drept privat (.), nu avea dreptul de a controla personalul din sectorul bugetar, nefiind Inspectoratul de Muncă și deci Avocatul Poporului.
Aceasta a dat dovadă de abuz de neîncredere cu ocazia vizitei și discuției cu profesor universitar C. V. la Spitalul Socola în prezența sa controlând și prezența sa în spital în ianuarie 2011, abuziv și răzbunător, pentru că îi făcuse o sesizare la Colegiul Medicilor.
În drept, cererea nu a fost întemeiată pe vreo dispoziție legală.
În dovedirea acțiunii, reclamanta nu a propus vreo probă în mod expres, dar a anexat Decizia nr.3/17.02.2011 a Comisiei de Disciplină din dosarul 39/C.D./2010 (f.5-7), adresa DSP nr.3204/26.03.2009 (f.8), adresa nr.1259/15.10.2010 a Avocatului Poporului (f.9).
Ulterior, a depus o . precizări la 27.09.2013 (f.14 și urm.), prin care a arătat că o acuză pe pârâtă de proastă intenție față de ea în practicarea actului medical, pentru abuz în funcție, pentru deținerea de decizii medicale false, pentru că i-a instrumentat un dosar medical în favoarea Spitalului Socola, deși avea neînțelegeri anterioare cu acesta declarate de ea la Ministerul Sănătății, pentru specificări și trimiteri abuzive pe foaia de aptitudini, pentru exercitarea dreptului medical în perioada în care era anchetată pentru malpraxis de către Colegiul Medicilor Iași. A arătat următoarele:
Pe 11.09.2009, a fost consultată de Policlinica cu Plată Iași de către medic primar psihiatru C. G., iar în urma eliberării adeverinței medicale a fost încadrată de Școala Al.I.C. din P. Iloaiei prin foaia de aptitudini cu "apt condiționat" semnată de medic M. M.. După 6 luni, în februarie 2010, a fost trimisă de același medic pentru expertiză la Consiliul Științific, care nu are dreptul de expertiză medicală, ci preia cazuri numai în urma intervențiilor. Diagnosticul de atunci i-a permis să funcționeze până în iunie 2010. I-a spus atunci doctoriței că nu este corect și că este posibil să îi creeze probleme la angajare, precum și că avea probleme anterioare cu Spitalul.
În luna septembrie 2010, a fost declarată "inapt temporar" și trimisă la control la Spitalul Socola. Doctorița i-a atras atenția și că nu și-a luat medicamentele, lucru pe care l-a declarat și în fața Colegiului Medicilor. Exact în acea zi organizase și validase examenul de corigență la Școala Holm, iar directoarea și șefa de comisie metodică o consideraseră aptă de muncă, nu nervoasă.
În decembrie 2010, doctorița i-a eliberat un alt bilet de inapt și atunci i-a dovedit cu documente că are litigii cu Spitalul Socola. În nicio situație pârâta nu a trimis-o la alte cabinete specializate sau la expertiza muncii.
Diagnosticul respectiv i-a adus diverse prejudicii: neplata salariului, anularea deciziei de repartiție la Inspectoratului Școlar Județean Iași, luarea în evidența Spitalului menționat, eliberarea unor fișe medicale în care figurează numeroasele internări.
Pârâta ar fi trebuit să conteste decizia Colegiului Medicilor sub aspectul inexactităților pe care le conține.
A precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și a anexat o . acte, inclusiv pe cele anterior depuse: sentința civilă nr.1667/29.06.2012 a Tribunalului Iași, recomandări, adeverințe.
A mai depus precizări și la 27.11.2013 (f.44), la care a anexat un extras din baza de date Recom.
La 14.01.2013, a depus o cerere modificatoare, prin care a pretins ca nivelul daunelor morale se ridică la suma de_ lei (f.50).
Pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări, deși a fost legal citată.
Acțiunea a fost legal timbrată, în raport de suma cerută inițial.
Pentru diferența de taxă de timbru, necesară ca urmare a modificării cererii, reclamanta a formulat o cerere de ajutor public judiciar, iar instanța a scutit-o de la plata acesteia.
Prin încheierea de la ultimul termen, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu audierea unui martor.
Analizând lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia nr.3/17.02.2011 a Comisiei de Disciplină din dosarul 39/C.D./2010 (f.5-7), s-a constatat că nu există abatere deontologică sau profesională în sarcina doamnei doctor M. M., medic primar de medicina muncii și s-a dispus stingerea acțiunii disciplinare.
Decizia i-a fost comunicată și reclamantei, care a atacat-o în contencios administrativ, cererea sa fiind respinsă prin sentința civilă nr.1667/29.06.2012 a Tribunalului Iași pentru lipsă calitate procesuală activă.
În cuprinsul primului act, s-a arătat că reclamanta din prezenta cauză a fost nemulțumită de atitudinea pârâtei, în calitate de medic de medicină a muncii, deoarece aceasta i-a recomandat un examen psihiatric pentru a-i completa fișa de atitudini necesară continuării activității în calitate de învățătoare. Reclamanta a menționat că este în evidența Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola din Iași, cu diagnosticele de "tulburare cronică cerebrală (AVC sechelar) de tip polimorf; AVC sechelar lacunar la nivelul centrului semioval; hemipareză dreaptă remisă spastică; lacunarism cerebral; gastrită cronică" și că aceste afecțiuni nu o împedică să își desfășoare activitatea de învățătoare.
După mai multe consultări făcute de pârâtă (medic primar de medicina muncii în contact cu Școala cu clasele I-VIII Al.I. C. din P. Iloaiei, jud.Iași) în luna septembrie 2010, cu ocazia consultului planificat pentru toți salariații, aceasta a constatat că reclamanta nu mai urmează tratamentul prescris de medicii specialiști și că simptomatologia se agravase, prezentând "delir de persecuție și prejudiciu, delir de urmărire, halucinații auditive, revendicative, neliniște psihomotorie, procesomanie". În consecință, pârâta a eliberat fișa de aptitudine cu mențiunea "inapt temporar" și evaluarea Consiliului Științific al Spitalului Socola și control de medicina muncii în termen de 10 zile. La evaluarea din 21.09.2010 de la acest spital s-a precizat diagnosticul "tulburare delirantă organică. Sechele AVC" cu recomandare de internare și tratament de specialitate pe care pacienta le refuză. În acest context, se menține evaluarea de "inapt temporar".
Reclamanta a contestat profesionalismul cadrelor medicale de la Spitalul Socola din Iași și se internează la Spitalul Al. O. din București de unde a fost externată cu diagnosticul "tulburare delirantă (de alură schizofrenică) organică; sechele . (AVC); tulburări mixte de personalitate; (tulburare de personalitate polimorfă/mixtă; hemiplegie nespecifică)".
Chiar și în aceste condiții, petenta a refuzat să urmeze tratamentul recomandat de medicii de la acel spital, astfel încât s-a menținut evaluarea de "inapt temporar", aceeași fiind situația și în ianuarie 2011.
În concluzie, Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Iași a reținut că pârâta nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească obligațiile profesionale raportate la calitatea de medic de medicina muncii.
Reclamanta a depus diverse adeverințe și recomandări eliberate de Școala Al.I. C., care au atestat diversele activități la care a participat în anii 2010 sau 2011.
Având în vedere această situație de fapt, instanța constată următoarele:
Având în vedere momentele la care au fost săvârșite faptele pretins prejudiciabile pentru reclamantă de către pârâtă, rezultă că este aplicabil vechiul Cod Civil, în vigoare până la 1 octombrie 2011 (exclusiv).
Conform art.998 C.Civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara.
Condițiile pentru existența acestui text rezidă în săvârșirea unei fapte ilicite cu vinovăție, care să fi cauzat un prejudiciu (moral sau material).
După cum s-a reținut de Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Iași, pârâta nu a săvârșit însă nicio faptă ilicită, nefăcând altceva decât să-și îndeplinească obligațiile profesionale raportate la calitatea de medic de medicina muncii.
Reclamanta nu a administrat nicio probă din care să reiasă contrariul celor reținute de această instituție, iar evaluarea pârâtei în raport de aptitudinea sa de a-și desfășura în continuare activitatea a fost în concordanță cu diagnosticele puse de specialiștii din cadrul a două spitale de profil (din Iași și din București), deci nu doar din cadrul Spitalului Socola, cu care reclamanta a pretins că este în litigiu.
În măsura în care o expertiză psihiatrică ar fi relevat contrariul elementelor de diagnostic reținute de instituțiile menționate, s-ar fi putut pune problema unei analize aprofundate a conduitei medicale a pârâtei.
Cum o astfel de probă nu a fost pretinsă de reclamantă, care nici nu s-a prezentat în instanță la vreun termen, nu pot fi puse la îndoială concluziile specialiștilor care s-au pronuțat deja asupra aptitudinii reclamantei de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
Participarea la diverse activități extracurriculare, dovedită cu adeverințe, nu are aptitudinea de a contrazice diagnosticele medicale la care s-a făcut referire în cuprinsul dosarului. În egală măsură, simplele afirmații ale reclamantei nu pot fi substituite probelor.
Prin urmare, pe baza documentelor de la dosar, nu se poate reține existența condiției de temelie a răspunderii civile delictuale, și anume a faptei ilicite a pârâtei.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta B. Z. (domiciliată în Iași, ..1C, ., etaj 1, .) în contradictoriu cu pârâta M. M. (cu domiciliul în Iași, ..120A, jud.Iași).
Cu apel, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2014.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. R.M.G.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
4 ex./11.04.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3282/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3278/2014.... → |
|---|








