Obligaţie de a face. Sentința nr. 7851/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7851/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 36988/245/2012
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 30 Mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. I.
Grefier L. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7851
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent C. B. I. C., intervenient în nume propriu C. B. L. și pe intimat BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, având ca obiect obligație de a face constatare clauză abuzivă - Lg. 193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 09.05.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 16 mai, 23 mai și ulterior pentru data de astăzi, 30.05.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 3.12.2012, sub numărul de dosar_, reclamantul C. B. I. C., în contradictoriu cu intimata B. C. Română a solicitat instanței constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind calcularea dobânzii contractuale din actul adițional contractului de credit, impus acestuia cu începere din septembrie 2010, nesemnat, obligarea băncii la plata dobânzii anuale efective ,conform OUG 50/2010 cu respectarea marjei fixe din contractul de credit 44/7.09.2007 de 1,2 PP și restituirea sumelor percepute nelegal; de asemenea, constatarea caracterului abuziv al clauzei 9c din contractul de credit și 3,9 condiții generale, referitoare la comisionul de administrare, restituirea cuantumului acestuia,iar în subsidiar obligarea băncii la calcularea acestuia la valoarea soldului și nu la valoarea creditului inițial; constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 4.11, 7.4 litera g și h, precum și 8.4 din condiții generale de creditoare, referitoare la scadența anticipată a creditului, obligarea la emiterea unui nou grafic de rambursare conform clauzelor contractuale și acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 7.09.2007 a obținut de la intimată un credit de_ euro, pe o perioadă de 360 luni, a cărui dobândă curentă era de 5,8% pe an, fixă în primul an și variabilă ulterior, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale .pe lângă rata lunară și alte comisioane s-a perceput un comision de administrare credit în valoare de 25,50 euro lunar, împrumutul fiind garantat cu un imobil din Iași.
Conform art. 5 contract dobânda cuprindea: dobânda de referință BCR și 1,20 pct. procentuale plus comision de analiză dosar,acordare credit și administrare, cheltuieli aferente poliței și alte costuri.
Conform actului adițional dobânda curentă este de 10,1%,calculată în funcție de cotația indicelui Euribor la 6 luni, la care se adaugă 8,96 puncte procentuale marjă pe an, ce va rămâne fixă pe toată durata rămasă de derulare în continuare a creditului. Susține reclamantul că printr-un artificiu și o modificare unilaterală a contractului banca și-ar fi dublat dobânda percepută inițial, încălcând prevederile OUG 50/2010 și oferind doar aparența intrării în legalitate ( marja aplicată de puncte procentuale ar fi trebuit micșorată și nu mărită).
În privința comisionului de administrare, acesta disimulează, în opinia reclamantului un procent de dobândă, fiind achitat la valoarea creditului, fără a fi redus pe măsura achitării acestuia.
Cu privire la condițiile declarării scadenței anticipate a debitului, reclamantul le apreciază abuzive în totalitate, susținând că banca are libertatea de a declara scadența anticipată pentru orice motiv, indiferent de existența unor motive temeinice sau obiective.
Se invocă îndeplinirea condițiilor din art. 4 Legea 193/2000.
Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu.
Au fost anexate cererii: extras OUG 50/2010, copie contract de credit bancar, corespondență cu intimata, copie carte de identitate, grafic de rambursare m, notificări BCR, proces verbal de conciliere directă, împuternicire avocațială,
Primul termen stabilit de ECRIS a fost 1.02.2013.
În cadrul ședinței din data de 1 februarie 2013, reclamantul a depus o cerere modificare acțiune susținând că dorește constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la modificarea dobânzii din actul adițional, dar și din contractul inițial, anularea clauzei referitoare la comisionul de administrare din actul inițial și cel adițional,
Pentru intimată s-a prezentat avocat cu delegație, care a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care au fost invocate: excepția nulității capetelor 1 și 2 din cerere pentru nedeterminarea corespunzătoare a obiectului, lipsa de interes și obiect pentru clauzele din actul adițional, în contextul în care acesta nu a fost acceptat de parte, inadmisibilitatea cererii de restituire sume percepute. De asemenea, pe fond s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, toate clauzele din contractul nr. 44/2007 fiind agreate de reclamant. În subsidiar, în contextul în care s-ar ajunge la o adaptare a clauzelor, s-a solicitat admiterea cererii reconvenționale, în sensul fixării ratei de dobândă după următorul algoritm: valoarea indicelui de referință Euribor la 6 luni plus marja formată din valoarea diferenței dintre dobânda de referință aplicabilă în baza prevederilor contractuale și indicele Euribor la 6 luni plus marja fixă din contract. De asemenea, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin contractul de credit nr.44: începând cu luna a 13-a dobânda a devenit variabilă, reclamantul având reprezentarea a ceea ce a semnat, dobânda de referință a bancii, la care se adauga marja de 1,2 puncte cuprinde de asemenea și indicele Euribor. Dobânda fixă a operat doar pentru primul an. În contextul intrării în vigoare a OUG 50/2010, banca a propus o convertire a clauzei referitoare la modul de stabilire a dobânzii într-o clauză transparentă, alegând să explice formula efectivă de calcul a acesteia. cu toate acestea, raporturile dintre părți au fost și au rămas guvernate de prevederile contractului din anul 2007 ( deoarece acesta a fost încheiat anterior intrării în vigoare a ordonanței, aceasta neaplicându-se contractelor în curs de derulare). Mai susține intimatul că nu sunt îndeplinite cerințele de constatare a caracterului abuziv al clauzelor,în conformitate cu temeiurile de drept invocate. S-a mai arătat că dobânda de referință variabilă se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, resurse care au la bază ca elemente: indicele Euribor, costul cu rezerva minimă obligatorie, costurile de lichiditate. Intimatul apreciază că toate clauzele au fost formulate într-un limbaj accesibil, fiind clare, detaliate sub aspectul tuturor elementelor cuprinse.
Comisioanele prezintă parte a costului de credit, fiind parte a prețului contractului. Nu se poate prezuma faptul că orice clauză preformulată constituie per se o clauză abuzivă, astfel cum susține reclamantul. Acesta din urmă a semnat contractul pe baza unui draft, având reprezentarea modului derulării contractului, nefiind indus în eroare cu privire la elementele costului creditului.
Mai mult, comisionul de administrare nu se poate raporta decât la valoarea creditului inițial, fiind parte componentă a prețului convenției. Nu există de asemenea un dezechilibru al prestațiilor părților,suficient pentru a justifica existența caracterului abuziv al clauzelor.
Garanțiile suplimentare aduse sunt de natură a acoperi riscul deprecierii valorii.
Instanța a procedat la comunicarea corespunzătoare a întâmpinării și a pus în vedere reclamantului să depună cererea modificatoare în formă scrisă pentru comunicarea sa către partea adversă.
La data de 2 februarie 2013, reclamantul a depus cererea modificatoare în formă scrisă și a indicat în concret și cuantumul sumelor a căror restituire o solicită.
Cererea reconvențională a fost timbrată cu suma de 8 lei și timbru judiciar aferent.
Reclamantul a depus întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În cadrul ședinței de judecată din data de 29.03.2013, instanța a admis excepția conexității dosarului_ la prezentul dosar și a dispus judecarea acestora împreună, cererile păstrându-și individualitatea și urmând a fi judecată sub numărul mai mic de dosar_ .
S-a respins ca neîntemeiată excepția nelegalei timbrări a capătului de cerere referitor la restituirea prestațiilor, astfel cum a fost formulat de reclamant, fiind invocată din oficiu excepția lipsei coparticipării procesuale active, fiind acordat un nou termen de judecată pentru pregătirea apărării și depunerea de concluzii referitoare la excepția invocată de instanță.
În dosarul conexat, reclamantul a formulat exact aceleași capete de cerere,cu aceleași explicații, pentru un contract de credit distinct, încheiat cu banca la data de 31.03.2008, diferit fiind modul de calcul al dobânzii ( 7,4 pe an dobândă fixă în primele 12 luni, urmată de dobândă variabilă dobândă de referință + 1,5 puncte procentuale,dobânda actuală fiind de 10,4 % ).
La data de 23 aprilie 2013, B. C. L. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, în cadrul cererilor conexate, solicitând aceleași capete de cerere. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La aceeași dată reclamantul a depus o precizare scrisă referitoare la cuantumul sumei înacasate ( în opinia sa) nelegal cu titlul de dobândă, sumă ce se cere a fi restituită –_ euro în contractul 44/2007 și 1581 euro comision de administrare în cadrul aceleiași convenții și_ euro dobândă și 1602 euro comision de administrare ( fila 109 dosar).
La data de 26aprilie 2013, la dosarul cauzei a fost anexată și convenția de credit din anul 2008,cu anexe și graficul de rambursare, actul adițional la acest din 2009,, actul adițional din mai 2010 semnat de părți,, septembrie 2010, octombrie 2010, decembrie 2010, fișă fiscală, adeverințe de salariu, notificări suspendare contracte de muncă, acte medicale, referat aprobare credit persoane fizice din 2008.
La aceeași dată, intimata a depus o notă de probe, în scris solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul părții adverse. Au fost anexate înscrisuri din dosarele de creditare și practică judiciară internă și europeană în materia clauzelor abuzive.
În cadrul ședinței publice din data de 26 aprilie 2013, instanța a procedat la respingerea excepției tardivității cererii de modificare a cererii inițiale, a prorogat discutarea admisibilității în principiu a cererii de intervenție, și a lipsei coparticipării procesuale active, a pus în vedere intimatului să depună setul complet al actelor adiționale propuse și semnate pentru cele două convenții de credit .
La data de 14 iunie 2013, intimata a depus un nou set de înscrisuri la dosarul cauzei,printre care se numără și proiectele de acte adiționale de raliere a contractelor din 2007 și 2008 la exigențele OUG 50/2010.
La termenul din data de 14 iunie 2014, instanța a admis în principiu cererea de intervenție principală, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale active, a nulității capetelor 1 și 2 de cerere,a inadmisibilității cererii de restituire pretații, a prescripției sumelor mai vechi de 3 ani, a netimbrării cererii de chemare în judecată; a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și interveninetei, expertiză financiar contabilă și a acordat un nou termen de judecată pentru administrarea completă a materialului probatoriu.
Au fost solicitați experți parte și au fost formulate propuneri de obiective la expertiză. a fost achitat onorariul provizoriu fixat de 300 lei.
În cadrul ședinței de judecată din data de 13 septembrie 2013, instanța a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului pârât și a intervenientei în nume propriu, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei ( volum 2), a luat act de depunerea dovezilor în sprijinul cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, de modul de calcul dobândă aplicat de bancă ( fila 27 volum II), a înlocuit expertul desemnat inițial.
Și cel de-al doilea expert a arătat instanței că nu are pregătirea corespunzătoare pentru o expertiză bancară, instanța supunând atenției părților cererea de înlocuire
În cadrul ședinței de judecată din data de 4.10.2013, instanța a desemnat un nou expert, prin tragere la sorți, iar la termenul din data de 13 decembrie 2013 a pus în vedere părților depunerea la dosarul cauzei a contractelor de colaborare semnate cu experții parte, prorogând dezbaterea cererii de recuzare expert parte intimată.
La data de 10 ianuarie 2014, BCR a depus contractul de colaborare cu expert M. C.,, iar părțile adverse cu expert C. S..
În cadrul ședinței de judecată din data de 10 ianuarie 2014, reprezentantul reclamantului pârât și al intervenientei a arătat că nu înțelege să formuleze o veritabilă cerere de recuzare a expertului ci argumentele sale trebuie luate în calcul în aprecierea răspunsului formulat de doamna expert M.. A fost acordat un nou termen pentru depunerea raportului de expertiză.
La data de 12 februarie 2014, expertul desemnat de instanță a depus o solicitare scrisă de suplimentare înscrisuri depuse la dosarul cauzei, precizând expres înscrisurile de care apreciază ca ar avea nevoie pentru a răspunde punctual obiectivelor încuviințate. La termenul din data de 21 februarie 2014, instanța a atras atenția intimatei asupra obligației de a colabora cu expertul desemnat și a prorogat în consecință, termenul de depunere a raportului de expertiză.
Pentru termenul din data de 11 aprilie 2014, au fost depuse: raportul de expertiză D. V., raport expert parte M. C.,
s-a acordat termen pentru studierea rapoartelor ( a căror cercetări și concluzii au un caracter complex).
La data de 5 mai 2014, intimata reclamantă a depus obiecțiuni la raportul de expertiză al expertului judiciar, iar la termenul din 9 mai 2014,acestea au fost respinse, instanța constatând administrat întreg materialul probatoriu și acordând cuvântul pe fondul cauzei.
S-a acordat cuvântul și asupra onorariului experților . instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cererea spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 16mai, 23 mai și 30 mai.
Înainte de a proceda la analiza excepțiilor rămase nesoluționate și a fondului cererilor, instanța va nota ab intio faptul că prin încheierea din data de 29 martie 2013 s-a admis excepția conexității dosarului_/245/2012 la prezentul dosar și s-a dispus judecarea în continuare a celor două cauze sub un singur număr ( cel mai mic), respectiv_, acestea păstrându-și individualitatea. Pe cale de consecință, instanța urmează a analiza situația în fiecare dintre cele două cereri ( fiind vorba de contracte diferite și de unele clauze nuanțate din punct de vedere al conținutului sau diferite din punct de vedere al condițiilor de stabilire dobândă, spre exemplu).
Mai mult, instanța va nota, tot cu titlu preliminar, faptul că cererea de intervenție a numitei C. B. L. privește ambele dosare conexate, iar admiterea în principiu s-a realizat pentru ambele cereri.
Cu privire la dosarul _, instanța urmează a analiza separat capetele de cerere invocate prin cererea inițială și cererea precizatoare și modificatoare ) în sensul analizei actului inițial – contractul din anul 2007 și a actului adițional din anul 2010.
Cu privire la acesta din urmă, intimata reclamantă a invocat excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes susținând că în realitate toate raporturile comerciale se derulează exclusiv în baza contractului de credit inițial, din 7.09.2007.
Se poate observa că la data de 7 septembrie 2007, între părți s-a semnat contractul de credit nr. 44,in calitate de împrumutător figurând banca intimată, iar în calitate de împrumutat garant reclamantul, iar coplătitor soția sa, intervenient principal în prezenta cauză. Creditul acordat a fost în valoare de_ euro, pe o perioadă de 36 luni, cu o dobândă fixă pe o perioadă de 1an și variabilă pentru perioada următoare acestui segment ( formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR și 1,20 puncte procentuale). Contractul a fost asumat pe bază de semnătură de părți, fiindu-i atașate condițiile generale de creditoare ( fila 197 volum I).
Au fost încheiate următoarele acte adiționale contractului 44/7.09.2009: actul adițional 44A din 12.11.2009 referitor la acordarea unei perioade de grație de 6 luni ( filele 205-206 dosar), actul adițional din 1.10.2010 prin care creditul a fost rescadențat, fiind menținut creditul și modul de calcul al dobânzii.
Astfel cum rezultă din corespondența părților ( fila 231) și modul de calcul dobândă aplicat de bancă ( explicații fila 27 volum II), deși se susține denunțarea contractelor propuse în temeiul OUG 50/2010,în realitate formula de clacul a fost modificată de bancă ( sau doar explicată conform acestei ordonanțe și mențiunilor din proiectele de acte adiționale). Pe cale de consecință, față de această particularitate, instanțșa va respinge excepția lipsei de interes și obiect în contestarea prevederilor din actul adițional, care cel puțin din punct de vedere al explicării dobânzii și formulei detaliate de calcul a acesteia s-au aplicat relațiilor dintre părți.
Pe fondul primei solicitări legate de caracterul abuziv al clauzelor privind modul de percepere dobândă după primul an de contract( în care aceasta a fost percepută într-o marjă fixă ,înțeleasă de parte), instanța reține următoarele aspecte:
Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele între comercianți și consumatori, lege care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit in mod expres competenta instanței de judecata de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretând aceasta directiva, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit in cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C – 240/98) ca protecția conferita consumatorului de acest act normativ permite judecătorului național sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, in măsura in care este investit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Astfel, în ce privește natura interesului protejat, legea 193/2000 ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta. Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Așa după cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulată de către reclamant, aceasta nu se referă la vicierea consimțământului ci la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, după cum s-a arătat mai sus, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective. Este greșită susținerea pârâtei, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulității relative, și nu celei absolute.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Analizând punctual condițiile prevăzute de lege se vor reține următoarele: o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți.
Ceea ce sancționează legea este că în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare și nici concordantă cu principiul libertății de voință a părților, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
Din acest simplu motiv, semnarea contractului nu poate fi echivalată cu o negociere a condițiilor contractuale de către prestator și beneficiar.
Studiind explicațiile oferite în contractul inițial referitoare la dobândă, instanța constată că art. 5 din convenție și art. 2 din condițiile generale explică elementele avute în vedere de bancă la momentul stabilirii dobânzii percepute, făcând posibilă o anticipare a elementelor ce alcătuiesc această dobândă. Se mai poate observa că, în realitate nemulțumirea părților se bazează pe o percepție greșită a modului de calcul al dobânzii ( prin adiționarea unor elemente nespecificate în contract – dobânda de referință și 1,2 puncte procentuale, ceea ce ar trage, astfel cum s-a și expus o dobândă mai mică decât cea fixă ( stabilită pentru primul an contractual). Mai mult, reclamantul solicită expres respectarea condițiilor din OUG 50/2010.
Analizând raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță, se poate observa că potrivit concluziilor expertului de la momentul promovării proiectului de act adițional ( 16.09.2010) și până la data realizării expertizei ,banca a păstrat nivelul dobânzii ( 10,1% ,însă a justificat altfel formula de calcul, conform punctului de vedere ANPC1048/2010 ( „pentru contractele de credit în curs de derulare, în care dobânda era compusă din dobânda de referință a băncii și o marjă fixă, suntem de acord ca noua formulă să includă indicele de referință aferent valutei și o marjă fixă compusă din marja fixă existentă în contractul inițial, valabilă la data semnării contractului și diferența de valoare a dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință, valabile la data intrării în vigoare a OUG 50/2010. s-a mai arătat că BCR a informat clientul asupra faptului că nu au existat nici un fel de modificări ale actului inițial. ( fila 266 volum II).
Dobânda de referință variabilă ( art. 5 contract inițial ) este o reflecție a costului resurselor de creditare pe care banca a fost nevoită să le plătească în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite către populație.dobânda variază în funcție de costul resurselor de creditare bancă, spre deosebire de ipoteza în care dobânda variază în funcție de indicele de referință a cărei evoluție este independentă de politica de creditare a băncii. Modificarea formulei de calcul propusă de OUG 50/2010 prin trecerea de la criteriul de referință variabilă BCR la criteriul indicelui de referință independent EURIBOR nu sepoate realiza prin păstrarea punctelor procentuale anterioare. Mai mult, în contract nu se specifică faptul că 1,20 puncte procentuale este marjă fixă,iar dobânda de referință nu poate fi egală cu indicele Euribor. Prin adrese succesive ( 15.10._, BCR a informat clienții asupra modificărilor de formulă efectivă preconizate de OUG 50/2010.
Reclamantul și intervenientul nu sunt nemulțumiți de modul de stabilire inițială a dobânzii și nici nu reclamă o neînțelegere fundamentală a modului de calcul ( o lipsă a unor criterii concrete, apte să determine o evaluare mentală a costurilor implicate de contractarea creditului) ,ci doar contestă modul efectiv de calcul al acesteia, interpretând greșit prevederile contractuale.
Un aspect semnalat de expertul parte al intimatei, nesurprins de expertul judiciar desemnat de instanță este cel potrivit căruia dobânda nu s-a schimbat din punct de vedere al cuantumului său prin aplicarea formulei de calcul din OUG 50/2010 ( care presupune în esență doar o cuantificare mai clară, în raport de elemente actualizate de referință) ci a rămas aceeași ( a se vedea raportul depus de expert M. fila 201 volum II).
Mai mult, potrivit mențiunilor din același raport ( filele 207 și următoarele volum II) deși pe parcursul contractului s-a prevăzut posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda ( posibilitate care nu a fost activată de BCR și nu a fost dovedită prin rapoartele de expertiză, aspect de altfel necriticat de reclamant și intervenient), calculul dobânzii a respectat întru totul formula inițială. În mod greși t expertul desemnat de instanță a subliniat faptul că dobânda a fost capitalizată, producând dobândă, neluând în calcul refinanțarea și faptul că dobânda percepută la data capitalizării este diferită de cea existentă la data încheierii actului adițional ( 1.10.2010).
Instanța constată că nu există nici un motiv pentru care ar putea constata caracterul abuziv al clauzei 5 din contract, referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii, fiind nereale susținerile referitoare la creșterea marjei de la 1,20 puncte la 8,96 puncte ( formulele de calcul fiind diferite).
Instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea privitoare la acest capăt de cerere,apreciind pe baza concluziilor din rapoartele de expertiză, a înscrisurilor anexate la dosarul cauzei și a precizărilor părților că banca nu a procedat la un artificiu de majorare a ratei dobânzii, prin modificarea unilaterală a cuantumului punctelor procentuale ,ci a restabilit formula de calcul a dobânzii, fără modificarea cuantumului acesteia rezultat din aplicarea regulilor inițiale.
Instanța va respinge în consecință și cererea subsecventă de restituire a potențialelor sume de bani încasate în temeiul art. 5 în mod abuziv de instituția creditoare.
În privința cererii de intervenție, având în vedere modul de încheiere a contractului ( de către intervenientă în calitate de coplătitor), instanța va constata că același raționament i se aplică și ei, urmând a primi aceeași soluție de respingere ca neîntemeiat a acestui capăt de cerere.
În contextul promovării soluției de respingere a capătului de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei nr.5 contract, constatând caracterul subsidiar al cererii reconvenționale,rezultat din modul de formulare și argumentare ale acesteia, instanța va respinge în consecință ca neîntemeiată și cererea reconvențională a instituției creditoare intimate.
Cu privire la comisionul de administrare, stabilit de art. 9c contract de credit și art. 3.9 din condițiile generale, instanța va reține că susținerile sunt de această dată întemeiate. Astfel, clauza de la art. 9 contract și 3.9 din Condițiile generale ale convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar un element component al creditului ( parte a prețului, astfel cum susține instituția creditoare), ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din lege cu consecința imposibilității analizării caracterului abuziv. Totuși, art. 4 alin. 6 nu exclude automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci face referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad „dispozițiile art.4 alin.2 și art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”. Cum jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că și această interpretare trebuie să fie în acord cu orientarea Curții. Or, conform mențiunilor de la secțiunea 3 „Costuri” din Condițiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului în aceeași manieră cu dobânda curentă, care este percepută conform pct. 3.1, adică tot pentru creditul acordat. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că prețul contractului nu echivalează cu noțiunea de cost total al acestuia, primul reprezentând contravaloare serviciilor oferite, iar cel de-al doilea urmărind realizarea tuturor intereselor instituțiilor de creditare. Astfel, și în ideea în care s-ar admite faptul că acest comision ar face parte din preț, ca element esențial al unui contract, ce nu poate fi modificat de principiu decât prin acordul părților, interpretarea corectă a scopului legii 193/2000 trebuie să conducă la recunoașterea posibilității unui control legal, cenzurat de respectarea condițiilor stricte, imperative și cumulative, impuse de lege.
Decizia Inaltei Curți invocate de pârâtă, constituie la momentul analizei o orientare izolată, fără a se putea impune cu titlu obligatoriu, similar unei decizii în interesul legii sau a unei decizii de casare cu trimitere, situațiile de fapt prezentând diferențe semnificative de la un contract la altul și de la o instituție bancară la alta. Mai mult, deciziile curții supreme din Marea Britanie sau Germania nu pot fi invocate ca precedent judiciar sau în mod similar dezlegărilor date de CJUE, față de acestea din urmă existând temeiuri pentru opozabilitate și forță obligatorie.
Exprimarea legiuitorului român este suficient de clară în legea 193/2000 în sensul respectării obiectului contractului sau al echilibrului între preț și servicii sau bunuri.
Rezultă că instituția creditoare percepe două tipuri de costuri pentru unul și același serviciu prestat, fără a explica, în mod corespunzător, scopul distinct al dobânzii de rata comisionului de administrare.
În ceea ce privește susținerea că reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și întinderea obligațiilor ce îi reveneau ( sub aspectul valorii și sub cel al perioadei) și a fost de acord (prin semnarea convenției și necontestarea actului adițional) cu plata comisionului de risc, aceasta nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raționament ar echivala cu ignorarea interdicției instituită de Legea nr. 193/2000 în ceea ce privește clauzele abuzive, interdicție menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianții.
Nu există indicii referitoare la înțelegerea în altă manieră decât cea uzuală, a clauzelor inserate în contractul de credit, de către reclamant. Folosirea unor termeni inteligibili presupune în egală măsură definirea corespunzătoare a scopului perceperii unui atare comision. Or, definirea scopului nu se poate realiza prin enumerarea tuturor riscurilor privind executarea silită în contextul existenței unor garanții paralele oferite expres prin contract ( garanți personali sau garanții reale imobiliare). Astfel, scopul devine confuz și nejustificat. Noutățile legislative și dezvoltarea subiectelor legate de comisioanele de risc, de administrare au determinat înțelegerea scopului urmărit de instituțiile de creditoare.
Cu privire la cea de-a doua condiție cerută de lege și anume existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța va înlătura ab initio susținerile pârâtei referitoare la existența unor costuri de administrare credit, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur cum este cel legat de fluctuațiile pieței sau căderea pieței imobiliare. Or, astfel cum se poate observa din toate actele dosarului, asigurarea băncii în privința restituirii creditului s-a realizat prin intermediul unor garanții reale imobiliare concrete, prin asigurarea bunurilor, iar riscul despre care face vorbire banca nu este unul ce poate fi generat ( în atare condiții de asigurare și garantare) de către client, ci constituie un element alea, ce nu poate fi contabilizat și imputat beneficiarului creditului. Asumarea unui risc este inerentă oricărui contract de creditare, însă evaluarea acestui risc trebuie realizată în raport de situația concretă a beneficiarului, precum și asigurările pe care acesta le dă în cadrul înțelegerii părților.
Or, prin perceperea alături de dobândă și instituirea unor garanții reale, a unui alt preț cu titlul de comision de administrare, intimata a urmărit să transfere în sarcina reclamantului toate riscurile contractului posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadență. O atare atitudine nu poate echivala decât cu o îmbogățire fără justă cauză, îmbogățire ce stă la baza dezechilibrului semnificativ apărut între părți.
Aplicând sancțiunea nulității absolute, instanța nu aduce atingere principiului libertății de voință a părților, întrucât acest principiu își găsește deplina sa aplicare în situația actelor civile și actelor de comerț bilaterale (încheiate între doi comercianți), fiind fundamentat pe prezumția de egalitate juridică și economică a părților contractante.
Realitatea unei disproporții vădite de forță economică și de cunoștințe juridice între comercianți, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, ca și întrebuințarea frecventă de către cei dintâi a unor contracte cu clauze prestabilite (de adeziune) a determinat intervenția legiuitorului pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestor contracte, într-un sens care contravine noțiunilor de echitate și de echilibru contractual, care stau la baza întregii legislații de drept privat. Nu se poate reproșa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori că aduce atingere principiului libertății de voință, întrucât această lege are ca scop tocmai combaterea abuzului de putere dominantă și deci de voință al unei singure părți.
Un contract are putere de lege între partile contractante pentru ca este prezumat a fi dominat de buna credinta si utilitate pentru ambele parti, forta juridica deplina fiind recunoscuta numai acelor conventii care nu intra în conflict cu ordinea publica si bunele moravuri . De aceea, conform dispozitiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fara echivoc, pentru întelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”, dându-se în acest fel posibilitatea atât partilor dar si instantei de a verifica si constata legalitatea fiecarei clauze . Asigurarea respectarii acestui principiu o asigura chiar prevederile alineatului 3 din acelasi articol.
Instanța constată, prin prisma totalității garanțiilor constituite în favoarea băncii faptul că orice eventual risc suferit de banca este acoperit, inclusiv în cazul apariției fluctuațiilor aferente ivirii unei inflații. Astfel, perceperea unui comision de administrare, în cuantum de 25,50 euro lunar ( 0,05% din valoare creditului), vine în contradicție cu această situație de fapt. Este de notorietate faptul ca instituțiile de credit realizează profit din dobânzile aplicate si din taxele reținute la data semnării convențiilor, legea impunând ca, în privința comisioanelor aferente creditului, acestea sa corespunda costurilor efective ale băncilor, sa se limiteze la acoperirea acestora si sa nu conducă la obținerea de venituri suplimentare. În acest sens, perceperea comisionului de administrare, nu îți regăsește justificarea, ci rezulta clar ca s-a urmărit obținerea de profit si nu acoperirea unor reale riscuri.
Constatând caracterul abuziv al unei atare clauze ( de percepere a comisionului de administrare), prin împlinirea cumulativă a tuturor condițiilor stabilite de legea 193/2000, precum și operarea sancțiunii nulității absolute, instanța urmează a proceda la soluționarea capetelor de cerere subsecvente. În ceea ce privește restituirea prestațiilor bănești se vor avea în vedere dispozițiile art. 6 si art. 14 ale Lg. 193/2000, care prevăd următoarele: „clauzele abuzive … nu vor produce efecte asupra consumatorului …” precum si „consumatorii prejudiciați … au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile C.civ….”. În temeiul acestor dispoziții coroborate cu cele ale C.civ., în baza principiului restabilirii situației anterioare, tot ce s-a executat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic sa ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat (în speță, art. 9 din convenții nu ar fi existat).
Se poate observa că reclamantul a solicitat suma plătită în perioada încheierii contractului – prezent. Studiind înscrisurile depuse la dosar, precum și concluziile raportului de expertiză, instanța va admite această solicitare și va dispune obligarea intimatei reconveniente la plata către reclamantul pârât și intervenientă a sumei de 1275 euro ( sumă achitată de aceștia băncii cu titlu de comision de administrare în perioada septembrie_14), precum și a comisionului de administrare lunar, perceput în temeiul clauzelor anulate până la momentul pronunțării prezentei acțiuni.
În privința cererii de intervenție, având în vedere modul de încheiere a contractului ( de către intervenientă în calitate de coplătitor), instanța va constata că același raționament i se aplică și ei, urmând a profita de soluția promovată cu privire la acest capăt de cerere. De menționat că suma la care a fost obligată instituția creditoare reprezintă cuantumul total al comisionului de administrare, ce urmează a fi încasat de ambii împrumutați ( debitor principal și coplătitor garant).
Referitor la clauzele prevăzute de pct 4.11 contract 2007 ( declarare scadență anticipată față de neachitarea în termen de 30 zile a oricărei rate ), pct. 8.4 contract 2007 ( dreptul băncii de a cere suplimentarea garanțiilor în cazul în care din diverse motive acestea au devenit de neacoperit) și 7.4 litera g. contract 2007 ( declararea scadenței anticipate a întregului credit în cazul neîndeplinirii culpabile a oricărei obligații asumate prin contract), instanța reține că acestea se referă la o . condiții rezonabile, care nu sunt de natură a genera un dezechilibru al prestațiilor sau de a pune împrumutații într-o situație inferioară băncii creditoare. Deși aceștia susțin că declararea scadenței anticipate, astfel cum este reglementată de contract are caracter abuziv în ansamblul său, este de observat că toate condițiile impuse sunt obiective, justificate în contextul creditului acordat și necesității reale de disciplinare a persoanelor care solicită credite. Nu este nerezonabilă solicitarea de suplimentare a unor garanții, care din diverse motive devin inutilizabile, prevenind situațiile unei lipse de solvabilitate totală a persoanelor creditate, nici declararea scadenței anticipate pentru nerespectarea obligațiilor asumate sau achitarea la termen a ratelor. Mai mult, se poate observa că banca a acordat o refinanțare a creditului și termen de grație, în considerarea unor relații bune cu toți clienții și încercării de asigurare a unei executări fluente, corespunzătoare a contractului.
Pe cal de consecință, instanța va respinge solicitarea reclamantului și a intervenientei principale de constatare a caracterului abuziv al pct 4.11 contract 2007 ( declarare scadență anticipată față de neachitarea în termen de 30 zile a oricărei rate ), pct. 8.4 contract 2007 ( dreptul băncii de a cere suplimentarea garanțiilor în cazul în care din diverse motive acestea au devenit de neacoperit) și 7.4 litera g. contract 2007 ( declararea scadenței anticipate a întregului credit în cazul neîndeplinirii culpabile a oricărei obligații asumate prin contract).
Nu aceeași este situația în privința pct. 7.4 litera h) din contractul de credit 44/2007, în contextul în care acesta permite declararea scadenței anticipate cu privire la neîndeplinirea obligațiilor asumate de părți prin alte contracte încheiate cu intimata, sau care se vor încheia pe viitor. Cercetând implicațiile unei atare posibilități, instanța reține că libertatea băncii de decidere a suprimării dreptului de restituire în rate, conform graficului,prin declararea scadenței anticipate este extinsă nejustificat. Astfel, aceasta poate obține o scadență anticipată în cazuri concrete,pentru neîndeplinirea punctuală a obligațiilor asumate prin contractul curent însă nu justifică în nici un mod o protecție exagerată a intereselor prin declararea unei potențiale scadențe anticipate a tuturor contractelor pentru neîndeplinirea condițiilor din unul dintre acestea. mai mult, intimata are la îndemână suficiente clauze pe care le poate activa pentru o declarare anticipată a scadenței, legătura de cauzalitate stabilită prin această clauză fiind vagă și insuficientă pentru a o valida,în contextul condițiilor impuse de legea 193/2000. instanța apreciază ca abuzivă o atare cauză, ce este de natură a crea un dezechilibru semnificativ li urmează a constata nulitatea absolută a acesteia.
Instanța va lua act de asemenea, de renunțarea părților la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Analizând materialul probatoriu în cadrul dosarului _/245/2012, ce privește aceleași părți, însă un contract de credit diferit ( 2008), instanța reține următoarele: prin contractul de credit_ /2008,între aceleași părți s-a semnat un alt contract de credit pentru un credit de_ euro, cu respectarea acelorași calități ale părților. Unica diferență în privința clauzelor a căror verificare a fost solicitată în prezenta acțiune poate fi sesizată în cazul dobânzii ( care vorbește de 1,5 puncte procentuale în loc de 1,2 puncte procentuale), în rest toate celelalte considerații pe marginea clauzelor fiind identice. Față de existența unor situații similare ( în cazul dobânzii) și identice în cazul celorlalte clauze, instanța urmează a adopta aceleași soluții punctual pentru fiecare capăt de cerere în parte.
Astfel, instanța va admite în parte și cererea principală și cea de intervenție în cadrul acestui dosar, va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes și obiect cu privire la capătul de cerere, referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor, referitoare la modul de stabilire dobândă din actul adițional contractului de credit încheiat sub numărul_/31.03.2008, act adițional comunicat în septembrie 2010; va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului pârât C. B. I. C. și a intervenientei C. B. L. de constatare caracter abuziv clauze din contractul principal nr._/2008 și actele adiționale acestuia, referitoare la modul de calcul a dobânzii creditului acordat; va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de intimată; va admite capătul de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare cont, perceput în temeiul contractului principal, art. 9 litera c din contractul de credit și pct. 3.9 din condițiile generale și dispune înlăturarea acestuia ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor indicate din contractul nr._/2008 de la momentul încheierii acestuia; va obliga intimata reconvenientă la plata către reclamantul pârât și intervenientă a sumei de 1823,50 euro ( sumă achitată de aceștia băncii cu titlu de comision de administrare în perioada aprilie_14), precum și a comisionului de administrare lunar, perceput în temeiul clauzelor anulate până la momentul pronunțării prezentei acțiuni; va respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantului pârât și a intervenientei în interes propriu de constatare a caracterului abuziv al clauzelor: pct 4.11 contract 2008, pct. 8.4 contract 2008 și 7.4 litera g) contract 2008; va admite cererea reclamantului pârât și intervenientei în interes propriu cu privire la pct. 7.4 litera h) din contractul de credit_/2008, constată caracterul abuziv al acesteia și nulitatea absolută, în contextul în care permite declararea scadenței anticipate cu privire la neîndeplinirea obligațiilor asumate de părți prin alte contracte încheiate cu intimata, sau care se vor încheia pe viitor. și va lua act de renunțarea la capătul de cerere referitor la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Analizând cererea de acordare a onorariului definitiv expert, D. V., instanța reține caracterul întemeiat al solicitărilor de acordare a sumei de 1480 lei, în raport de activitatea efectiv prestată,amploarea raportului de expertiză, obiectivele fixate,argumentele prezentate și constată de asemenea că această sumă a fost achitată de intervenientă ( chitanța din 17.06.2013 fila 470 volumul I și chitanța din 14.05.2014, depusă în amânare de pronunțare).
Referitor la onorariile experților parte, având în vedere aceleași criterii de stabilire, instanța va încuviința atât pentru M. C., cât și pentru C. S.,cu titlul de onorariu definitiv suma de 1480 lei.
În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, față de momentul promovării acțiunilor conexate, având în vedere că acestea au fost solicitate în global, pentru ambele dosare, cercetând prevederile art.274 VCPC și observând soluțiile date capetelor de cerere promovate, instanța reține culpa procesuală a reclamantului și intervenientei pe de o parte,iar pe de altă parte culpa procesuală a intimatei ( pentru fiecare în parte în funcție de capetele de cerere admise și respinse). Analizând solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant și intervenientul principal, instanța o va admite în parte și va obliga intimata la plata sumei de 2000 lei cu titlul de onorariu avocat și 2960 lei onorariu expert ( expert judiciar și expert parte).
În privința solicitării intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța o va admite de asemenea în parte, apreciind că suma de 2000 lei cu titlul de onorariu avocat este proporțională cu activitatea efectiv prestată, numărul total al termenelor, modalitatea și cauza acordării acestora,complexitatea și noutatea dosarului, probele administrate și va dispune obligarea reclamantului și a intervenientei în mod divizibil, fiecare la plata a câte 1000 lei din onorariul avocatului și la plata a jumătate din suma de 1480 lei stabilită cu titlul de onorariul expert parte. Deși suma solicitată de intimată cu titlul de cheltuieli onorariu avocat este superioară celei acordate ( prima raportare la cunatumul concret fiind realizată la data de 13 septembrie 2013-_,30 lei fila 23,iar cea ulterioară la datade 9 mai, fiind menționată suma de_,88 lei),instanța apreciază posibilitatea instanței de a cenzura cuantumul cheltuielilor solicitate, în funcție de o . elemente obiective, certe, verificabile ( de natura celor descrise anterior), relațiile dintre client și avocatul cu care a încheiat contractul de asistență juridică nefiind afectate ( instanța nerealizând o imixtiune în convenția părților sau cenzurarea acesteia). De asemenea, față de soluția de respingere a cererii reconvenționale instanța va respinge și solicitarea de acordare a taxelor de timbru aferente acesteia.
Instanța va proceda de asemenea la compensarea cheltuielilor de judecată acordate părților,urmând ca intimata să achite reclamantului și intervenientei diferența de 1480 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că prin încheierea din data de 29 martie 2013 s-a admis excepția conexității dosarului_/245/2012 la prezentul dosar și s-a dispus judecarea în continuare a celor două cauze sub un singur număr ( cel mai mic), respectiv_, acestea păstrându-și individualitatea.
Ia act că cererea de intervenție în nume propriu a numitei C. B. L. privește ambele dosare conexate.
Admite în parte acțiunea formulată și precizată în dosarul nr._ de reclamantul pârât C. B. I. C., domiciliat în Iași, ..7, ., . procesual ales la cabinet avocat, prin avocat D. S., cu sediul profesional în Iași, ., ., în contradictoriu cu intimata - reconvenientă B. C. Română, cu sediul în București, ..5, sector 3, prin SCA N. N. Diculeascu Kingston Petersen, cu sediul în București, ..1A, ., sector 1, complex Bucharest Business Park.
Admite în parte cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta C. B. L., domiciliată în Iași, ..7, ., ..
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes și obiect cu privire la capătul de cerere, referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor, referitoare la modul de stabilire dobândă din actul adițional contractului de credit încheiat sub numărul 44, în 2007, act adițional comunicat în septembrie 2010.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului pârât C. B. I. C. și a intervenientei C. B. L. de constatare caracter abuziv clauze din contractul principal nr. 44/2007 și actele adiționale acestuia, referitoare la modul de calcul a dobânzii creditului acordat.
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de intimată.
Admite capătul de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare cont, perceput în temeiul contractului principal, art. 9 litera c din contractul de credit și pct. 3.9 din condițiile generale și dispune înlăturarea acestuia ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor indicate din contractul nr. 44/2007 de la momentul încheierii acestuia.
Obligă intimata reconvenientă la plata către reclamantul pârât și intervenientă a sumei de 1275 euro ( sumă achitată de aceștia băncii cu titlu de comision de administrare în perioada septembrie_14), precum și a comisionului de administrare lunar, perceput în temeiul clauzelor anulate până la momentul pronunțării prezentei acțiuni.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantului pârât și a intervenientei în interes propriu de constatare a caracterului abuziv al clauzelor: pct 4.11 contract 2007, pct. 8.4 contract 2007 și 7.4 litera g. contract 2007.
Admite cererea reclamantului pârât și intervenientei în interes propriu cu privire la pct. 7.4 litera h) din contractul de credit 44/2007, constată caracterul abuziv al acesteia și nulitatea absolută, în contextul în care permite declararea scadenței anticipate cu privire la neîndeplinirea obligațiilor asumate de părți prin alte contracte încheiate cu intimata, sau care se vor încheia pe viitor.
Ia act de renunțarea la capătul de cerere referitor la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Admite în parte acțiunea formulată și precizată în dosarul nr._/245/2012 de reclamantul pârât C. B. I. C., domiciliat în Iași, ..7, ., . și sediul procesual ales la cabinet avocat, prin avocat D. S., cu sediul profesional în Iași, ., ., în contradictoriu cu intimata reconvenientă B. C. Română, cu sediul în București, ..5, sector 3, prin SCA N. N. Diculeascu Kingston Petersen, cu sediul în București, ..1A, ., sector 1, complex Bucharest Business Park.
Admite în parte cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta C. B. L., domiciliată în Iași, ..7, ., ..
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes și obiect cu privire la capătul de cerere, referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor, referitoare la modul de stabilire dobândă din actul adițional contractului de credit încheiat sub numărul_/31.03.2008, act adițional comunicat în septembrie 2010.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului pârât C. B. I. C. și a intervenientei C. B. L. de constatare caracter abuziv clauze din contractul principal nr._/2008 și actele adiționale acestuia, referitoare la modul de calcul a dobânzii creditului acordat.
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de intimată.
Admite capătul de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare cont, perceput în temeiul contractului principal, art. 9 litera c din contractul de credit și pct. 3.9 din condițiile generale și dispune înlăturarea acestuia ca urmare a constatării nulității absolute a clauzelor indicate din contractul nr._/2008 de la momentul încheierii acestuia.
Obligă intimata reconvenientă la plata către reclamantul pârât și intervenientă a sumei de 1823,50 euro ( sumă achitată de aceștia băncii cu titlu de comision de administrare în perioada aprilie_14), precum și a comisionului de administrare lunar, perceput în temeiul clauzelor anulate până la momentul pronunțării prezentei acțiuni.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantului pârât și a intervenientei în interes propriu de constatare a caracterului abuziv al clauzelor: pct 4.11 contract 2008, pct. 8.4 contract 2008 și 7.4 litera g) contract 2008.
Admite cererea reclamantului pârât și intervenientei în interes propriu cu privire la pct. 7.4 litera h) din contractul de credit_/2008, constată caracterul abuziv al acesteia și nulitatea absolută, în contextul în care permite declararea scadenței anticipate cu privire la neîndeplinirea obligațiilor asumate de părți prin alte contracte încheiate cu intimata, sau care se vor încheia pe viitor.
Ia act de renunțarea la capătul de cerere referitor la emiterea unui nou grafic de rambursare.
Stabilește onorariu definitiv expert desemnat de instanță D. V., cu sediul profesional în .. 4, ., . solicitată de aceasta de 1480 lei, sumă pe care o constată achitată integral de intervenientă ( chitanța din 17.06.2013 fila 470 volumul I și chitanța din 14.05.2014, depusă în amânare de pronunțare).
Stabilește onorariu definitiv expert parte intimata reconvențională la suma de 1480 lei, în favoarea expertului M. C., ., ., ..
Stabilește onorariu definitiv expert parte reclamant pârât și intervenientă C. S., cu sediul profesional în Fundac Armeană nr. 6B, . suma de 1480 lei.
Admite în parte cererea de acordare cheltuieli de judecată, formulată de reclamantul pârât și intervenientă și obligă intimata reconvenientă la plata sumei de 2000 lei cu titlul de onorariu avocat și 2960 lei onorariu expert ( expert judiciar și expert parte).
Admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimata reconvenientă și obligă reclamantul pârât și intervenienta, în mod divizibil ( în proporții egale) la plata sumei de 2000 lei onorariu avocat ( câte 1000 lei fiecare) și 1480 lei onorariu expert parte.
Compensează cheltuielile de judecată, urmând ca intimata reconvenientă să mai achite reclamantului pârât și intervenientei un rest de 1480 lei onorariu expert.
Cu drept de a formula recurs, în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 30 mai 2014, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Pentru grefier aflat în Co
semnează grefier șef secție
Red/tehn. jud.II
10 ex, 25 iulie 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6931/2014.... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Hotărâre din 15-09-2014,... → |
|---|
